Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.481
Sedința publică de la 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECATOR - - -
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs, formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.4717/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CONFORT SRL.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 11.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 18.03.2009, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 20.01.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CONFORT SRL împotriva sentinței comerciale nr.4717/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială.
Prin sentința comercială sus-menționată, instanța de fond a respins contestația formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr.1329/20.03.2008 s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC CONFORT SRL. S-a stabilit termen pentru depunerea declarațiilor de creanță 15.05.2008 (fila 112-113).
Deși creditoarea recunoaște ca prin notificarea nr.3052/23.04.08 i s-a comunicat deschiderea procedurii insolvenței (fila 114 din dosar), creditoarea a depus declarația de creanță abia la 17.07.2008 (fila 158 din dosar), depășind cu mult termenul stabilit de instanța.
Argumentele creditoarei privind neobținerea dosarului fiscal nu justifica depășirea termenului legal, și nu pot fi reținute.
Termenele la care se referă creditoarea privesc intrarea în faliment prin procedura generală în baza art.107 alin.1lit.a din Legea 85/2006 (ceea ce nu este cazul în speță, intrarea în faliment a debitoarei făcându-se în baza art.54/5 si 107 lit.d din Legea 85/2006) și creanțele născute după data deschiderii procedurii (art.108 alin.3 din Legea 85/2006) ceea ce iar nu e cazul, întrucât creanța creditoarei cuprinde obligații fiscale anterioare deschiderii procedurii.
Potrivit art.109 alin.2 din Legea 85/2006 numai pentru creanțele născute în perioada de observație se pot depune cereri de creanțe în termen de 10 zile de la primirea notificării ceea ce nu este cazul, întrucât creditoarea Sector 5 este născuta anterior deschiderii procedurii.
Pentru creanțele anterioare deschiderii procedurii, termenul de depunere a declarațiilor de creanță este cel menționat sentința de deschidere a procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 apreciind soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Prin notificarea nr.3050/23.04.2008, înregistrată la sediul sub nr. 3680/29.04.2008, i s-a comunicat că prin sentința comercială nr. 1329/20.03.2008 pronunțată în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului București, Sectia-a VII-a Comercială, împotriva debitoarei CONFORT, a fost deschisa procedura insolvenței prevazută de Legea nr.85/2006, iar prin aceeași sentință, administrator judiciar al debitoarei a fost numit.
Potrivit art. 62 alin. (1) lit. b), termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, a fost stabilit pentru data de 15.05. 2008.
Se precizează faptul ca, așa cum rezulta din informațiile existente în baza de date, debitoarea, figureaza cu mentiunea "transfer-sosire" incepand cu data 29.08. 2006.
Totodata, asa cum rezulta din adresa Serviciului Evidenta pe Persoane Juridice nr.3680/09.05.2008, SC CONFORT RL, la data de 09.05.2008 nu figura cu debite cu debite restante către bugetul general consolidat întrucât de la data sosirii si pana în prezent debitoarea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul general consolidat și nici deconturi de TVA.
Urmare aspectelor învederate mai sus, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 a depus la dosarul cauzei adresa nr.3680/15.05.2008, înregistrată la Serviciul Registratura al Tribunalului București - Sectia a VII-a Comercială la data de 16.05.2008, prin care aduce la cunoștință instantei ca, debitoarea la data de 09.05.2008 nu figurează cu obligații fiscale restant la bugetul general consolidat.
Prin adresa nr.3885/17.06.2008, Serviciul Evidenta pe i Persoane Juridice din cadrul Administratiei Finantelor Publice Sector 5, a comunicat faptul ca, debitoarea figureaza cu debite restante la bugetul general consolidat in cuantum de 300.509 lei.
Aceste obligatii au fost preluate de la Administratia Finantelor Publice a Municipiului Constanta in conformitate cu prevederile Ordinul Ministrului Economiei si Finantelor nr.1722/2004 cu modificarile si completarile ulterioare pentru aprobarea instructiunilor privind organizarea sistemului de administrare a creantelor fiscale.
Se face precizarea ca, importul electronic solicitat de a fost transmis in data de 23.05.2008.
Desi potrivit prevederilor punctului 31.7 din HG1050/2004 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare a OG92/2003, in situatia in care persoana juridica isi modifica domiciliul fiscal dosarul fiscal al acesteia se va transmite in termen de cel mult 30 de zile organului fiscal in a carui raza teritoriala se afla noul domiciliu fiscal, se mentionează faptul că, dosarul fiscal al debitoarei a fost transmis in data de 06.05.2008.
In sustinerea celor mentionate, se anexează adresa Administratiei Finantelor Publice a Municipiului Constanta, inregistrata la sediul sub nr.3885/06.05.2008.
Se invederează instantei faptul ca, societatea datoreaza aceste obligatii restante inca din perioada 2005-2006, insa avand in vedere cele precizate anterior, la data deschiderii procedurii de insolventa 20.03.2008, s-a aflat in imposibilitatea de a cunoaste faptul ca, debitoarea CONFORT figura cu obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat.
Drept urmare a depus la dosarul cauzei în termen legal (17.07.2008) cererea de admitere a creantei nr.3885/14.07.2008, solicitand înscrierea în tabelul creditorilor cu suma de 300.509 RON, in conformitate cu dispozitiile articolului 123 pct. 4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 1329/20.03.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială s-a deschis procedura insolvenței asupra debitoarei SC CONFORT SRL și s- fixat termen pentru depunerea creanțelor la 15.05.2008.
Prin adresa nr. 3680/15.05.2008 emisă de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 și înregistrată la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, s-a comunicat că debitoarea nu figura cu obligații restante la bugetul de stat.
Așadar până la termenul fixat de instanță 15.05.2008 ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 nu a înțeles să se înscrie cu declarații de creanță astfel cum s-a stabilit prin sentința nr. 1329/20.03.2008 și de care a luat cunoștință prin notificarea nr. 3050/23.04.2008.
Deși recurenta invocă motive ce țin de modul în care a obținut relațiile privind dosarul fiscal al debitoarei (preluat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C) recunoaște că dosarul fiscal a fost transmis în data de 06.05.2008.
Ca urmare de la 06.05.2008 până la 15.05.2008 avea tot timpul să facă verificări, verificări pe care de altfel le-a efectuat,sens în care a emis adresa 3680/15.05.2008.
Ca urmare, ceea ce invocă recurenta în sensul că a formulat declarația în termenul legal de depunere, respectiv 17.07.2008 este nefondat și nu are temei legal, cu atât mai mult cu cât recunoaște că prin notificarea 3050/23.04.2008 i s- comunicat sentința comercială nr.1329/20.03.2008 și deci a luat cunoștință că termenul limită de depunere a creanței era 15.05.2008.
Recurenta își invocă de fapt propria culpă în nedepunerea declarației de creanță în termen ceea ce contravine principiului impus de articolul 108 alin. ultim Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, (față de dispozițiile articolului 108 din Legea nr. 85/2006 care nu au aplicabilitate în cauză) întrucât creanțele sunt anterioare deschiderii procedurii, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței comerciale nr.4717/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC CONFORT SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
7.04.2009
Tribunalul București Secția a VII-a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda