Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 421/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 421
Ședința publică din 17 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2412 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, prin lichidator judiciar ACTIV GRUP
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2412 din 2 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar ACTIV GRUP A, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Totodată, a dispus descărcarea lichidatorul judiciar ACTIV GRUP A și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatorii sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați.
De asemenea, a dispus notificarea hotărârii debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 2166 din 11 octombrie 2006, s-a deschis procedura simplificată de insolvență și s-a numit lichidator judiciar ACTIV A, în prezent ACTIV GRUP
S-a motivat că, pe parcursul desfășurării procedurii lichidatorul judiciar a valorificat toate bunurile aflate în patrimoniul debitoarei și a distribuit sumele obținute din valorificare.
S-a arătat că, în ședința din data de 4 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar a prezentat raportul final însoțit de situațiile financiare finale și că, acest raport a fost notificat creditorilor, dar aceștia nu au formulat contestații.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, solicitând în condițiile dispozițiilor art. 304 pct. 9, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care A le are de achitat creditorilor.
Instituția recurentă susține că în raport de creanța solicitată și admisă la masa credală a debitoarei nu s-au achitat toate creanțele datorate de debitoare instituției sale. Pentru acest motiv, recurenta solicită continuarea procedurii prin modalități care să ducă la strângerea sumelor necesare achitării creanței.
De asemenea, recurenta învederează faptul că lichidatorul nu a pus în discuție în nici un moment faptul că ar fi necesară formularea unei cereri de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a debitoarei.
Se susține că, lichidatorul judiciar avea datoria de a caută modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
În acest sens, recurenta opinează că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si următoarele din Legea nr. 85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-si recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la indemna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Dar acest aspect legat de vinovăția sau nevinovăția foștilor administratori, s-a susținut că trebuie stabilit de către instanță, iar lichidatorul are calitatea conferita de lege de aoi nvesti cu o cerere de chemare in judecată.
De asemenea, se consideră că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, instituție de la care a preluat creanța neachitată și în locul căreia se în drepturi. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
S-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Pe cale de consecință, instituția recurentă solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterii obiecțiunilor și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
În drept, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri, și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304, art. 304 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza dispozițiilor art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În mod corect prima instanță, judecător sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței cu mențiunea că în ședința publică din data de 4 noiembrie 2007, ACTIV GRUP A în calitate de lichidator judiciar a prezentat Raportul final și deși raportul respectiv a fost notificat creditorilor, aceștia nu au formulat contestații.
În data de 15 ianuarie 2008, lichidatorul judiciar a publicat un anunț cu licitația organizată pentru vânzarea sediului, în ziarul Adevărul de
La licitația organizată în 24 ianuarie 2008, cu preț de pornire de 120.000 lei s-au prezentat 3 ofertanți, bunul imobil fiind adjudecat de către Individual de la prețul de 205.000 lei.
În data de 14 februarie 2008, la sediul lichidatorului judiciar s-a încheiat un contract de novație, între, prin lichidator judiciar ACTIV GRUP A, Biroul Individual de în calitate de adjudecatar cedent și în calitate de adjudecatar cesionar.
Până la termenul din 12 martie 2008 fost achitat integral prețul de 205.000 lei, motiv pentru care a fost întocmit un plan de distribuire și un raport de încasări și plăți.
Deoarece abia înainte de termenul din 12 martie 2008 i-a fost predat actul de vânzare-cumpărare a unui șopron metalic, lichidatorul judiciar a vândut șopronul metalic la prețul de 7.100 lei + TVA.
Nefiind formulate contestații la planul de distribuire, lichidatorul judiciar a efectuat plata conform acestuia.
Pentru preluarea deșeurilor chimice existente la subsolul sediului debitoarei care a fost valorificat către, lichidatorul judiciar a încheiat un contract de prestări servicii cu GLOBAL.
metalic a fost încasat integral de către lichidatorul judiciar, motiv pentru care lichidatorul judiciar a mai depus un raport de încasări și plăți de la data de 2 martie 2008, data depunerii planului de distribuire până la 24 septembrie 2008.
Având în vedere că nu au fost formulate contestații la planul de distribuire întocmit și comunicat de către lichidatorul judiciar tuturor creditorilor, s-a solicitat închiderea procedurii conform art. 2. alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în baza raportului final întocmit, descărcarea lichidatorului judiciar de obligații și pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 se constată că prin Raportul final lichidatorul judiciar ACTIV GRUP A nu a solicitat antrenarea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei, raport la care creditoarea recurentă nu a formulat obiecțiuni.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2412 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar ACTIV GRUP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2412 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar ACTIV GRUP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /24.04.2009
Dact. /27.04.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu