Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 193/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.193/R-
Ședința publică din 27 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 3: Dumitru
- - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de - - cu sediul în, b-dul -, km.5, jud.A împotriva sentinței comerciale nr.1175/F din 10 decembrie 2008, precum și recursul declarat de DIRECȚIA REGIONALĂ pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în C,-, jud.D, în nume propriu, precum și în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței comerciale nr.60/F din 14 ianuarie 2009, ambele pronunțate de Tribunalul Comercial Argeș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR cu sediul în Pitești,-, județ A, - - cu sediul în Pitești,-, județ A, - - cu sediul în O,-, jud.B, - SRL cu sediul în, nr.451, jud.V, - SRL cu sediul în A,-, jud.A, intimata-debitoare - COM SRL cu sediul în P,. 26,. C,. 3, județ A, și lichidatorul judiciar domiciliat în Pitești, nr. 8A, județ
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat A pentru recurenta - - și avocat A pentru intimata-debitoare - COM SRL, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul declarat de - - este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19 lei potrivit chitanței nr.-/26.02.2009 (fila 792 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 1 leu.
Recursul declarat de C este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin arhiva instanței au fost depuse la dosar note de ședință formulate de recurenta C și precizări formulate de lichidatorul judiciar.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul precizează că nu au de formulat alte cereri prealabile.
Instanța constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lor.
Avocat A, având cuvântul pentru recurenta - -, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței tribunalului în sensul respingerii contestației debitoarei.
Avocat A, având cuvântul pentru intimata-debitoare - COM SRL, solicită respingerea recursului formulat de - - ca nefondat, având în vedere concluziile scrise depuse la dosar. Precizează că datoria contabilă este stinsă prin conturi iar mașinile până la data transferului banilor au fost folosite de intimată, iar după data acestui transfer au fost folosite de recurenta - -. Nu solicită obligarea la cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul recurentei - -, precizează că în urma compensării potrivit raportului de expertiză, a rămas o diferență de 860.956 lei și a solicitat intimatei-debitoare un punct de vedere asupra acestui aspect.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr.1175/F din 10.12.2008 a Tribunalului Comercial Argeșa fost admisă contestația formulată de - COM SRL, prin administrator special, împotriva declarației de creanță depusă de - - și a fost înlăturată din creditorilor creanța - -.
Pentru a decide astfel,judecătorul-sindica constatat că la 14.03.2007, - COM SRL a solicitat înlăturarea creanțelor - - din tabelul preliminar al creanțelor, sub motiv că greșit lichidatorul judiciar a înscris în tabelul creanțelor suma de 860.956 lei, reprezentând împrumut financiar nerestituit, deoarece suma arătată nu provine dintr-un împrumut, ci dintr-un contract de asociere în participațiune.
Analizând cererea,judecătorul-sindica constatat că la 18.12.2006 - - a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei - COM SRL suma de 860.956 lei, rezultat din contractul de asociere în participațiune încheiat la 01.09.2003, creanță înscrisă de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar al creanțelor.
Analizând înscrierea creanței,judecătorul-sindica constatat că în temeiul contractului de asociere în participațiune, - - a contribuit cu un aport financiar de 1.215.100 lei, iar - COM SRL participa cu 16 mijloace de transport achiziționate în sistem de leasing financiar; că începând cu 15.05.2004 până la 27.09.2006, - Gaf ost desemnat în calitate de administrator al - -, funcție pe care a deținut-o în această perioadă și la - COM SRL, astfel că administrarea asociației în participațiune ce cădea în sarcina celei din urmă societăți a fost asigurată de aceeași persoană; că profitând de această calitate, - G, a decapitalizat - COM SRL prin transferul utilajelor din patrimoniul acesteia în patrimoniul - -, provocând astfel intrarea în incapacitate de plată a acestei din urmă societății.
