Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALA NR.65
Ședința publică de la 19 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1248 din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, AVAS, -, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s- solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod pr.civ.
În temeiul art.164 Cod pr.civ. Curtea dispune conexarea dosarului nr- la dosarul nr- și constatând cauzele conexate în stare de judecată le reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 14.12.2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a VII -a Comercială, creditoarele Administrația Finanțelor Publice sector 2 B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului au formulat cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei - PRODUCȚIE (-) SRL, pârâtul, în baza art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, motivat de faptul că a avut o slabă preocupare pentru achitarea datoriilor către bugetul de stat, în special cele aferente salariilor personalului angajat, restanțele înregistrate generând mari penalități și majorări de întârziere.
Prin sentința comercială nr.4179/06.11.2007 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a AVAS, a respins cererea de autorizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și a respins ca inadmisibilă cererea formulată de creditoarea sector 2, dispus închiderea procedurii falimentului și a radiat debitoarea de la ORC
Prin decizia comercială nr.404R/31.03.2008 Curtea de Apel București - Secția a VI - Comercială a admis recursurile formulate de creditoare, a casat sentința comercială sus-menționată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului București, fiind reînregistrată sub nr-.
În considerentele acestei decizii se reține că prin încheierea din 21.11.2006 judecătorul sindic a autorizat creditorii să formuleze cereri de atragere a răspunderii, că Sector 2 și AVAS au formulat cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului, însă, în mod greșit judecătorul sindic a admis excepția inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active.
Pe rolul Tribunalului București cauza a fost reînregistrată sub nr-.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererilor ca neîntemeiate, invocând, totodată excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât creanțele pretinse de organele fiscale sunt din anul 2003, iar începând cu data de 01.11.2009 acestea s-au prescris.
Prin sentința comercială nr.1248/04.03.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată și a respins cererile formulate de creditoare ca neîntemeiate, a închis procedura și a dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune că procedura insolvenței s-a dispus la data de 10.05.2005, iar creanțele creditoarei sunt din anul 2003.
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoare pe considerentul că pârâtul a avut o slabă preocupare în conducerea societății, tribunalul a reținut că această presupusă faptă ilicită nu este cuprinsă în conținutul material prevăzut de art.138 din Legea nr.85/2006, că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtului și starea de insolvență a debitoarei și că susținerile creditoarelor nu s-au dovedit în condițiile art.1169 - 1170 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recursuri, creditoarele sector 2 și AVAS.
În motivarea recursului, recurenta Sector 2 arătat că imposibilitatea creditorilor de a recupera creanțele constituie o premisă suficientă pentru ca instanța să oblige persoanele responsabile la plată, o societate neputând funcționa viabil dacă administratorul manifestă dezinteres în ceea ce privește funcționarea societății, dovadă fiind însăși starea de insolvență, că raportul de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciu (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este prezumat și dovedit prin ajungerea societății în încetare de plăți, că sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, aceasta operând pentru culpa cea mai ușoară, că obligația de reparare a prejudiciului este integrală, iar cuantumul despăgubirii depinde doar de întinderea prejudiciului, că fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații, că vinovăția rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, că prejudiciul este născut și actual, fiind probat cu înscrisurile de la dosar, că art.138 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă privind legătura de cauzalitate între săvârșirea uneia din faptele enumerate și insolvența debitoarei, prezumție care nu a fost înlăturată de administrator, iar prin săvârșirea de către administratori a uneia dintre faptele prevăzute de art.138 se va angaja răspunderea acestora.
S-a mai arătat că în raport de prevederile art.72 și 73 din Legea nr.31/1990 republicată, art.1540 cod civil și art.374 Cod comercial administratorii sunt mandatari ai societății, mandatul fiind prezumat a fi cu caracter oneros, că prin dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul a pus la dispoziția creditorilor încă un mijloc procedural pentru recuperarea creanțelor, că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de probarea elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită, că potrivit art.27 din Legea nr.85/2006, administratorii sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, formularea acestei cereri nefiind o opțiune, ci o obligație, dispozițiile art.138 lit.c) apărând ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege, că administratorul a continuat o activitate care a dus societatea în insolvență.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului în conformitate cu dispozițiile art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006 și obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare, cu bunurile din averea personală pentru plata sumei de 47.172 Ron.
Intimatul a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta sector 2 prin care a invocat următoarele: lipsa de obiect a cererii, motivat de faptul că instanța s-a dezinvestit; lipsa calității procesuale active a recurentei, întrucât aceasta aparține doar administratorului judiciar, sau comitetului creditorilor; tardivitatea declarării recursului, sentința fiind pronunțată la 25.02.2009 și recurată la 30.06.2009; excepția inadmisibilității, recurenta întemeindu-și recursul pe dispozițiile art.304/1 Cod pr. civ, fără a indica vreunul dintre paragrafele art.304 Cod pr.civ.; încălcarea principiului "prezumției de nevinovăție", garantat de Constituția României și de Carta Europeană a Drepturilor Omului, întreaga motivare a recursului bazându-se pe teoria conform căreia, vinovăția rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția", ori, conform acestor teorii, simpla ajungere în stare de insolvență incumbă culpa membrilor organelor de conducere, caz în care, nu ar mai fi fost necesară inserarea în textul Legii nr.85/2006 a art.138, care enumeră limitativ cazurile în care poate fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere; recurenta se folosește pentru argumentarea solicitării sale de trimiteri generice la literatura de specialitate sau la jurisprudență, omițând că în dreptul românesc, jurisprudența, sau literatura de specialitate nu constituie izvoare de drept.
