Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 295/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALA
DECIZIA COMERCIALĂ NR.295
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 23.04.2008
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR: dr.- -
JUDECĂTOR: dr.- -
GREFIER: - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea cu sediul în B, sect.1,--11, cod.-, împotriva sentinței comerciale nr.1093/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC 2 SRL, cu sediul în 4. -.11,.72 și prin lichidator judiciar 2000 SPPI cu sediul în-, -.1,.45 și - Tribunalul Galați.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei de timbru și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă:
2000 SPPI în calitate de lichidator a SC 2 SRL G în temeiul art.1(2) litera c) pct.2 și litera e) și art.3 pct.25 din Legea nr.85/2006 a formulat cerere de deschidere a procedurii simplificată a falimentului societății 2 SRL cu sediul social în G, 4. -.11,.72 înregistrată la. G sub nr.J-, 37015 LJ.
La data de 21.09.2007 lichidatorul judiciar 2000 Gas olicitat prin raportul final să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, neonorării de către creditori a sumelor necesare pentru a acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Procedura consensuală a fost deschisă prin sentința comercială nr.415 din 4.05.2007.
De asemeni a fost întocmită și comunicată notificarea în condițiile art.61 și 107 din Legea 85/2006.
Prin sentința comercială nr.1093/2007 Tribunalul Galația respins obiecțiunile formulate de B, la Raportul final ca nefondate.
În temeiul disp.art.131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, debitorului SC 2 SRL G și radierea acestuia din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatorire și responsabilitate.
Prin aceeași sentință în temeiul art.135 din Lege s-a dispus modificarea sentinței debitorului, creditoarelor, G, de pe lângă Tribunalul Galați, pentru efectuarea mențiunii de radiere cât și publicarea în buletinul procedurilor de insolvență.
A fost aprobat decontul de cheltuieli înregistrat sub nr.304/20.09.2007 în sumă de 1533,40 lei și nr.3239/17.2007 în sumă de 114,17 lei reprezentând cheltuieli de procedură și onorarii din fondul special constituit, către 2000.
S-a considerat în ceea ce privește cererea de autorizare formulată în temeiul art.138 din Legea 85/2006 de către B că: prin raportul final întocmit lichidatorul a apreciat că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere patrimonială a fostului administrator.
S-a reținut că titularul acțiunii privind răspunderea membrilor organelor de conducere este administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar conform art.138 alin.1 din Legea 85/2006.
Potrivit art.138 alin.3 din același act normativ comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1 art.138 din lege, însă numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în raportul său va indica persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimonilului debitorului ori dacă a omis să formuleze acțiunea în răspundere iar această răspundere amenință să se prescrie.
Judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinire condițiile art.138 alin.3 din lege întrucât lichidatorul judiciar a menționat expres că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere iar din cuprinsul raportului depus în dosarul cauzei rezultă că lichidatorul a indicat că debitorul avea obligația de a depune declarații cu obligațiile către bugete iar conform cu Legea 359/2007 societatea a fost obligată la solicitarea creditoarei
Ca urmare a fost respinsă cererea creditorului B ca nefondată.
În temeiul art.131 din Legea 85/2006 s- dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitului și notifica creditorii G, G de pe lângă Tribunalul Galați în vederea efectuării de mențiuni și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs B criticând soluția ca netemeinică și nelegală considerând că cererea prin care a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze asemenea cerere chiar dacă în speță nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor în cauză fiind numai doi creditori.
În cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetului Creditorilor să formuleze această cerere.
Pentru formularea cererii este nevoie de autorizarea judecătorului sindic.
Această cerere este perfect legală și premergătoare formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale în speță fiind incidente disp.art.138 alin.3 teza finală.
Este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1) amenință să se prescrie având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale.
În fine, a apreciat că simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții cât și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
Recursul este fondat.
Din conținutul probelor administrate în cauză rezultă că debitul nerecuperat este de 129,92 lei creditor unic fiind /vezi fila 24 dosar fond).
Creditorul unic în speța de față este asimilat Comitetului Creditorlor nefiind posibil din motive obiective neîndeplinirea condițiilor art.16 din Legea 85/2006 și acesta are calitate procesuală să formuleze cererea de atragere răspundere patrimonială Judecătorul sindic are sarcina în speța de față să stabilească că fiind singurul participant la procedură în calitate de creditor era abilitat să promoveze acțiunea.
Judecătorul sindic investit cu cererea formulată de recurent nu era îndrituit de lege decât să verifice cele două aspecte reglementate de art. 138 alin.3 din lege și anume: lichidatorul a omis să indice, în raportul final din 20.09.2007 - fila 26 dosar, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei persoana juridică, a omis să formuleze acțiunea prev. de art.138 alin.1 și răspunderea persoanelor amenințând să se prescrie.
Ori judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar a menționat expres că nu înțelege să formuleze atare cerere, ceea ce nu echivalează cu o omisiune.
Interpretarea art.138 alin.3 din Legea 85/2006 este eronată.
acordării autorizației Comitetului Creditorilor o constituie abstențiunea administratorului (lichidatorului) de a introduce atare acțiune, fie că acesta omite, fie că refuză să-și îndeplinească o atare atribuție legală.
Esențial este faptul de a se stabili că s-a făcut dovada de către creditor, din care rezultă că lichidatorul nu va introduce el însuși o atare cerere.
În același timp la soluționarea cererii de autorizare a Comitetului Creditorilor, Judecătorului sindic nu-i este permis să antameze soluția care s-ar putea da unei atari acțiuni și șansele acesteia de reușită deci nu poate nici măcar să pipăie fondul căci devine incompatibil.
Judecătorul sindic făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.138 alin.3 din Legea 85/2006 motiv prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă recursul fiind fondat se va modifica în totalitate sentința recurată.
Se va admite în totalitate cererea creditoarei pentru autorizare în vederea formulării cererii de atragere răspundere patrimonială.
Ca urmare se va trimite cauza pentru continuarea procedurii insolvenței la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr.1093/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite cererea creditoarei pentru autorizare în vederea formulării cererii de atragere răspundere patrimonială și dispune trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure
- - dr.- - dr.- -
GREFIER,
- -
Fond: /red./tehnored./11.06.2008/2 ex.
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia