Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 424/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR. - -

DECIZIA nr.424/C/2009 -

Ședința publică

din 26 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Filimon Marcela Judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - Președinte secție

- Grefier

S-a luat în examinare soluționarea recursului comercial formulat de recurenta debitoare SC SRL M, cu sediul în M,-, județul împotriva Sentinței nr. 666/F/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în contradictoriu cuintimatul creditor FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL - SA,cu sediul în B,-, sector 1 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, județul B, având ca obiect - PROD. INSOLVENȚEI - SOCIETĂȚI CU RĂSPUNDERE LIN.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 256/25.11.2009 emisă de Baroul Bihor în reprezentarea recurentei SC SRL și consilier juridic în baza delegației nr. 15206/25.11.2009 în reprezentarea intimatului creditor, lisă fiind intimatul

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei prin chitanța nr. -/26.11.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, prin serviciul Registratură al instanței la data de 25.11.2009, lichidatorul judiciar al recurentei, Casa de Insolvență Transilvania Cad epus Note de ședință în dublu exemplar, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

INSTANȚA, nefiind alte excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă părților cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei arată că s-a atacat sentința numai sub aspectul numirii lichidatorului judiciar, fiind depusă o cerere proprie de deschidere a procedurii insolvenței, solicitându-se numirea ca administrator judiciar a. De Insolvență C-tin, aceasta fiind și poziția creditoarei. Judecătorul sindic a numit un al 3-lea practician în insolvență, fără să țină seama de solicitarea debitoarei și că aceasta și-a declarat intenția de reorganizare; textul de lege era favorabil debitoarei privind solicitarea acesteia în sensul desemnării unui administrator judiciar.

Solicită a se avea în vedere faptul că practic CASA DE INSOLVEȚĂ TRANSILVANIA nu are calitate în cauză, solicită înlăturarea notelor de ședință depusă de aceasta.

Solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul numirii administratorului judiciar solicitat atât de debitoare cât și de creditoare.

Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei creditoare solicită de asemenea admiterea recursului, arătând că sentința recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă. Apreciază că cererea sa trebuia soluționată de judecătorul sindic ca fiind o cerere introductivă.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. nr. 666/F/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditorul Fondul de Garantare a Creditului Rural- SA, B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL M, județul B; a numit administrator judiciar pe CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA C-N, cu o retribuție conform onorariului negociat cu adunarea creditorilor.

A dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, precum și pentru soluționarea eventualelor contestații.

A fixat data ședinței adunării creditorilor de către administratorul judiciar și convocat creditorii debitorului după afișarea tabelului preliminar al creanțelor; a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar; s-a fixat termen pentru data de 24.04.2009 pentru ca administratorul judiciar să întocmească și să depună judecătorului sindic raportul prevăzut de art 54 alin 2 însoțit de acte justificative și propuneri.

A dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară din care să fie suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că cererea formulată la 13.02.2009 de creditorul Fondul de Garantare a Creditului Rural- SA, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 23.02.2009 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu actele depuse la dosar.

Constatând că există o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 74.879,80 lei dovedită cu titlurile executorii depuse la dosar, este întemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul numirii în calitate de administrator judiciar a cabinetului de Insolvență.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, pentru primul termen de judecată fixat în soluționarea cauzei, a depus la dosar o cerere prin care solicita, în calitate de debitoare, deschiderea procedurii de insolvență împotriva sa, recunoscând că se află în această stare și declarându-și intenția de reorganizare, solicitând totodată numirea în calitate de administrator a Cabinetului de Insolvență. De asemenea, reprezentantul creditorului a avut aceeași solicitare de desemnare a administratorului judiciar, pe care și-a exprimat-o în ședința publică din data respectivă.

Or, JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina l-sindic a procedat la numirea unui alt administrator judiciar, deși erau îndeplinite condițiile art. 11 lit. c) din Legea 85/2006 pentru desemnarea administratorului judiciar solicitat de către părți.

În drept au fost invocate prevederile art. 8 și 11 din Legea 85/2006, precum și art. 304 pct. 9 și art. 304/1 Cod procedură civilă.

La dosarul cauzei s-au depus "Note de ședință" de către administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și lipsit de interes, arătând că, la data desemnării administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, au fost îndeplinite toate condițiile art. 11 lit. c) pentru numirea sa în această calitate, iar din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că judecătorul-sindic nu avea obligația să desemneze administratorul judiciar solicitat de creditorul introductiv. Pe de altă parte, s-a arătat că, prin sentința nr. 2118/F/2009, s-a dispus intrarea în procedura de faliment a

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința recurată, pentru următoarele considerente:

Obiectul recursului îl constituie partea din sentința de deschidere a procedurii generale de insolvență privind desemnarea în calitate de administrator judiciar a Casei de Insolvență Transilvania, și nu a Cabinetului de Insolvență, solicitat de creditorul introductiv și de către debitor.

Până la momentul soluționării recursului, însă, prin sentința nr. 2118/F/2009 dată de judecătorul-sindic în același dosar de insolvență, s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului, fiind desemnat în calitate de lichidator Casa de Insolvență Transilvania, această sentință nefiind atacată cu recurs.

Or, raportat la această situație, în condițiile în care a fost depășită deja perioada de observație, trecându-se de la procedura generală de insolvență la procedura falimentului, în temeiul art. 107 lit. D din Legea 85/2006, iar locul administratorul judiciar a fost luat de lichidator, cererea având ca obiect desemnarea unui alt administrator judiciar decât cel numit la data deschiderii procedurii generale de insolvență apare ca fiind lipsită de obiect.

Raportat la această împrejurare, nu se mai impune cercetarea pe fond a recursului sub aspectul îndeplinirii condițiilor art. 11 lit. c) din Legea 85/2006 cu privire la administratorul judiciar numit de judecătorul-sindic.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul și menținută ca legală și temeinică sentința recurată.

Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat derecurenta debitoare SC SRL M,cu sediul în M,-, județul împotriva Sentinței nr. 666/F/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimatul creditor FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL - SA, cu sediul în B,-, sector 1 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, județul B, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Jud. fond

Red.dec. M -17.12.2009

Tehnored. - 21.12.2009

Emis 3 comunicări predate la expediție -

1.recurenta debitoare SC SRL M,M,-, județul

2.intimatul creditor FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL - SA,B,-, sector 1 și

3. intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor,-, județul B

Președinte:Filimon Marcela
Judecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Băltărete Savina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 424/2009. Curtea de Apel Oradea