Judecătorul-sindic a mai constatat că, până la 30.06.2004, când a avut loc decapitalizarea debitoarei de mijloacele de transport arătate mai sus, acestea au lucrat preponderent pentru - -, iar după 30.06.2004, utilajele au fost folosite exclusiv de aceasta din urmă; că, datorită administrării defectuoase a asociației în participațiune, debitoarea a fost pusă în situația de a nu mai putea achita ratele de leasing financiar, motiv pentru care - INTERNAȚIONAL AB a înștiințat pe - -, garantul debitoarei în contractul de leasing, că aceasta din urmă nu-și plătește ratele scadente; că la 19 iunie 2004 a fost încheiat un acord între - COM SRL, în calitate de utilizator, și - -, transferându-se fără plata unui avans contractele de leasing, utilajele fiind trecute la cea din urmă societate care, din acel moment le-a exploatat în exclusivitate.
În fine,judecătorul-sindicconstată că potrivit raportului de expertiză, până în momentul transferului ratelor de leasing, - COM SRL plătise suma de 1.441.099,78 lei, sumă pe care creditoarea avea obligația să i-o restituie, argumentând această concluzie prin referirea la înregistrările contabile din care rezultă că există o compensare parțială a ratelor achitate de către debitoare, aceasta având, potrivit concluziilor judecătorului-sindic, valoarea unei recunoașteri a datoriei.
Judecătorul-sindicmai reține că reclamanta-creditoare a încălcat contractul de asociere în participațiune, însușindu-și fondurile fixe și beneficiile.
În concluzie,judecătorul-sindicconsideră că lichidatorul a înscris greșit creanța arătată în tabelul preliminar.
La 19 decembrie 2008, - - a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Recurenta susține că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor contestației formulată de debitoare, aceasta invocând faptul că între părți nu ar fi avut loc un împrumut, ci o asociere și, în consecință, pe acest argument, ea nu ar putea fi ținută de restituirea aportului creditoarei.
Deși era învestit cu cererea arătată judecătorul-sindic a schimbat motivele contestației și a considerat că suma pretinsă de creditoare ar trebui să se compenseze cu o altă sumă pe care debitoarea ar datora-o creditoarei.
În realitate, susține recurenta, greșit instanța de fond a reținut că recurenta nu ar fi creditoare cu suma de 860.956 lei față de debitoarea-insolventă. Această sumă, arată recurenta, provine din aportul în bani în cuantum de 1.255.100 lei, la asocierea în participațiune cu societatea debitoare și din compensarea unor creanțe reciproce rămânând de restituit suma de 860.956 lei de către debitoare la încetarea asociației arătate.
De asemenea, recurenta susține că nu există un act de compensare pentru această sumă, deoarece ea nu are nicio datorie față de debitoare.
Este greșită concluzia judecătorului-sindic, arată recurenta, potrivit căreia creditoarea ar datora debitoarei suma pe care aceasta din urmă a plătit-o pentru achiziționarea în leasing a mijloacelor de transport pe motiv că în iulie 2004 creditoarea a preluat contractul de leasing. Această concluzie este lipsită de temei legal, ea fiind rezultatul unei aprecieri pur subiective. În acest sens, recurenta arată că în contractul de novație nu există nicio clauză de plată a unei sume de bani de către aceasta debitoarei. Recurenta arată că preluarea contractului de leasing a fost consecința faptului că debitoarea nu a mai putut să plătească ratele de leasing și din acest motiv a încetat acest contract. Ulterior, finanțatorul a încheiat contractul de leasing, asupra acelorași mijloace de transport, cu creditoarea, mijloacele de transport transmise acesteia din urmă având natură de bunuri uzate "second-hand". În consecință, din contractele arătate, această din urmă societate nu datorează nicio sumă debitoarei.
Recursul este fondat.
Este fondată critica recurentei, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art.3041Cod pr.civilă.
