Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A
DECIZIA Ă NR. 65
Ședința publică de la 18 ianuarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR I -
GREFIER - -
.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B împotriva sentinței comerciale nr. 3682 / 9.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimata SC INTERNAȚIONAL SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin consilier juridic cu delegația la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei.
Recurenta prin consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate și continuarea procedurii falimentului.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3682/9.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței cerută de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 împotriva debitoarei INTERNAȚIONAL
S-a dispus și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului cu aplicarea art.135 și 4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că la cererea debitoarei prin lichidator judiciar prin încheierea de ședință din 15.05.2007 Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a dispus intrarea în faliment a acesteia prin procedura simplificată prevăzută de Legea nr.85/2006. A ridicat dreptul de administrare al debitoarei în temeiul art.107 alin.2 din lege și a constatat că debitoarea era dizolvată anterior formulării cererii introductive.
Pe parcursul desfășurării procedurii colective, la masa credală s-a înscris doar un singur creditor, respectiv Administrația Finanțelor Publice Sector 4.
Constatând că nu există bunuri în averea debitoarei, având în vedere și lipsa documentelor societății, lichidatorul judiciar a sesizat conform legii, judecătorul sindic arătând că fără a putea face o analiză a documentelor, nu poate dovedi vinovăția administratorilor și în consecință nu formulează cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a acestora.
Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a respins cererea de autorizare formulată de unicul creditor înscris la masa credală.
Nemaifiind sesizat cu alte cereri și făcând aplicarea art.129, 131, 132 și 135 din lege, a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.3682/9.10.2007 a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, criticând sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece în mod greșit a reținut că lichidatorul judiciar "nu a omis" să-și exprime punctul de vedere cu privire la incidența art.138 din Legea nr.85/2006.
Consideră că din verificarea dovezilor de la dosar rezultă dimpotrivă că acesta a arătat că se află în imposibilitate de a întocmi un raport în acest sens datorită lipsei actelor contabile așa cum rezultă din raportul întocmit la 9.10.2007. Nu a făcut nici o analiză în acest sens, ci doar o constatare cu privire la lipsa documentelor contabile.
Mai arată că fiind și singurul creditor, la data de 9.10.2007 a formulat cerere de autorizare în vederea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor conform art.138 (1) lit.a, c și d din Legea nr.85/2006, dar pe care judecătorul sindic i-a respins-o nejustificat, îngrădindu-i astfel dreptul de a-și recupera creanța, și dreptul la justiție prin închiderea procedurii fără a-i da posibilitatea de a formula cererea în baza textelor de lege menționate.
astfel admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, încuviințarea depunerii cererii de autorizare în vederea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale personale a administratorilor conform art.138 din lege și dispunerea continuării procedurii falimentului INTERNAȚIONAL
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele: potrivit art.138 alin.(3) "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Condițiile impuse de textul mai sus arătat în lipsa unor dovezi certe, sigure, care să ateste culpa persoanelor vinovate și care să fi fost făcute în fața judecătorului sindic de către creditoarea ce s-a substituit comitetului creditorilor, fiind singurul creditor în cauză, nu a putut determina pe judecătorul sindic a trece peste dispozițiile ferme ale legii, și aceasta cu atât mai mult cu câtlichidatorul nu a omissă se refere la cauzele insolvenței așa cum prevede textul de lege menționat, dimpotrivă a precizat că nu poate dovedi vinovăția administratorilor fără analiza documentelor societății care nu există.
Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că întemeiat a reținut judecătorul sindic că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006, motiv pentru care în mod legal a respins cererea de autorizare a recurentei în vederea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor conform art.138 (alin.1) din lege, și a dispus radierea societății din Registrul Comerțului.
În consecință, față de cele arătate Curtea reținând că sentința nr.3682/9.10.2007 este temeinică și legală va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B, împotriva sentinței comerciale nr.3682/9.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimata INTERNAȚIONAL prin lichidator judiciar
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2007.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Iulia Cîrnu
- - - - Dr. I -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 23.01.2008
Tehnored. - 24.01.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Cîrnu