Totodată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.138 din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului recurenta AVAS a arătat că prin art.73 din Legea nr.31/1990 s-a instituit o excepție de la principiul conform căruia administratorul este răspunzător numai față de societatea care l-a mandatat și nu față de terți, că prejudiciul creditorilor este prezumat, că faptele sunt dovedite prin ajungerea debitoarei în încetare de plăți, că potrivit raportului lichidatorului judiciar societatea deținea lichidități la sfârșitul anului 2003, dar sumele au fost direcționate spre activități care au determinat o pierdere de 480.330 mii lei în anul 2004, fapt care denotă că societatea a înregistrat datorii încă din anul 2003, fiind într-o iminentă și vădită incapacitate de plăți, încât la sfârșitul anului 2004 era deja în încetare de plăți, că administratorul a încălcat dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006, nesolicitând intrarea în faliment a societății, interesul personal al acestuia de a menține în funcțiune societatea derivând din faptul că a redirecționat fondurile spre alte investiții în loc să achite datoriile, că în raportul judiciar se arată că slaba preocupare pentru achitarea datoriilor către bugetul de stat este una din cauzele ce au generat insolvența.
Recurenta a mai arătat că formularea cererii prevăzute de art.27 din lege, nu este o opțiune a debitorului ci o obligație, că art.138 lit.c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței și au dispus în interes personal continuarea unei activități care conducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți, interesul fiind prezumat, că din raportul de activitate a rezultat că debitoarea nu a predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, prezumându-se că documentele fie nu există, fie că fosta conducere a societății dorește să ascundă activele pentru a le reține în folosul propriu ori în interesul altei persoane, or că activele societății au fost deja înstrăinate și nu se dorește recuperarea lor de către creditorii debitoarei, că neîndeplinirea obligațiilor legale sus-menționate creează o prezumție de folosire a bunurilor și creditelor societății de către pârât în alte scopuri și de culpă a acestuia în ajungerea societății în încetare de plăți.
S-a mai susținut de către recurentă că în raport de prevederile art.138 culpa trebuie examintă după criteriul bunului profesionist, că în raport de prevederile art.1080 alin.1, art.1600, art.1540 alin.1 și 2 cod Civil art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, art.374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, că fapta ilicită poate să constea atât într-o acțiune, cât și într-o inacțiune ilicită, în speță inacțiunea constând în nerespectarea prevederilor Legii nr.85/2006 și Legii nr.31/1990.
Recurenta a mai precizat că s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorilor constând în dezinteresul în funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, că o societate nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii nu îndeplinesc condițiile minime pentru funcționarea societății, dovada în acest sens fiind chiar falimentul declarat, că legătura de cauzalitate rezultă din probatoriile administrate cât și din interpretarea riguroasă a dispozițiilor art.998 și urm. civ. din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reieșind faptul că este vorba despre o cauzalitate necesară și indivizibilă cu faptele ilicite, fiind evident ca faptele săvârșite de către pârâți au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit.
Recurenta a mai criticat măsura închiderii procedurii falimentului pe motiv că cererea de angajare a răspunderii patrimoniale nu a fost soluționată printr-o sentință irevocabilă, că procedura poate fi închisă numai după soluționarea irevocabilă a acestei cereri și după executarea silită a administratorilor societății, întrucât prin închiderea procedurii lichidatorul judiciar este descărcat de sarcini, iar în ipoteza în care hotărârea ar fi reformată în calea extraordinară de atac, punerea în executare a titlului nu ar putea fi asigurată raportat la dispozițiile art.142 din lege.
Recurenta AVAS a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, admiterea cererii de angajare a răspunderii pentru recuperarea întregului pasiv și continuarea procedurii până la soluționarea irevocabilă a cererii întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.c, d din Legea nr. 85/2006.
