Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 230/R-

Ședința publică din 22 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

- - -, judecător

- - -, judecător

- -, grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea C L, cu sediul în C, str. G-ral -, nr.3bis, județul A, împotriva sentinței 1063/F din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea SC SA prin lichidator SC și lichidatorul.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul este timbrat legal.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 15 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea asupra recursului s-au amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.08.2007, reclamanta "" C, reprezentată legal prin lichidator judiciar., a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei sale "-EURO-", motivat de existența unei creanțe în sumă de 10.513,28 lei dovedită cu Ordonanța nr.1952/2004, rămasă irevocabilă prin sentința civilă nr.2484/13.12.2004 pronunțată de Judecătoria Câmpulung.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința nr.1063/F/13.11.2007, în temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței, a deschis procedura generală de insolvență asupra debitoarei C"-EURO-"L, cu sediul în comuna, sat, str.- -, județul A, înregistrată în registrul comerțului sub nr.J/-, CUI - și a desemnat administrator judiciar pe practicianul, căruia i-au fost stabilite atribuțiile prevăzute de art.20 și o retribuție lunară în sumă de 500 lei din averea debitorului.

A fost obligat debitorul să depună la dosar actele prevăzute de art.28 alin.1 până la data de 25 noiembrie 2007.S-au indisponibilizat părțile sociale ale debitorului în registrele speciale de evidență. A fost ridicat dreptul de administrare debitorului dacă acesta nu își declară intenția de reorganizare în condițiile art.28 lit.h sau art.33 alin.6.S-a dispus notificarea deschiderii procedurii generale de insolvență.S-a fixat termen de înregistrare a declarațiilor de creanțe la data de 10.01.2008.S-a fixat termen de verificare a creanțelor și întocmire a tabelului preliminar la data de 01.02.2008.S-a fixat termen de soluționare a eventualelor contestații la data de 26.02.2008, iar pentru definitivarea tabelului de creanțe la data de 27.02.2008.S-a stabilit prima ședință a adunării creditorilor la data de 06.02.2008, orele 1000, la ribunalul Comercial Argeș.S-a dispus ca administratorul judiciar să întocmească raportul de 30 de zile la data de 14.12.2007, iar raportul prevăzut de art.59 la data de 09.01.2008.S-a stabilit termen de continuare a procedurii la data de 08.01.2008 în vederea discutării raportului scurt.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, examinând cererea în raport de probatoriul administrat și de prevederile Legii nr.85/2006, că reclamantul are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii de insolvență întrucât deține o creanță certă, lichidă și exigibilă mai veche de 30 de zile, al cărei cuantum depășea la data formulării cererii suma de 10.000 lei, condiții impuse de art.3 alin.1 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea " ", susținând că hotărârea pronunțată este nelegală întrucât aceasta nu a fost legal citată la nici un termen de judecată și nu i s-a comunicat acțiunea de chemare în judecată, întrucât sediul societății este în Municipiul C,- bis, județul A și nu unde a fost citată, anume comuna, - -, județul A, unde se află fostul sediu.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art.85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părții, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Aceste dispoziții sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialității și al dreptului de apărare.

Conform art.107 Cod procedură civilă, președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

Potrivit art.90 proc.civ. înmânarea citației și a actelor de procedură se face la domiciliul sau lasediul celui citat.

Așa cum rezultă din actul adițional depus la fila 30, înregistrat la ORC la data de 6.08.2003 și din încheierea judecătorului delegat nr.30708/2003, sediul societății debitoare este în Municipiul C,- bis, județul A, sediul la care a fost citată, anume comuna, - -, județul A (citații, filele 9, 15), fiind fostul sediu.

În cauză nu poate fi reținută incidența art.90 alin.2 proc.civ. potrivit căruia înmânarea se poate face oriunde, când cel citat primește citația, întrucât niciuna dintre citații (filele 9, 15) nu a fost primită personal de către destinatarul societate comercială, pe cele două citații menționându-se ca persoană care a primit citația "tatăl destinatarului", respectiv "mamă patron", astfel încât procedura de citare nu poate fi apreciată ca legal îndeplinită.

Pentru aceste motive, în baza art.304 pct.5 proc.civ. recursul se va admite, iar față de dispozițiile art.312 alin.5 proc.civ., sentința va fi casată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea citării societății debitoare la sediul său actual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea " ", cu sediul în C,- bis, județul A, împotriva sentinței nr.1063/F din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea "" prin lichidator " " și lichidatorul.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal, judecător sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./28.02.2008

Jud.fond:

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Elena Diana Ungureanu, Ingrid Emina Giosanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Pitesti