Curtea constată că judecătorul-sindic s-a pronunțat asupra motivelor contestației, în mod indirect, arătând că - - a încălcat contractul de asociere. Considerând că greșit a fost înregistrată creanța - - în creditorilor, judecătorul sindic a decis indirect și faptul că, contractul de asociere în participațiune nu a generat dreptul societății arătate de a pretinde restituirea sumei solicitate, de 860.956 lei.
Mai mult, judecătorul-sindic a constatat că - - este datoare față de - COM SRL.
În consecință, nu se poate reține susținerea recurentei potrivit căreia judecătorul-sindic ar fi constatat o compensare a creanțelor reciproce.
Curtea constată că obiectul litigiului este: existența sau nu a creanței de 860.956 lei pretinsă de - - față de - COM SRL, născută din contractul de asociere în participațiune, față de care debitoarea s-a apărat arătând că acest contract nu ar obliga-o la restituirea sumei în discuție.
Având în vedere că asupra acestor motive s-a legat procesul, orice alunecare spre alte motive antrenează suspiciunea de soluționare a unor alte motive ce nu fac obiectul litigiului și prin aceasta părțile ar fi puse în situația de a nu se putea apăra, respectiv de a nu-și putea susține acțiunea.
1. Cu privire la constatarea făcută de judecătorul-sindic, privind existența unei creanțe a - - față de - COM SRL.
Curtea constată că nu există nici un act sau fapt juridic care să genereze o creanță a debitoarei față de creditoarea-recurentă.
Judecătorul-sindic a concluzionat că debitoarea - COM SRL este creditoare a recurentei - -, creanță care ar rezulta din obligația pe care ar avea-o cea din urmă de a plăti primei societăți suma pe care aceasta a achitat-o locatorului INTERNAȚIONAL AB cu titlu de rate leasing.
Această concluzie este greșită.
Curtea, față de această concluzie, deși niciodată debitoarea nu a pretins că ar fi creditoare față de - -, drept generat din contractul de leasing, este obligată să verifice dacă debitoarea - COM SRL are o creanță față - -, pentru că, într-o astfel de ipoteză, cele două creanțe s-ar compensa.
Judecătorul-sindic nu invocă nici un text de lege ca temei al obligației de restituire reținută de acesta și nici nu precizează dacă această obligație rezultă dintr-o convenție, dintr-un fapt licit sau ilicit ori din lege.
Curtea constată că singurele acte juridice încheiate în legătură cu contractul de leasing asupra mijloacelor de transport deținute inițial de debitor și ulterior de recurentă sunt acordul încheiat la 19 iulie 2004 între VOLVO, - COM SRL și - - (332); contractul de leasing încheiat între VOLVO, INTERNAȚIONAL AB și - - (717-720), ultimele două având calitatea de locator, respectiv utilizator; și contractul denumit cesiune, încheiat între - COM SRL și - - (721).
Verificând acordul arătat mai sus, curtea constată că în temeiul acestuia părțile s-au pus de acord să se transferul obiectul contractului de leasing cu privire la mijloacele de transport enumerate în act, de la - COM SRL, în calitate de utilizator, la - -, în calitate de nou utilizator. Acest acord nu prevede nicio clauză cu privire la presupusa plată, reținută de judecătorul-sindic, pe care ar trebui să o facă noul utilizator către vechiul utilizator.
De asemenea, potrivit contractului de leasing încheiat la 19 iulie 2004, acest contract înlocuiește și anulează orice convenție anterioară asupra aceluiași obiect. Curtea remarcă faptul că, potrivit art.1, toate autoturismele transferate sunt considerate bunuri "second-hand".
În fine, verificând contractul de cesiune arătat mai sus, părțile au stabilit că cesiunea a intervenit în urma stingerii raporturilor juridice rezultate din contractul de leasing din 25 noiembrie 2004 și că singura obligație pe care și-a luat-o - - a fost aceea ca la sfârșitul contractului de leasing să achite taxele vamale și TVA conform valorii reziduale de 20% din valoarea inițială de intrare a bunurilor în țară. Această datorie a - - nu poate să o îndatoreze decât la plata creanțelor bugetare față de vamă.
În consecință, curtea constată că din aceste contracte nu rezultă că ar exista obligația recurentei - - de a plăti suma de 1.441.099,78 lei, pre care debitoarea - COM SRL a plătit-o finanțatorului, în temeiul contractului de leasing. Pe cale de consecință, concluzia judecătorului-sindic privind existența acestei creanțe a ultimei societăți către prima este lipsită de temei.
De asemenea, curtea constată că o astfel de obligație nu rezultă nici din lege sau dintr-un fapt juridic.
2. Cu privire la obiectul contestației.
Curtea constată că, potrivit contractului de asociere în participațiune (416) - COM SRL este datoare să restituie suma de 1.215.100 lei (art.4.2). Având în vedere că potrivit art.969 Cod civil, acest contract este legea părților, nu poate fi contestat dreptul - - la restituirea sumei arătate. În consecință contestația formulată de debitoare este lipsită de temei juridic.
Curtea reamintește că asociații în participațiune pot stipula că nu pierd dreptul asupra bunurilor aportate în asociație și că, la încetarea contractului ei au dreptul să reintre în stăpânirea acestora.
În acest sens, potrivit art.254 Cod comercial " asociații pot să stipuleze ca lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituțiunea nu s-ar putea face, la reparațiunea daunelor suferite".
În fine, curtea constată că - - a recunoscut compensarea unor alte creanțe rămânând o creanță de 860.956 lei. Cum debitoarea nu a dovedit că i-a restituit această creanță, rezultă că ea rămâne debitoare pentru suma arătată, față de creditoare.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.3 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința nr.1175/F/2008 a Tribunalului Comercial Argeș în sensul că se va respinge contestația debitoarei față de - -, menținând restul dispozițiilor sentinței, dispoziții care nu sunt legate de contestația arătată.
II. Constată că prin sentința comercială nr.60/F/14 ianuarie 2009 a Tribunalului Comercial Argeșa fost admisă cererea de completare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost dispusă completarea dispozitivului sentinței nr.1175/2008 și a fost respinsă contestația formulată de Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale C împotriva tabelului preliminar al creanțelor - COM SRL.
Pentru a decide astfel, judecătorul-sindic a constatat că la 11.09.2007, ANAF a contestat tabelul preliminar al creanțelor debitoarei și că prin sentința nr.1175/F/2008 instanța nu s-a pronunțat asupra acestei contestații.
Analizând contestația, judecătorul-sindic a constatat că 19.07.2007, ANAF a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei a sumei de 50.872 lei, reprezentând 42.126 lei drepturi vamale, 7.246 lei majorări de întârziere și 1.500 lei amendă; că la 29.08.2007 lichidatorul a admis în parte cererea, reținând creanța de 43.337 lei; și că la 11.09.2007 ANAF a contestat tabelul preliminar, criticând faptul că lichidatorul judiciar nu a înscris întreaga creanță solicitată.
Verificând pe fond contestația, judecătorul-sindic a constatat că prin sentința comercială nr.552/F/2006 a fost deschisă procedura simplificată a debitoarei - COM SRL, că suma pretinsă de contestatoare cu titlu de creanță s-a născut la 13.03.2007, deci după deschiderea procedurii, astfel că în temeiul art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006, lichidatorul nu a înscris majorările sau penalitățile solicitate de contestatoare.
La 11.02.2009, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor a declarat recurs împotriva sentinței nr.60/F/14.01.2009, criticând-o ca nelegală.
Se susține că greșit judecătorul-sindic nu a admis contestația cu privire la majorarea de întârziere de 1.264 lei aferentă perioadei 19.09.2006 - 18.10.2006 și tot greșit nu a înscris amenda de 1.500 lei, întrucât această sumă nu reprezintă dobândă sau majorare de întârziere pentru a fi înlăturată în temeiul art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006.
