Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA NR. 196/C/2010 - R
Ședința publică
din 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - Președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe
- - - Grefier
S-a luat în examinare soluționarea cererii formulată de petenta SC LJ 2000, cu sediul în S M,- împotriva Deciziei nr.10/C/2010 din 11.01.2010, pronunțată de CURTEA DE APEL ORADEA în dosar nr- în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare,cu sediul în-, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în Romană nr.3-5, SOCIETATEA AGRICOLĂ, având CUI -, cu sediul în localitatea nr.191, județul S M și sediul procedural ales în S M,-, corp A.3, având ca obiect - CERERE COMPLETARE TIV -.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că cererea se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Prin cererea de completare a deciziei, înregistrată la această instanță la data de 3 februarie 2010, petenta SC LJ 2000 a solicitat completarea deciziei nr. 10/C/2010 în temeiul art. 281 ind.2 al. 3 Cod procedură civilă, în sensul de a se dispune obligarea recurentei SOCIETATEA AGRICOLĂ la plata sumei de 8.984 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de administrarea judiciară conform decontului depus la dosar.
În motivarea cererii se arată că prin cererea formulată de administratorul debitoarei la data de 28.12.2009, a solicitat Curții de Apel să oblige recurenta la plata cheltuielilor de administrare, cerere care a rămas nesoluționată.
În drept se invocă dispozițiile art. 281 ind.2 alin.3 Cod procedură civilă și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând cererea pentru completarea Deciziei nr.10/2010, instanța de recurs constată că aceasta este neîntemeiată.
Prin decizia a cărei completare se solicită, a fost admis recursul declarat de către debitoarea Societatea Agricolă, modificată sentința atacată și respinsă cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice SMp entru deschiderea procedurii de insolvență împotriva acestei debitoare.
Chiar dacă la dosarul cauzei era depusă cererea formulată de către administratorul judiciar privind plata cheltuielilor de administrare, se constată că în mod corect instanța investită cu soluționarea recursului nu a obligat recurenta la plata cheltuielilor de administrare, deoarece cererea formulată de către administratorul judiciar reprezenta o cerere nouă formulată în recurs, cerere care nu putea fi soluționată într-o cale de atac și în mod irevocabil, deoarece ar fi lipsit părțile în cauză de un grad de jurisdicție.
Chiar dacă instanța de recurs era sesizată cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței de deschidere a procedurii și prin admiterea acesteia a fost respinsă cererea de deschidere, cererea de aprobare a decontului de cheltuieli suportate de către administratorul judiciar trebuie analizată în primă instanță de către judecătorul sindic, în procedură contradictorie și cu asigurarea dreptului la apărare al celorlalte părți, situație în care judecătorul sindic este competent să se pronunțe asupra acestei cereri, chiar dacă a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii de către instanța de recurs.
Pentru aceste considerente se constată că nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 281 ind.2 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel că cererea de completare formulată de către administratorul judiciar este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată cererea formulată de petenta SC LJ 2000, cu sediul în S M,- de completare a Deciziei nr.10/C/2010 din 11.01.2010, pronunțată de CURTEA DE APEL ORADEA în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare,cu sediul în-, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în Romană nr.3-5, SOCIETATEA AGRICOLĂ, având CUI -, cu sediul în localitatea nr.191, județul S M și sediul procedural ales în S M,-, corp A.3, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - -
jud dec.BS-BE-BO
Red-dec.
Tehnored. - 16.03.2010 - 6 exemplare
Emis/ exped. 4 comunicări:
petenta SC LJ 2000 S M,- intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare,cu sediul în-, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în Romană nr.3-5, SOCIETATEA AGRICOLĂ, având CUI -, cu sediul în localitatea nr.191, județul S M și sediul procedural ales în S M,-, corp A.3Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Groza Gheorghe, Marinescu Simona