Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.432/C/2009 -

Ședința publică din 3 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Tătar Ioana JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de creditoareaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,cu sediul în B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimata debitoareSC " IMPORT - EXPORT" SRL,cu sediul în O,-, J-, CUI - - prin lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ - O, str. -, nr.7,.7, jud. B și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR,cu sediul în O,-, jud.B, împotriva sentinței nr.779/F din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că, se află la primul termen de judecată în recurs, după care:

CURTEA D APEL

Deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.779 din 1 aprilie 2009, Tribunalul Bihor - judecător sindic a respins ca nefondate obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul ales în B--11, sect. 1.

În temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței, s-ad ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC IMPORT-EXPORT SRL cu sediul în O-, jud. B, -, J- și radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 (4) din legea privind procedura insolvenței,

S-a încuviințat plata onorariului lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în O,-,. 7, jud. B,nr înreg. în practicienilor de insolvență1B0159 în cuantum de 1.959 lei care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 (6) din L 85/2006.

În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței,

S-a dispus notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut, în fapt că prin încheierea comercială nr. 1172/F/2008 pronunțată în ședința publică din data de 17.12.2008 a fost deschisă față de debitoarea SC IMPORT-EXPORT SRL procedura simplificată de insolvență, dispunându-se totodată trecerea acesteia în faliment. După comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea acesteia prin publicarea unui anunț în ziarul " " din data de 8.01.2009, precum și a administratoarei debitoarei. Notificarea transmisă celei din urmă a fost returnată cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă" deși ea a fost transmisă la domiciliul indicat de Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului Local al mun.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori dacă acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Aplicarea acestui text legal presupune, așadar, reținerea a două condiții: inexistența bunurilor sau insuficiența lor și neavansarea cheltuielilor de către nici unul dintre creditori. Întrucât creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a arătat în mod clar că nu înțelege să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii, instanța a apreciat a fi analizată prima condiție.

Astfel, din adresa nr. 612/14.01.2009 comunicată de către Primăria mun. O rezultă că debitoarea nu figurează cu bunuri impozabile în evidențele sale. În condițiile în care lichidatorul judiciar se află în imposibilitatea de a intra în posesia documentelor contabile în ciuda notificărilor transmise administratorului debitoarei, față de principiul că nimeni nu poate fi obligat la ceva imposibil (ad imposibilium nulla est obligatio), consideră că prima condiție este îndeplinită.

Faptul că există posibilitatea ca o parte din cheltuielile privind desfășurarea procedurii să fie suportată din fondul constituit potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 nu înlătură această concluzie întrucât utilizarea lui presupune posibilitatea reală a recuperării în viitor, cel puțin în parte, a sumelor avansate în urma înstrăinării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei. Întrucât în cauză este necontestată lipsa bunurilor din averea debitoarei, nu se poate pune problema acoperirii pasivului ( scopul aplicării Legii nr. 85/2006- art. 2 ) și, prin urmare, nu se justifică nici folosirea fondului de lichidare pentru continuarea procedurii, doar creditorii putând să-și asume riscul avansării de noi sume și, implicit, al creșterii pasivului.

Față de toate acestea, consideră că obiecțiunile creditoarei sunt nefondate astfel că au fost respinse în consecință și în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii, radierea debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri.

Cât privește onorariul solicitat de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză instanța a reținut că potrivit art. 37 alin. 2 din OUG86/2006 el se stabilește în funcție de gradul de complexitate a activității depuse. Determinarea lui impune examinarea elementelor obligatorii enumerate de legiuitor ( literele a-i ).

Raportat la acestea trebuie precizat că în definitiv al creanțelor a fost înscris numai un creditor, activitatea desfășurată de către debitoare în ultimii trei ani nu a implicat un examen complex. Tocmai de aceea raportat și la criteriile orientative comunicate de către - Filiala B, instanța a considerat acordarea unui onorariu în cuantum de 1959 lei corespunde criteriilor amintite.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen recurenta AVAS B solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se dispune continuarea procedurii insolvenței debitoarei falite.

În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin nerecuperarea creanței sale fiind prejudiciată. Instanța de fond a dispus închiderea procedurii aplicând greșit dispozițiile art.131 din Legea nr. 85/2006 și fără a permite creditorilor să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din lege. Lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără a pune în discuția creditorilor formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și fără a convoca comitetul creditorilor în acest sens. Consideră că se impune atragerea răspunderii fostului administrator în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicare a art. 138 alin. 1 lit. c ) din lege. Potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și comercial operează doua reguli principale, respectiv că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului este integrală. Instanța de fond trebuie să aibă în vedere prev. art. 72 din Legea nr.31/1990 privitoare la răspunderea administratorului și prev. art. 347 Cod Comercial privitoare la mandat. Răspunderea administratorului reglementată de art. 138 din lege este una specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei, culpa administratorului fiind prezumată. Prejudiciul produs există el fiind creanța creditoarei nerecuperată. Este evident că prin închiderea procedurii prematur creditorii sunt în imposibilitate de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite și că sub acest aspect nu s-a întreprins nimic în cauză. De asemenea arată că în cauză nu s-au respectat prevederile art.129 nefiind întocmit raport final cu situații finale în condițiile în care nici cauzele insolvenței nu au fost identificate.