Recursul nu este fondat.
Nu este fondată critica recurentei încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
1. Cu privire la suma de 1.264 lei, reprezentând penalități de întârziere la creanța principală.
Curtea constată că recurenta și-a schimbat motivele contestației invocând pentru prima dată, direct în recurs, faptul că suma de 1.264 lei ar reprezenta o penalitate anterioară deschiderii procedurii insolvenței.
Astfel, curtea constată că potrivit contestației formulate de aceasta (397, 398), suma de 6.035 lei, reprezentând penalități de întârziere la creanța principală, ar trebuie să fie înregistrată în preliminar al creanței cu acest titlu, deoarece drepturile vamale reprezentând creanța principală sunt născute ulterior datei deschiderii procedurii simplificate și că, pe cale de consecință, greșit lichidatorul ar fi invocat art.41 alin.4 din Legea nr.85/2006 pentru înlăturarea sumei arătate. În acest sens contestatoarea a invocat Decizia nr.2151 privind obligațiile suplimentare stabilite pentru controlul vamal, care fac corp comun cu procesul-verbal de control nr.2150/21.03.2007, acte în care se precizează suma de 42.126 lei cu titlu de drepturi vamale (TVA) și suma de 7.246 lei cu titlu de majorări de întârziere.
În sinteză, curtea constată că, inițial, recurenta a supus judecătorului-sindic verificarea hotărârii lichidatorului de a respinge suma de 6.035 lei, ce reprezintă majorarea de întârziere, invocându-se faptul că această sumă este născută după deschiderea procedurii și că legea permite înscrierea ei, iar în recurs invocă un alt motiv și anume, faptul că greșit a fost respinsă contestația cu privire la suma de 1.264 lei, reprezentând majorări de întârziere, căci aceste majorări sunt anterioare deschiderii procedurii de insolvență.
Curtea constată că potrivit art.292 Cod pr.civilă, părțile nu se pot folosi de alte motive în fața instanței de apel, altele decât cele invocate în primă instanță. Pe cale de consecință, în temeiul art.316 Cod pr.civilă, care prevede că regulile procedurii privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, curtea constată că nu poate fi verificat motivul nou invocat direct în recurs cu privire la greșita respingere a contestației relativ la suma de 1.264 lei reprezentând penalități de întârziere.
Pe fond, curtea constată că nu este fondată critica, întrucât lichidatorul a admis o parte din penalitățile de întârziere.
2. Cu privire la amenda de 1.500 lei, curtea constată că această creanță poate fi înscrisă în creanțelor, însă, sub condiția ca ea să se fi născut anterior deschiderii procedurii insolvenței (art.3 pct.11 din Legea nr.85/2006).
În speță, amenda a fost aplicată la 13.03.2007 de Biroul Vamal B, iar procedura de insolvență a fost deschisă la 18 octombrie 2006.
În concluzie, se va respinge și această critică, soluția judecătorului-sindic fiind legală.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul, formulat de - DR
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de - - cu sediul în, b-dul -, km.5, jud.A, împotriva sentinței comerciale nr.1175/F din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în contradictoriu cu intimatele-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR cu sediul în Pitești,-, județ A, - - cu sediul în Pitești,-, județ A, - - cu sediul în O,-, jud.B, - SRL cu sediul în, nr.451, jud.V, - SRL cu sediul în A,-, jud.A, intimata-debitoare - COM SRL cu sediul în P,. 26,. C,. 3, județ A, și lichidatorul judiciar domiciliat în Pitești, nr. 8A, județ
Modifică în parte sentința de mai sus, în sensul că respinge contestația debitoarei față de - -.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge recursul formulat de DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C cu sediul în C,-, jud.D, în nume propriu, precum și în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței comerciale nr.60/F din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
03.03.2009
Red.DV
EM/4 ex.
Jud.sindic
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Fabiola
