Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.353/
Ședința publică din 14 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL A împotriva sentinței civile nr.161/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-, în contradictoriu cu creditoarea SC Leasing România SA și administratorul judiciar SP, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea recurentă avocat sever, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se depuse la dosar o adresă formulată de creditoare prin care solicită admiterea recursului declarat în cauză, deoarece debitoarea a achitat debitul restant, respectiv o notă prin care administratorul judiciar SP își precizează punctul de vedere cu privire la recursul declarat de debitoare.
Reprezentantul debitoarei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei și învederează instanței că nu înțelege să timbreze cererea de suspendare a executării sentinței atacate formulate în cadrul completării recursului.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul debitoarei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, deoarece întreg debitul datorat creditoarei a fost achitat, astfel că cererea acesteia a rămas fără obiect.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.161/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea SC Leasing România SA și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC SRL A, desemnând ca administrator judiciar provizoriu al debitoarei pe SP
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea formulată de creditoarea SC Leasing România SA a solicitat declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL A față de care are o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, în sumă de 57.598,63 lei, reprezentând rate de leasing restante, rate primei de asigurare Casco restante și penalități conform contractului de leasing nr.4939 din 13.12.2006. Prin precizarea formulată, creditoarea a arătat că totalul creanței deținute față de debitoare este în sumă de 20.278,65 lei, reprezentând rate leasing restante, rate prime de asigurare Casco restante.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul mai sus menționat având ca obiect dreptul de folosință a autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter cu număr de înmatriculare 58-, închiriat în sistem leasing. După ce a achitat avansul, debitoarea nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing în condițiile art.3 pct.3.7, iar în temeiul Secțiunii 12 pct.12.1, pct.12.3 lit.d și pct.13.1 din contractul de leasing, precum și art.15 din OG nr.51/1997, modificată, acest contract a fost reziliat din vina exclusivă a debitoarei pentru neachitarea ratelor de leasing la termenele prevăzute în contract.
Din probele aflate la dosarul cauzei și necontestate de către debitoare, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Debitoarea are o datorie față de creditoare în sumă de 20.278,65 lei, reprezentând rate de leasing restante, rate prime de asigurare Casco restante și penalități conform contractului de leasing nr.4939 din 13.12.2006, care are ca obiect dreptul de folosință a autovehiculului marca Mercedes Benz Sprinter cu număr de înmatriculare 58-, închiriat în sistem leasing.
Debitoarea, în calitatea sa de utilizator, conform art.3 pct.3.7 din contract, avea obligația să achite fiecare de leasing în termen de maxim 5 zile calendaristice de la data emiterii fiecărei facturi, conform graficului de plăți din Anexa 2. Creanța invocată de creditoare depășește valoarea prag, astfel cum este reglementată în art.3 pct.12 din Legea insolvenței, adică minim 10.000 lei.
Având în vedere această stare de fapt, creditoarea, având calitatea de creditor îndreptățit, astfel cum este statuat la art.31 alin.1 raportat la art.3 pct.6 din aceeași lege, deținând împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, așa cum este definită prin art.379 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art.31 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL A solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii pentru deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, ca fiind fără obiect.
În motivarea recursului, debitoarea a arătat că nu contestă că la data pronunțării hotărârii recurate aceasta a avut datoria reținută de judecătorul sindic față de creditoare, menționând că, între timp, ea a fost achitată în întregime, plătind în plus o, precum și rata reziduală în sumă de 15.014,36 lei, achitând în întregime autovehiculul marca Mercedes Benz Sprinter cu număr de înmatriculare 58-, cumpărat în sistem leasing. Ca urmare, nemaiexistând nicio datorie către creditoare, cererea de declanșare a procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 a rămas fără obiect, debitoarea menționând că nu există un alt motiv pentru declanșarea procedurii de insolvență, deoarece societatea își desfășoară activitatea în mod curent, fiind la zi cu plata celorlalte datorii către stat sau partenerii de afaceri.
Prin completarea la recursul declarat în cauză, debitoarea a solicitat ca în baza dispozițiilor art.300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă și art.8 alin.5 lit.b și c din Legea nr.85/2006 să se dispună suspendarea executării sentinței atacate până la rămânerea definitivă și irevocabilă a acesteia, motivat de faptul că a achitat în întregime suma de 20.278,65 lei creditoarei SC Leasing România SA, care a stat la baza declanșării procedurii insolvenței, arătând că, prin continuarea procedurii insolvenței, se aduc grave prejudicii societății debitoare, partenerilor de afaceri și bugetului statului prin imposibilitatea achitării taxelor către acesta, în condițiile în care cererea de declanșare a procedurii insolvenței a rămas fără obiect.
Prin adresa depusă la dosarul cauzei la data de 09.04.2008, creditoarea SC Leasing România SA a solicitat admiterea recursului formulat de SC SRL A, deoarece aceasta a achitat debitul restant în valoare de 20.278,65 lei din cererea introductivă a procedurii insolvenței.
Prin nota formulată de administratorul judiciar desemnat în cauză, SP, aceasta a arătat că, având în vedere că procedura insolvenței este o procedură colectivă, desfășurarea acesteia nu depinde de stăruința creditorului declanșator în continuarea procedurii, raportat la faptul că, la data achitării debitului către acesta. Procedura insolvenței a fost deja deschisă, motiv pentru care dispozițiile art.46 din Legea nr.85/2006, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de către debitor ulterior deschiderii procedurii, sunt nule.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor judecătorului sindic din cadrul sentinței recurate, a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului, motiv pentru care toate actele, operațiunile și plățile efectuate de acesta trebuiau autorizate de judecătorul sindic.
Raportat la aceste aspecte, administratorul judiciar apreciază că sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, fiind întrunite condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare, după cum și aceasta recunoaște în cuprinsul recursului formulat existența creanței certe, lichide și exigibile în momentul pronunțării hotărârii atacate.
De asemenea, se mai arată că, raportat la dispozițiile art.46 din Legea cadru, plata efectuată către creditorul declanșator ulterior pronunțării sentinței prin care s-a dispus deschiderea procedurii și ridicarea dreptului de administrare al debitorului este nulă.
La termenul de judecată din 14 aprilie 2008, reprezentantul debitoarei arătat că nu înțelege să timbreze cererea de suspendare a executării sentinței atacate, motiv pentru care această cerere nu va mai fi analizată, instanța nefiind legal investită cu cercetarea ei.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursul de față este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin cererea înaintată Tribunalului Arad, prin judecător sindic, creditoarea declanșatoare SC Leasing România SA a solicitat declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL A pentru o singură creanță neachitată în sumă de 57.598,63 lei, reprezentând rate neachitate în baza unui contract de leasing, având ca obiect un autoturism marca Mercedes Benz Sprinter. Ulterior, creditoarea declanșatoare a precizat cuantumul creanței la suma de 20.278,65 lei.
Judecătorul sindic a reținut că această creanță depășește valoarea prag reglementată în art.3 pct.12 din Legea insolvenței de minim 10.000 lei, astfel că a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii generale prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei.
În recurs, debitoarea a dovedit achitarea acestei singure creanțe în sumă de 20.278,65 lei, precum și a restului de plată datorat, conform contractului de leasing încheiat între părți, respectiv a ratei reziduale de 15.014,36 lei, dovedind că a achitat în întregime autovehiculul cumpărat în leasing.
Aceste aspecte au fost dovedite cu ordinele de plată depuse la filele 5-6 dosar și confirmate prin notele scrise depuse la dosar de către creditoarea declanșatoare SC Leasing România SA, care a învederat instanței de recurs că debitul datorat a fost achitat în întregime, motiv pentru care nu mai stăruie în continuarea procedurii de insolvență.
Astfel conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006 debitorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1, al cărei patrimoniu este în stare de insolvență, insolvența fiind definită ca stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Punctul 6 al aceluiași articol stabilește ce se înțelege prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și anume creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea pronunța admiterii cererii și, respectiv, declanșarea procedurii insolvenței.
În speță, în ce o privește pe recurentă, chiar dacă nu este vorba de rămânerea fără obiect a cererii creditorului declanșator, condiția existenței stării de insolvență în patrimoniul debitoarei nu este îndeplinită, iar debitul datorat a fost stins prin plată, în recurs, societatea depunând la dosar înscrisuri din care rezultă că a efectuat plăți achitând integral creanța datorată intimatei, care are calitate și de creditor declanșator, astfel că nu subzistă nici o rațiune pentru care soluția pronunțată de instanța de fond să fie menținută.
S-ar putea invoca faptul că debitoarea recurentă nu a formulat, în termenul prevăzut de lege, contestație la cererea de declanșare a procedurii, însă acest fapt nu o poate împiedica, conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 305 Cod procedură civilă, să producă probe în apărarea sa în faza de recurs. Indiferent dacă debitoarea a contestat sau nu starea de insolvență, rolul instanței de recurs este de a aprecia dacă această stare de insolvență a fost stabilită corect față de debitoare de către judecătorul sindic, or, din probele efectuate în recurs a reieșit cu prisosință faptul că debitoarea nu se află în insolvență.
Deși Legea nr.85/2006 în art.33, prin instituirea termenului de 30 de zile în care debitoarea să nu fi făcut plăți, atrage prezumția de insolvență a patrimoniului debitoarei, acest fapt trebuie însă coroborat cu îndeplinirea condițiilor privind creanța pentru a se putea admite cererea introductivă și, respectiv, menține debitoarea în procedură.
Cu toate acestea, debitoarea nu poate fi considerată a fi în insolvență doar raportat la neefectuarea unei plăți în termenul de 30 de zile anterior introducerii cererii numai față de creditorul declanșator, dacă efectuează plata datorată.
Aprecierea stării de insolvență ar trebui făcută, în fiecare cauză, raportat la ansamblul încasărilor și plăților efectuate de debitoare. Această prezumție, însă, a fost răsturnată în recurs prin plata integrală a debitului față de creditorul declanșator, administratorul judiciar desemnat în cauză fiind în imposibilitate de a demonstra instanței că același debitor are credite neachitate și față de alți creditori.
În același sens, s-a apreciat în doctrină [1] că și în situația în care la data formulării cererii de declanșare a procedurii falimentului creanța era certă, lichidă și exigibilă, faptul că debitoarea nu a formulat contestație nu este de natură să ducă la aprecierea că cerea introductivă poate fi admisă de către instanță fără o prealabilă analiză a condițiilor prevăzute de fostul art. 29 din Legea nr. 64/1995.
S-a reținut că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 este un instrument care se dorește echidistant între debitorul insolvent și creditorii săi, menit să dea cea mai bună soluție stării de insolvență a debitorului. Din perspectiva debitorului, scopul legii este atins dacă se reușește reabilitarea acestuia și reîntoarcerea lui la activitate normală [2].
Conform dispozițiilor art. 47 din lege, într-adevăr, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, însă alin. 3 stabilește că judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condiția de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. Totodată, alin. 4 impune încetarea de drept la data la care se dispune începerea falimentului a dreptului de administrare, total sau parțial, al fostului administrator al debitoarei.
În altă ordine de idei, plata unui creditor, singurul în speță, face parte din actele de administrare curentă, pe care la face un administrator social, or, debitoarea a efectuat plăți și anterior deschiderii procedurii, motiv pentru care creditoarea declanșatoare și-a redus cuantumul creanței, depunând precizare de acțiune în acest sens.
Chiar dacă soluția pronunțată face apel la spiritul legii, mai mult decât la litera ei, instanța de control judiciar a apreciat că o judecată în echitate este de preferat, în speță, raportat la efortul financiar făcut de reprezentantul debitoarei pentru a se recupera creanța. Pe de altă parte, rațiunile economice pledează în favoarea menținerii pe piață a unor comercianți viabili și pentru înlăturarea celor a căror activitate ar putea influența, în mod negativ activitatea comercială curentă a altora.
Nu se poate reține lezarea interesului vreunui creditor având în vedere că singurul creditor a fost plătit, iar alți creditori nu au fost menționați, la dosar nefiind depus nici un extras de pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor din care ar fi putut rezulta, eventual, și alte creanțe.
De asemenea, nu se poate omite nici cuantumul modic al taxei judiciare de timbru pe care ar plăti-o un creditor în situația în care ar considera oportună formularea unei noi cereri de declanșare a procedurii.
În fine, nu pot fi ignorate nici costurile pe care le implică derularea procedurii insolvenței, sumele necesare fiind avansate din banii publici și ulterior, eventual, acestea se recuperează din averea debitoarei.
Este adevărat că, așa cum a susținut administratorul judiciar SP A, prin concluziile scrise depuse la dosar, art.46 din Legea nr.85/2006, dispune că actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, dar Curtea a avut în vedere, la pronunțarea acestei decizii, cu precădere, scopul procedurii insolvenței, prevăzut de legiuitor, respectiv acela de instituire a unei proceduri concursuale, colective pentru plata pasivului debitorului aflat în stare de insolvență pentru a asigura recuperarea creanțelor datorate creditorilor și, totodată, acela de a proteja mediul economic prin salvarea societăților comerciale viabile și, implicit, eliminarea celor care nu mai au practic șanse de redresare și care nu fac decât să împiedice funcționarea normală a sistemului comercial.
În speță, Curtea apreciază că în cazul debitoarei nu se impune declanșarea unei astfel de proceduri, având în vedere că debitoarea a dovedit că nu se află în insolvență, achitând întreg debitul datorat creditoarei; creditoarea nu a insistat în continuarea procedurii insolvenței, astfel că măsura menținerii sentinței de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei nu ar putea profita nici uneia dintre părțile din proces și nici mediului economic în general pentru că,practic, nu se impune eliminarea unei asemenea societăți din circuitul comercial.