In drept,au fost invocate prev. art. 299-316 CPC, Legea nr.85/2006 și OUG nr.95/2003 aprobată prin Legea nr.557/2003.

Intimații legal citați în cauză nu au depus întâmpinare și nici nu s-au înfățișat la dezbateri.

Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art.312 să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:

Prin încheierea nr.1172/F/17.12.2008 a Tribunalului Bihors -a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC " Import-Export" SRL O, fiind desemnat în cauză lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență.

În îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege și de judecătorul sindic, lichidatorul judiciar a procedat la analiza activității desfășurate de debitoare în perioada anterioară deschiderii procedurii, la stabilirea cauzelor și împrejurărilor ce au dus la insolvența debitoarei, a masei pasive și active a falitei, activitățile întreprinse fiind descrise în rapoartele de activitate depuse de acesta pe parcursul desfășurării procedurii.

În urma demersurilor efectuate, lichidatorul a învederat instanței și creditorilor că societatea falită nu dispune de bunuri valorificabile în patrimoniu și nici nu are disponibilități bănești pentru acoperirea cheltuielilor de procedură ori a creanțelor înscrise la masa credală.

Lichidatorul judiciar a arătat că nu a reușit să intre în posesia actelor contabile ale debitoarei cu toate demersurile efectuate, situație în care nu s-a putut analiza activitatea debitoarei,solicitând închiderea procedurii în baza prev. art. 131 din lege.

Demersurile și constatările lichidatorului judiciar nu au fost contestate de nici unul din participanții la procedură pe parcursul desfășurării ei, până la momentul cererii de închidere a procedurii.

Conform prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii,dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori dacă acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

În speță, debitoarea falită nu are nici un fel de bunuri valorificabile și nici disponibilități bănești, iar creditorii înscriși la masa credală nu au dorit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

În această situație a lipsei fondurilor necesare continuării procedurii legiuitorul a prevăzut că ea se poate închide în oricestadiuar fi, indiferent dacă s-au parcurs toate etapele prevăzute de lege ori dacă s-au clarificat toate aspectele legate de activitatea debitoarei.

Creditoarea recurentă nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii nici în fața judecătorului sindic și nici în recurs, situație în care nu poate invoca cu drept temei că s-a solicitat prematur închiderea procedurii și că în cauză se impune analizarea activității fostului administrator al falitei prin prisma incidenței prev. art. 138 din lege.

Lichidatorul judiciar nu avea vreo obligație legală de a proceda la convocarea creditorilor în vederea discutării oportunității formulării unei cereri de antrenare a răspunderii, atâta vreme cât legiuitorul i-a conferit legitimare procesuală în nume propriu de a formula o asemenea cerere, dacă consideră necesar, independent de poziția creditorilor înscriși la masa credală. Această legitimare procesuală activă a fost conferită în condiții expres prevăzute și comitetului creditorilor, care la rândul său este îndreptățit, în situația prevăzută expres, să formuleze cerere în temeiul art.138 din lege.

În speță, însă nu s-a desemnat un comitet al creditorilor astfel că nu se poate invoca necesitatea convocării lui pentru discutarea oportunității introducerii cererii de antrenare a răspunderii.

Drept urmare, se reține că, motivele de recurs invocate sub aceste aspecte sunt nefondate.

Cât privește motivele de recurs referitoare la îndeplinirea sau nu în cauză a condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator se reține că, în această fază procesuală, acestea nu pot fi analizate atâta vreme cât o asemenea cerere nu a făcut obiectul judecății primei instanțe.

În consecință, instanța de recurs constatând ca nefondate motivele de recurs invocate, precum și inexistența unor motive de ordine publică care să ducă la casarea ori modificarea sentinței atacate, va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIîmpotriva sentinței nr.779 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec. - jud. -

În concept, 07.12.2009

Jud. fond

Tehnoredact.--

08.12.2009/ 5 ex.

3. com._______

1. AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11,

2. SC " IMPORT - EXPORT" SRL, cu sediul în O,-, J-, CUI - - prin lichidator CABINET DE INSOLVENȚĂ - O, str. -, nr.7,.7, jud. B

3. OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud.B

Președinte:Tătar Ioana
Judecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 432/2009. Curtea de Apel Oradea