Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 379/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 379/COM
Ședința publică din 12 martie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.2400/25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Grup prin lichidator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea creditoarei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, lipsă fiind debitoarea intimată Grup prin lichidator judiciar
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul creditoarei recurente solicită admiterea recursului, apreciind că sentința atacată este nelegală și neîntemeiată pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2400/25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea - Administrația Finanțelor Publice A,cu sediul în A,B-dul -, - 77, Jud A,împotriva debitoarei SC, GRUP, SRL,cu sediul în localitatea A,Str -,- 5-7- 13,Sc A,Et 3,Ap 7,jud.A înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-.A descărcat lichidatorul Casa de Insolvență A, cu sediul în A, str. -,-, Bl. 3A,.2, jud. A de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.A dispus plata retribuției lichidatorului în sumă de 3500 lei plus TVA pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, 19 noiembrie 2007 - 25 noiembrie 2008, plată ce se va efectua din fondul de lichidare, prevăzut la art.4 al.4 și 5 din Legea nr. 85/2006. A dispus din același fond de lichidare, efectuarea plății către același lichidator sumei de 72,58 lei,cu titlu de cheltuieli ale procedurii.
A dispus radierea debitoarei SC, GRUP, SRL,din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. A notificat sentința de închidere către DGFP A,administratorului special și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin Sentința nr.2692/19.11.2007 s-a admis cererea formulată de creditoarea F-Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006,împotriva debitoarei SC, GRUP,SRL cu sediul în localitatea A, fiind deschisă procedura simplificată de insolvență, prin intrarea direct în procedura falimentului prevăzută de Legea nr.85/2006 și desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei pe Societatea Profesională A, cu sediul în A, str. -,-, Bl. 3A,.2, jud., stabilind-se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Din adresa nr.33950/28.05.2007 emisă de Primăria Municipiului rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile (f 11).
Prin raportul depus în ședința publică din 14 octombrie 2008, reprezentantul lichidatorului judiciar, întrucât în averea debitorului, nu au fost identificate bunuri, a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 precum și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații.
Judecătorul sindic văzând că din probele dosarului rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor creditoarei în valoare totală de 531.269,59 lei și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că debitoarea nu deține bunuri, iar cheltuielile administrative ale procedurii până în prezent se ridică la suma de 72,58 lei reprezentând contravaloarea anunțurilor și creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, în baza art. 131 din Legea nr.85/2006 va aproba raportul lichidatorului judiciar și va proceda la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
În baza art.136 din același act normativ, judecătorul sindic a procedat la descărcarea lichidatorului judiciar, de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
În baza ar.4 al.4 și 5 din Legea nr. 85/2006 din aceiași lege, a stabilit retribuția lichidatorului judiciar, la suma de 3.500 lei pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, 19 noiembrie 2007- 25 noiembrie 2008, plată ce se va efectua din fondul de lichidare.
A dispus din același fond de lichidare, efectuarea plății către același lichidator sumei de 72,58 lei, cu titlu de cheltuieli ale procedurii.
Ca consecință a închiderii procedurii, raportat la art. 131 teza finală din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus radierea debitoarei din evidențele de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art.135 din Legea nr.85/2006 a dispus notificarea sentinței de închidere către DGFP administratorului special și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Împotriva sentinței comerciale nr.2400/25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și continuarea procedurilor în conformitate cu Legea nr. 85/2006.
În motivare se arată că scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligente în vederea îndeplinirii scopului propus al legii. Dacă în pofida tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii. Judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri. Ori în cazul de față, creditoarea consideră că nu s-au depus toate diligentele în vederea identificării eventualelor bunuri ale debitoarei atâta timp cât împotriva fostului administrator al societății nu a fost făcută atragerea răspunderii doar pentru motivul neavansării sumelor pentru continuarea procedurii.
S-a susținut că pe de altă parte, lichidatorul judiciar în baza atribuțiilor legale, avea obligația să facă demersurile pentru identificarea de bunuri, în acest sens se impuneau verificări la registrul de Carte Funciară de pe lângă Judecătorie, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la societățile bancare de pe raza municipiului A, bunuri personale ale persoanelor răspunzătoare de starea firmei. În conformitate cu prevederile art.5 din Legea nr.85/2006. organele care aplică procedura instituită de lege sunt judecătorul sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, ei trebuie să asigure realizarea drepturilor participanților la procedură, în acest sens se impunea atragerea răspunderii fostului administrator pentru acoperirea unei părți de pasiv.
S-a considerat că Raportul final și bilanțul de închidere, trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, (art.l29), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, așa cum rezultă și din doctrină.
În drept invocă dispozițiile art.3(26), art.5, art.25(a), art.131,art.138 din Legea nr. 85/2006, art.304 indice 1 Cod pr. Civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, lichidatorul debitoarei - Casa de Insolvență, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal.
În motivare se arată că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Mun. A, constatându-se faptul că aceasta nu figurează cu nici un fel de bun mobil sau imobil.
Totodată lichidatorul judiciar a procedat în temeiul art. 48 din Legea cadru la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România în vederea identificării și indisponibilizării conturilor debitoarei, nefiind identificate disponibilități financiare în vederea debitoarei.
În același timp creditoarea A nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare, necesare continuării procedurii.
Lichidatorul intimat consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Totodată se arată că, în condițiile prevederilor art. 59 (1) din Legea 85/2006 a fost întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport întocmit în baza bilanțurilor depuse de societate pentru anul 2005, 2006 și raportarea de la 30.06.2007 puse la dispoziția lichidatorului judiciar de către Serviciul Bilanțuri din cadrul Administrației Finanțelor Publice A, raport în cadrul căruia nu au fost reținute incidente în cauză prevederile art. 138 din Legea cadru, motiv pentru care lichidatorul judiciar nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.
Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art.304, 3041.proc.civ. cât și din oficiu, în baza art.306 alin.2 proc.civ. se reține că este neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC, GRUP, SRL, s-a realizat în baza dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței potrivit căruia "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, prevederile art.129 din Legea nr. 85/2006 invocată de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nefiind incidentă în cauză.
Creditoarea recurentă face confuzie între închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art.132 din lege și închiderea procedurii în baza art.131 din legea nr.85/2006 care nu prevăd obligativitatea întocmirii unui raport.
În mod neîntemeiat creditoarea recurentă a susținut că nu s-au depus toate diligențele de către lichidatorul judiciar în vederea identificării bunurilor mobile și imobile ale debitoarei.
Astfel, prin raportul depus la dosar în ședința publică din data de 14 octombrie 2008, lichidatorul judiciar al debitoarei SC, GRUP, SRL a solicitat închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006, având în vedere faptul că în cererea debitoarei nu au fost identificate bunuri și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Conform adresei nr. 75360/28 mai 2007 emisă de Primăria Municipiului A debitoarea SC, GRUP, SRL nu a figurat cu bunuri mobile sau imobile în evidențele fiscale.
Prin Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, lichidatorul judiciar al debitoarei a considerat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care acesta nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.
Curtea reține că prin încheierea ședinței publice din data de 31.03.2008, prima instanță - judecător sindic a luat act de desemnarea membrilor Comitetului Creditorilor din care au făcut parte ca membri A și Primăria Municipiului A, iar ca președinte
Comitetul creditorilor debitoarei nu a solicitat în concordanță cu dispozițiile art.138 alin.3 să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1 din lege.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 proc.civ, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.2400/25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.2400/25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - - - - - -
GREFIER,
Red.15.04.2009
Tehnored 2 ex.15.04.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Maria