Astfel fiind, având în vedere pronunțarea unei decizii, atât în litera cât și în spiritul Legii insolvenței nr.85/2006, Curtea, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul debitoarei, va modifica sentința recurată și va respinge cererea creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de debitoarea SC SRL A împotriva sentinței civile nr.161/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-.
Modifică sentința recurată și respinge cererea formulată de creditoarea SC Leasing România SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
(cu opinie separată în
sensul respingerii recursului)
Grefier,
- -
OPINIE SEPARATĂ
În opinia mea, în dezacord cu opinia majoritară a colegilor mei, recursul declarat de debitoare împotriva sentinței de deschidere a procedurii insolvenței trebuia să fie respins ca nefondat, sentința judecătorului sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu probele administrate în cauză.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
În cauză, creditoarea a invocat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei de 57598,63 RON, debitoarea nu a formulat contestație în condițiile art. al. 2 din Legea nr. 85/2006 și a recunoscut datoria față de creditoare prin cererea de recurs, invocând însă că nu s-ar afla în stare de insolvență și achitând până la soluționarea recursului întreaga datorie față de creditoare.
Apreciez că sentința judecătorului sindic de admitere a cererii creditoarei și de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare este legală și temeinică și că nu există nici un motiv de casare sau modificare a acestei sentințe în recurs.
Susținerile recurentei potrivit cărora, dat fiind faptul că în prezent societatea a achitat datoria către creditoare, în speță nu ar mai fi îndeplinite condițiile necesare pentru deschiderea procedurii de insolvență, nu pot fi primite. Aceasta întrucât la momentul pronunțării hotărârii recurate cererea creditoarei îndeplinea toate condițiile pretinse de Legea insolvenței pentru ca aceasta să fie admisă. Instanța de recurs trebuie să verifice, în limitele motivelor invocate de partea recurentă, dacă la momentul pronunțării hotărârii atacate, în speță au fost sau nu îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca judecătorul sindic să admită cererea creditorului și să dispună deschiderea procedurii (cerințe, care, astfel cum am arătat mai sus, erau întrunite).
Pe de altă parte, potrivit art. 33 al. 2 din Legea insolvenței "în termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară".
Rezultă din textul legal de mai sus că debitoarea putea formula contestație la starea sa de insolvență, care este prezumată de lege conform art. 3 din aceeași lege, numai în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii creditorului. Legea nr.85/2006 instituie prezumția de insolvență chiar și numai din încetarea plăților către un singur creditor, a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și mai mare de 10.000 RON, prezumție pe care debitoarea o poate răsturna numai în condițiile art. 33 al. 2 din lege.
În prezenta cauză debitoarea nu a formulat o contestație la cererea creditoarei, termenul de 10 zile prevăzut de art. 33 al. 2 din Legea nr. 85/2006 fiind unul de decădere, astfel încât nu poate în recurs să răstoarne prezumția de insolvență instituită de lege.
Nu trebuie omis nici faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, în afară de cazurile prevăzute de art. 49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule (quod nullum est nullum producit effectum). Ori plata datoriei către creditoare a fost făcută de societatea debitoare după deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, această plată neîncadrându-se nici între cele prevăzute de art. 49 și nici între cele autorizate de judecătorul sindic.
Art. 47 din Legea nr. 85/2006 prevede că deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 28 alin. 1 lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. 6, intenția de reorganizare. În cauză, debitoarea recurentă nu și-a declarat această intenție în condițiile cerute de textul de lege amintit, iar judecătorul sindic a ridicat prin sentința recurată dreptul de administrare al debitoarei, astfel că ea nu mai avea dreptul de a-și administra averea, ceea ce face ca plata făcută de administratorul social al debitoarei către creditoare după data deschiderii procedurii să nu poată fi luată în seamă cu ocazia judecării recursului de față.
În orice caz, chiar în situația în care debitoarea nu ar mai avea alte datorii față de alți creditori, apreciez că recursul declarat de debitoare nu trebuia admis, sentința primei instanțe nu trebuia să fie modificată, iar cererea creditoarei de deschidere a procedurii nu trebuia să fie respinsă, având în vedere că la data pronunțării hotărârii recurate erau îndeplinite toate condițiile legale pentru deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoare.
Judecător,
- -
Red./12.05.2008
Red.op.sep. /19.05.2008
Dact./13.05.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Arad -judecător
[1] Godâncă Herlea Vasile, Probleme teoretice și practice privitoare la deschiderea procedurii insolvenței, Revista de drept comercial, nr. 9, 2006, pag. 74 - 75, decizia nr. 54/16.01 2002 Curții de Apel București, secția a V-a comercială, publicată în Practică judiciară comercială, 2002, Ed. Brilliance, Piatra Neamț, 2004;
[2] A se vedea Manualul de Bune Practici editat de Ministerul de Justiție, martie 2006, p. 16
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
