Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 231/R-

Ședința publică din 22 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător

- -, judecător

- - -, judecător

- -, grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea SC SA, cu sediul în S,-, prin lichidator,cu sediul în S, str. -,.1C,.A,.1, județul O, împotriva sentinței nr.1006/F din 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 15 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea asupra recursului s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la data de 11.09.2007 creditorul SC SA S, reprezentată de SC Saf ormulat contestație împotriva tabelului suplimentar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL, pentru a se înscrie la masa credală suma de 81.765,8 lei.

In motivarea contestației creditorul arată că la masa credală a fost trecut numai cu suma de 12.450 lei, în loc de 81.765,8 lei, cu titlul de chirie și utilități calculate până la data de 11.07.2007.

In baza contractului 66/10.04.2006 (457) lichidatorul judiciar a procedat la reverificarea creanței creditoarei și a reținut că în tabelul suplimentar al creanțelor trebuie trecută suma de 81.765,8 lei reprezentând creanță chirografară conform art.123 alin.8 din Legea privind procedura insolvenței.

Creditorul solicita ca, creanța să fie trecută la prioritatea prevăzută de art.123 pct.3 din Legea 85/2006 și nu la poziția 8 a art.123.

Prin sentința nr.1006/f/2007, Tribunalul Comercial Argeș, judecător sindic a admis contestația, dispunând ca lichidatorul judiciar să înscrie la tabelul suplimentar al creanțelor, o creanță de 81.765,80 lei, reprezentând o creanță chirografară în baza art.123 pct.8 din Legea insolvenței.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că această creanță nu reprezintă cheltuielile de administrare, conservare sau alte cheltuieli aferente procedurii, ci reprezintă neplata unor facturi de utilități și de chirie, pe care debitorul le are față de creditorul din contestație.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea SC SA reprezentată prin lichidator, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma următoarelor motive de recurs:

În mod eronat instanța de judecată a apreciat că rangul de prioritate deținut de creanța debitoarei SC SA în sumă de 81.765,8 lei este prevăzută de art.123 pct.8 din Legea 85/2006, deși creanței sale îi erau aplicabile dispozițiile art.123 pct.3, creanțele corespunzătoare acestei categorii fiind alcătuite din: "creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii."

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că această creanță are la bază contractul comercial nr.66/10.04.2006 prin care SC SA Sap rocedat la închirierea suprafeței de 14.600. teren către debitoarea SC SRL. Acest contract a fost încheiat în perioada în care societatea se afla în procedura de insolvență și își continua activitatea în baza unui plan de reorganizare, iar la data încheierii contractului debitoarea a ascuns faptul că se află în procedură de insolvență.

Se mai susține că cererea de creanță depusă de către SA SA Saf ost înregistrată în tabelul suplimentar al creditorilor întocmit în conformitate cu dispozițiile art.3 pct.18 din lege, text conform căruia: "Tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator în urma verificării acestora".

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Creanța al cărei de prioritate este contestat are la bază contractul comercial nr.66/10.04.2006 prin care SC SA Sap rocedat la închirierea suprafeței de 14.600. teren către debitoarea SC SRL.

Acest contract a fost încheiat după deschiderea, prin sentința nr.679/26.10.2005 a Tribunalului Comercial Argeș, a procedurii de insolvență prevăzute de Legea 64/1995 (actuala Lege 85/2006), de către reprezentantul debitoarei, iar nu de către administratorul judiciar.

Prin sentința nr.633/F/6.11.2006 s-a admis planul de reorganizare, acesta fiind confirmat prin sentința nr.794/f/11.12.2006.

Dispozițiile art.123 pct.3 din Legea 64/1995 (actuala Lege 85/2006) urmăresc protejarea creditorilor care sprijină "continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii", continuare care este apreciată ca fiind utilă redresării agentului economic, pe baza unui plan de reorganizare.

Nu acesta este cazul creanței în speță, care rezultă dintr-un contract ce nu a fost apreciat de către administratorul judiciar ca fiind necesar continuării activității debitoarei, ci a fost încheiat, după deschiderea procedurii de către debitoarea înseși, printr-un administrator de fapt, în condițiile în care potrivit art. 49 din Legea 64/1995 (în vigoare la data deschiderii procedurii), "în afară decazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de JUDECĂTOR 2: Gina Achim l-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule."

Potrivit art.67 din Legea 64/1995 (în vigoare la data deschiderii procedurii), "în vederea creșterii la maxim a valorii averii debitorului,administratorul/lichidatorul poate să mențină sau să denunțe orice contract, închirierile neexpiratesau alte contracte pe termen.".

Prin urmare, numai în măsura în care contractul de închiriere ar fi fost apreciat de către administrator ca fiind necesar continuării activității debitoarei, în temeiul art.67, creanțele rezultând dintr-o astfel de continuare a contractului ar fi avut rangul de prioritate de la art.123 pct.3 din Legea 64/1995, text care este menit să încurajeze pe creditori să sprijine redresarea agentului economic și să le confere acestora un argument (garanția că vor fi plătiți cu prioritate) pentru a continua să presteze serviciul apreciat ca necesar, pe care altfel ar fi tentați să-l întrerupă.

În speță, creditoarea nu a fost în poziția de a sprijini voluntar redresarea debitoarei, aflate în procedura de reorganizare judiciară, prin continuarea activității acesteia, ci pur și simplu a încheiat un contract cu debitoarea, neștiind că împotriva acesteia s-a deschis procedura, astfel încât creanței sale nu-i poate fi atribuit rangul de prioritate prevăzut de art.123 pct.3 din Legea 64/1995.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 48 din Legea 64/1995, potrivit căruia după intrarea în reorganizare judiciară sau faliment, actele și corespondența vor purta, în condițiile menționate la alin. (1), mențiunea "în reorganizare judiciară" sau, după caz "în faliment", prejudiciile suferite de terții de bună-credință, ca urmare a nerespectării acestei obligațiiurmând a fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au încheiat actele ca reprezentanți legali ai debitorului, fără a fi atinsă averea debitorului.

Pentru aceste motive, în baza art.312 proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatoarea SC SA, cu sediul în S,-, prin lichidator,cu sediul în S, str. -,.1C,.A,.1, județul O, împotriva sentinței nr.1006/F din 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Ingrid Emina Giosanu

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

05.03.2008

jud fond.Gh.

Președinte:Elena Diana Ungureanu
Judecători:Elena Diana Ungureanu, Gina Achim, Ingrid Emina Giosanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Pitesti