Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1848/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1908/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1848

Ședința publică de la 17 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.3557/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și și intimata debitoare SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința comercială nr. 3557/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, fiind respinsă și cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu pârâții, și.

Prin aceeași sentință, a fost aprobat raportul final, dispunându-se închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, iar în conformitate cu articolul 135 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus radierea societății debitoare iar potrivit articolului 136 din Legea nr.85/2006, a fost descărcat lichidatorul judiciar precum și toate persoanele care l-au asistat, de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive, că pârâtul intră în categoria de "orice altă persoană" care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, așa cum prevăd dispozițiile articolului 138 din Legea nr. 85/2006.

Pe fondul cererii creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, prima instanță a apreciat că împrejurarea că debitoarea nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, că nu a depus la dosar toate actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35 din lege, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Faptul că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii, nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

În ce privește închiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic a constatat că societatea debitoare nu mai are bunuri mobile și imobile în patrimoniu, (cele valorificate fiind insuficiente pentru acoperirea creanțelor și a cheltuielilor de procedură) din a căror valorificare să se asigure recuperarea creanțelor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal și motivat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de recurs că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților, conform articolului 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

S-a mai invocat că operează în speță răspunderea contractuală, culpa pârâților fiind prezumată potrivit articolului 1082 Cod civil, precum și manifestarea unui dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 85/2006, Legea nr. 31/1990 și ale articolului 998 Cod civil.

În cauză nu s-au depus întâmpinări.

Examinând recursul declarat de către creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, cu dispozițiilor articolului 3041Cod procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a - g ale articolului 138 din lege.

Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.

Față de cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.

În speță, răspunderea nu este de natură contractuală ci răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală, și pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform dispozițiilor articolelor 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza articolului 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform articolului 1169 Cod civil.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, împrejurare că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35 din lege, ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea, în lipsa unor dovezi certe.

Simplul fapt că pârâții nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii sale patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, în speță nefăcându-se dovada acestui raport, existența lui nefiind prezumată.

Motivele invocate de recurenta - creditoare privind acuzele aduse pârâților invocate și în fața instanței de fond și în recurs, privind dezinteresul în administrarea firmei și neplata datoriilor către creditori, un management defectuos, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget, nu sunt de natură a conduce la incidența dispozițiilor articolului 138 din lege.

Potrivit dispozițiilor legale, măsura atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor este lăsată la aprecierea judecătorului-sindic, care poată să dispună ca parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, numai în situația în care se face dovada existenței cerințelor expres prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nefiind cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de către creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 cu sediul în B, sector 2, nr.156, împotriva sentinței comerciale nr.3557/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat în B, sector 1,-, domiciliat în B, sector 3,- și domiciliat în B, sector 2,- și intimata debitoare SC SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR cu sediul în B, sector 3,- și în B, sector 1,-,. 4,. 2,. 20.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 17 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex./29.12.2009

.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1848/2009. Curtea de Apel Bucuresti