Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 60/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 60
Ședința publică din 18 ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Raluca Suciu
Grefier - -
S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de recurenta creditoare Administrația Finanțelor publice A împotriva sentinței civile nr.2452/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- (nr. vechi 1571/2009) în contradictoriu cu intimata debitoare SC Trans Gaz SRL prin lichidator Consult AR Management, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că lichidatorul judiciar al debitoarei a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2452/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC Trans Gaz SRL și radierea debitorului din registrul comerțului; a fost descărcat lichidatorul judiciar Consult Ar Management de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 6 iulie 2009 lichidatorul judiciar Consult Ar Management A desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC Trans Gaz SRL Aas esizat judecătorul sindic, în baza art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu incidența în cauză a art. 131 din aceeași lege, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, propunând închiderea procedurii ca urmare a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Judecătorul sindic a constatat: că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința comercială nr. 592/30.03.2009; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și că s-a întocmit tabelul definitiv al creanțelor; că primăria în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul a comunicat că acesta nu figurează cu bunuri în rolul financiar al comunei și că în averea debitorului nu există bunuri, iar creditorii nu au avansat sume de bani pentru eventuala continuare a procedurii, deși li s-a transmis de către lichidator notificare în acest sens.
Considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art. 131 din Legea privind procedura insolvenței judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC Trans Gaz SRL.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară și dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze plângere penală în condițiile art.147 din Legea nr.85/2006 sau să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii administrative față de foștii membrii de conducere ai societății, conform art. 138 din Legea nr.64/1995, republicată.
În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.
Recurenta arată că nu a cerut lichidatorului judiciar să formuleze plângere penală în condițiile art.147 din Legea nr.85/2006 ci să depună toate diligențele pentru a se formula această plângere penală, respectiv să solicite judecătorului sindic acest lucru.
În Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, lichidatorul a constatat că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator. În opinia recurentei, în lipsa plângerii penale în temeiul art.147 din Legea nr.85/2006 era un motiv suficient ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, constatând că lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect reținut în mod eronat și de către judecătorul sindic.
Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006 "organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, administratorul și lichidatorul. Organele prevăzute la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Potrivit art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006 "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului sindic, în termenul stabilit de judecătorul sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
Astfel, recurenta creditoare consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nicio diferență cu privire la existența sau neexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
Creditoarea recurentă susține că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale și anume: art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, art.73 alin.1 lit.c) și alin.2, art.134 alin.1 și 2 și art.181 din Legea nr.31/1990, republicată, art.11 alin.4 din Legea contabilității.
Creditoarea recurentă mai arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art.138 din Legea nr.85/2006 și că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței.
În final, recurenta creditoare susține că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.
Consult AR Management, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Trans Gaz SRL, a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, arătând că susținerile recurentei sun nefondate, iar judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală dispunând închiderea procedurii insolvenței în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 deoarece debitoarea nu are bunuri în patrimoniul său, nu are sediu și nu sunt dovezi care să poată susține o atragere a răspunderii fostului administrator al societății.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Potrivit Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, raport întocmit de lichidatorul judiciar pe baza actelor recuperate de la organele fiscale, nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății, după cum nu au fost identificate cauze de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.
Astfel, Curtea constată că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și că creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări decât în anumite condiții calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare Administrația Finanțelor publice A împotriva sentinței civile nr.2452/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- (nr. vechi 1571/2009) în contradictoriu cu intimata debitoare SC Trans Gaz SRL prin lichidator Consult AR Management.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./26.01.10
tehn./ 2 ex./27.01.10
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Raluca Suciu