Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 394/R-COM

Ședința publică din 10 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței nr.18 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială în dosar nr-, intimat-debitor fiind SRL, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, intimat-creditor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și lichidator judiciar, domiciliat în Rm.V,-, -0,.E,.7, jud.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea ia în discuție actele de la dosar și constatând recursul în stare de judecată se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 13.08.2007, lichidatorul judiciar - numit prin încheierea nr.35705/29.09.2005 de către judecătorul delegat la ORC - Tribunalul Vâlceaa chemat în judecată pe debitoarea SC SRL Rm.V, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.

În motivarea cererii, s-a arătat că, urmare a nepreschimbării certificatului de înmatriculare în temeiul Legii nr.359/2004, în raport de dispozițiile.30 alin.1 și 2 din acest act normativ, s-a dispus dizolvarea societății și a fost numit lichidator judiciar pentru realizarea operațiunilor lichidării. Astfel, a procedat la notificarea debitoarei, în scopul inventarierii patrimoniului și a realizării lichidării acestuia.

Tribunalul Vâlcea - prin sentința comercială nr.1071/C/21.11.2007, a admis cererea lichidatorului și în temeiul art.2702din Legea nr.31/1990-R raportat la art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006, a deschis procedura simplificată de insolvență a debitoarei SC SRL, a numit lichidator judiciar, a dispus notificarea hotărârii luate, a fixat termen pentru depunerea declarațiilor de creanță și soluționarea contestațiilor, întocmirea raportului preliminar și a tabelului de creanțe și a fixat termen în continuare, la 9.01.2008.

La data de 9.01.2008, s-a depus raportul final de lichidare și creditorilor, afișate la ușa instanței (87, 91, 93), completat, la 6.02.2008, prin includerea și a creanței solicitate de AVAS B (102-203).

Prin încheierea nr.31/C/6.02.2008 a fost desemnat comitetul creditorilor, cu atribuțiile prevăzute de art.17 alin.1 din lege.

Ulterior, DGFP Vad epus cerere de antrenare răspundere personală (113-114) autorizată de judecătorul sindic și s-a dispus afișarea raportului final completat de către lichidator (116).

La 12.01.2009, lichidatorul judiciar a formulat propunere de închidere a procedurii, conform art.131 din lege.

Prin sentința nr.18/12.01.2009, Tribunalul Vâlceaa admis cererea lichidatorului și, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea din Registrul Comerțului, în temeiul art.136 a descărcat de orice responsabilități și obligații lichidatorul judiciar și a dispus notificarea hotărârii, precum și onorariu pentru lichidator de 357 lei, ce se va achita din fondul de lichidare.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond - judecător sindic - a reținut că, n cauză până la termenul limită fixat prin sentință au înregistrat creanțe creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului B.

În patrimoniul debitoarei nu s-au descoperit bunuri urmăribile.

În aceste condiții, lichidatorul desemnat a propus închiderea procedurii falimentului.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere lipsa bunurilor urmăribile în patrimoniul debitoarei, în speță s-a apreciat incidența dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 și întrucât creditorul fiscal nu și-a manifestat disponibilitatea de a achita cheltuielile de lichidare efectuate până în prezent, tribunalul a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei.

De asemenea, a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenței, iar onorariul în sumă de 357 lei va fi achitat din fondul de lichidare.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către creditoarea AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe temeiul art.299-316 Cod pr.civilă, Legea nr.85/2006 și Legea nr.575/2003, în sensul că:

- în mod greșit, prima instanță a aplicat prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, fără ca lichidatorul să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din aceeași lege, respectiv formularea acțiunii în antrenarea răspunderii personale, mai concret, fără a fi epuizate toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor înscrise la masa credală;

- nu s-au avut în vedere nici dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990-R, referitoare la obligațiile și răspunderea administratorului, după cum nici ale art.1504 Cod civil;

- era, în mod evident, necesară convocarea comitetului creditorilor, formularea cererii de autorizare pentru acțiunea de antrenare răspundere;

- nu s-au făcut discuții asupra obiecțiunilor formulate de aceasta la Raportul final.

Ca atare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și continuarea procedurii pentru recuperarea debitelor de către creditori.

Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, încadrate de curte pe temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, se reține că acesta este nefondat pentru cele ce se vor expune mai jos.

Într-adevăr, scopul procedurii, așa cum este el exprimat în termenii art.2 din lege, este plata pasivului debitoarei în insolvență, pentru acoperirea integrală a debitelor sale.

Principiul maximizării valorii averii debitoarei, deși, nu este consacrat explicit în actul normativ ce reglementează procedura falimentului, se poate deduce din textele ce prevăd, între altele, inițierea acțiunii în răspunderea personală a membrilor organelor de conducere, respectiv art.138.

În speță, așa cum rezultă din expunerea realizată în raportul final (89), lichidatorul judiciar nu a considerat incidentă prevederea art.138 din lege, lăsând la latitudinea creditorului DGFP V - ce deține balanța de verificare a societății debitoare dacă consideră necesară inițierea unei asemenea acțiuni.

Ca atare, prin încheierea din 6.02.2008, judecătorul sindic a autorizat creditoarea DGFP V - să promoveze cerere de antrenare răspundere personală, în temeiul art.138 din lege, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr-, soluționată irevocabil prin respingerea recursului de către Curtea de APEL PITEȘTI.

Ulterior, prin încheierea de 17.11.2008, judecătorul sindic a încuviințat cererea creditoarei de a se continua operațiunea de recuperare prin executare silită a creanței la care au fost obligați pârâții în cererea de răspundere, respectiv sentința nr.757/4.06.2008.

Având în vedere dispozițiile art.142 din Legea nr.85/2006 pentru a se împiedica continuarea unei proceduri ce impune cheltuieli inutile, lichidatorul judiciar a propus executarea conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă și a prezentat propunerea de aplicare a dispozițiilor art.131 din lege, propunere găsită întemeiată de către judecătorul sindic.

Prin urmare, critica recurentei vizând ignorarea dispozițiilor art.138 din lege de către lichidatorul judiciar și instanța de fond, nu-și are justificare.

De subliniat că, deși, legal citată, recurenta-creditoare nu și-a trimis reprezentant pentru susținerea apărărilor sale, iar imposibilitatea recuperării creanței sale nu poate fi imputată nici lichidatorului și nici instanței care, în lipsa bunurilor supuse valorificării prin executare silită în patrimoniul debitoarei, au aplicat corect, dispozițiile mai sus-arătate.

Nici critica vizând nepronunțarea instanței de fond pe obiecțiuni la raportul final nu poate fi primită, în absența înscrisurilor care să ateste formularea acestor obiecțiuni.

Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.85/2006, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței nr.18 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială în dosar nr-, intimat-debitor fiind SRL, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, intimat-creditor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și lichidator judiciar, domiciliat în Rm.V,-, -0,.E,.7, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

14.04.2009

Red.IB

EM/2 ex.

Jud.sindic.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Pitesti