Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Insolvență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 55

Ședința publică din 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Hîncu Cezar

JUDECĂTOR 2: Tofan Aurica

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 521 din 16.10.2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit creditoarea recurentă, debitoarea intimată - " Serv" SRL prin lichidator SP S, pârâtul intimat G și partea în proces intimată Oficiul Registrului Comerțului

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu disp.art. 150 Cod pr.civilă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată;

Prin cererea introductivă adresată Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. 143F/2004 creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - " Serv" SRL pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 4.340.542.147 ROL, reprezentând datorii către bugetul de stat.

Prin sentința nr. 15 din 11 ianuarie 2005 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței și a desemnat administrator judiciar - " Lichidator " SRL

Prin încheierea nr. 272 din 4 octombrie 2005 judecătorul sindic constatând că debitoarea nu și-a declarat intenția de reorganizare și nici una din celelalte persoane îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în temeiul art. 91 și administratorul judiciar a cerut intrarea în faliment, în temeiul art. 106 al.1 lit.A din Legea nr. 64/1995 republicată a dispus intrarea în faliment a debitoarei, fiind desemnat lichidator - " Lichidator" SRL

La 28 noiembrie 2006 lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei, care a fost respinsă prin sentința nr. 16 din 16 ianuarie 2007 Tribunalului Suceava - judecător sindic, ca nefondată.

Prin sentința nr. 521 din 16 octombrie 2007 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - " Serv" SRL S radierea debitorului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități și notificarea sentinței tuturor părților din proces.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a avut în vedere raportul lichidatorului din care rezultă că debitoarea nu deține bunuri, motiv pentru care a solicitat închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea DGFP S care invocat drept motiv de casare disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, arătând că lichidatorul judiciar nu depus diligențe pentru obținerea de informații privind situația bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, mai ales că debitoarea figurează cu active confirmate de Primăria S și Serviciul Public Comunitar S, nu s- raportat situațiile financiare încălcând prev. Legii nr. 31/1990 privind declararea sediului societății sau schimbarea acestuia, precum și eventuala întrerupere a activității.

Recurenta a mai susținut că în condițiile în care debitoarea, persoană juridică nu pune la dispoziția lichidatorului sau judecătorului sindic documentele și informațiile necesare, lichidatorul are obligația sesizării organelor competente conform art. 147 din legea insolvenței.

Recursul este nefondat.

Din raportul nr. 306 din 26.06.2006 rezultă fără echivoc că insolvența debitoarei datează din anul 1999, data ultimei raportări financiare. Creditoarea recurentă a emis decizii de impunere abia în anul 2003 și a formulat cerere de deschidere a procedurii insovenței la 29 septembrie 2004.

Din întreg probatoriul administrat rezultă că lichidatorul a depus demersuri pentru aflarea domiciliului fostului administrator, pentru identificarea bunurilor care în anul 1999 mai figurau în evidența contabilă, însă nu au putut fi găsite faptic, întrucât terenul și construcțiile nu au fost înregistrate în registrele agricole, iar pentru autovehicule nu s-au plătit taxele și impozitele, prezumându-se că au fost înstrăinate fără documente legale.

Cererea de atragere răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei a fost respinsă prin sentința nr. 16/2007a judecătorului sindic, irevocabilă prin decizia nr. 522 din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava, reținându-se în esență că nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu cauzat, răspunderea reglementată de art. 138 Cod pr.civilă fiind una delictuală.

Cum de la ultima raportare financiară au trecut peste 7 ani, bunurile nu au putut fi identificate faptic, sentința de închidere a procedurii este temeinică și legală.

Așa fiind, cum din oficiu nu sunt date motive de casare, Curtea în temeiul art. 304 ind.1 rap. la art. 312 al.1Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul creditoarei.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 521 din 16.10.2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, grefier,

Red.

Dact.

2 ex./22.01.2008

Președinte:Hîncu Cezar
Judecători:Hîncu Cezar, Tofan Aurica, Ududec Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Suceava