Intimatul a depus întâmpinare la recursul declarat de AVAS prin care a invocat următoarele: lipsa de obiect a cererii, motivat de faptul că instanța s-a dezinvestit printr-o hotărâre anterioară, procedura insolvenței neputând continua în același dosar; lipsa calității procesuale active a recurentei, întrucât aceasta aparține doar administratorului judiciar, sau comitetului creditorilor; tardivitatea declarării recursului, sentința fiind pronunțată la 25.02.2009 și recurată la 30.06.2009; recurenta și-a întemeiat recursul pe art.304/1 Cod pr civ, fără a indica vreunul dintre paragrafele art.304 Cod pr.civ.; încălcarea principiului "prezumției de nevinovăție", garantat de Constituția României și de Carta Europeană a Drepturilor Omului, întreaga motivare a recursului bazându-se pe teoria conform căreia, vinovăția rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția", ori, conform acestor teorii, simpla ajungere în stare de insolvență incumbă culpa membrilor organelor de conducere, caz în care, nu ar mai fi fost necesară inserarea în textul Legii nr.85/2006 a art.138, care enumeră limitativ cazurile în care poate fi dispusă atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere; lipsa de interes, creanța față de acest creditor fiind sub 3000 lei, suma minimă prevăzută de Legea nr.277/2009; recurenta se folosește pentru argumentarea solicitării sale de trimiteri generice la literatura de specialitate sau la jurisprudență, omițând faptul că în dreptul românesc, jurisprudența sau literatura de specialitate nu constituie izvoare de drept.
Totodată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.138 din Legea nr.85/2006.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la apărările formulate prin întâmpinările la recursuri, Curtea reține următoarele:
Nefondat se susține lipsa de obiect a cererii pe considerentul că instanța s-a dezinvestit printr-o hotărâre anterioară. Acea hotărâre anterioară, respectiv sentința comercială nr.4179/06.11.2007 a Tribunalului București - Secția a VI -a Comercială a fost casată prin decizia comercială nr.404R/31.03.2008 a Curții de Apel București - Secția a VI - Comercială, astfel cum s-a menționat, iar cererile de atragere a răspunderii patrimoniale au fost rejudecate. Prin urmare, obiectul cererilor îl constituie atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului, iar obiectul recursurilor îl reprezintă hotărârea atacată.
Referitor la lipsa calității procesuale active a recurentelor, se reține că prin decizia comercială nr.404R/31.03.2008 Curtea de Apel București - Secția a VI - Comercială s-a stabilit că prin încheierea din 21.11.2006 judecătorul sindic a autorizat pe creditori să formuleze cereri de atragere a răspunderii, că Sector 2 și AVAS au formulat cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului, însă, în mod greșit judecătorul sindic a admis excepția inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active. Așadar, cu privire la acest aspect s-a stabilit cu putere de lucru judecat că recurentele au calitate procesuală activă.
În ceea ce privește tardivitatea declarării recursului, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.310 pr.civ.
Excepția inadmisibilității recursurilor motivată pe faptul că recurentele și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304/1 Cod pr. Civ. fără a indica vreunul dintre paragrafele art.304 Cod pr.civ. este nefondată întrucât, potrivit art.306 pr.civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304.
Nu poate fi reținută lipsa de interes a recursului formulat de AVAS sub aspectul motivării invocate de intimatul, întrucât cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată anterior adoptării Legii nr.277/2009, când legea prevedea un cuantum minim al creanței de 10.000 lei.
Cu privire la criticile invocate prin recursurile formulate, întrucât ambele recurente au invocat dispozițiile art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006, Curtea va analiza acest prim motiv de recurs cu referire la ambele recursuri, urmând a analiza separat motivele privind respingerea cererii întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, respectiv cel privind închiderea procedurii, invocate de recurenta AVAS.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 este una delictuală, pentru antrenarea acesteia fiind necesară dovedirea faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, se susține că reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.27 din același act normativ, conform căruia debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență, sau în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă.
În mod corect, instanța de fond a apreciat că nu se poate atrage răspunderea administratorului pe considerentul că nu a formulat cerere de deschidere a procedurii, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
De asemenea, nu s-a probat că activitatea societății a continuat în interes personal,fără a se arăta în concret care este acest interes, nefiind menționate elemente care să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006. Simpla calitate de administrator al societății debitoare nu conduce, prin sine însăși și în lipsa unor probe fără echivoc, la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.c) din lege.
Nefondat se susține că simpla ajungere în stare de insolvență presupune culpa membrilor organelor de conducere, întrucât, într-o atare situație nu ar mai fi fost necesară inserarea în textul Legii nr.85/2006 a dispozițiilor art.138, care enumeră limitativ cazurile în care poate fi dispusă atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea reține că nedepunerea la dosar a actelor prevăzute de art.28 din lege în termenul prevăzut de art.35 sau nedepunerea tuturor raportărilor contabile la organele fiscale ori la ORC de către debitoare nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar rezultă că din documentele puse la dispoziție de foștii reprezentanți ai societății și în urma analizei economico-financiare a activității desfășurate de debitoare, cu privire la membrii organelor de conducere, nu a reieșit incidența nici uneia din ipotezele art.138 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere că în cauză nu s-a probat săvârșirea de către intimat a vreuneia din faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, sunt de prisos orice analize asupra aspectelor referitoare la legătura de cauzalitate și vinovăție, fiind așadar, neîndeplinite cerințele pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.
Cu privire la închiderea procedurii înainte de a se fi soluționat irevocabil cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, se reține că potrivit art.132 din Legea nr.85/2006, o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.
Faptul că în conformitate cu prevederile art.140 din lege sumele depuse potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment, acoperirii pasivului, nu înseamnă că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale trebuie soluționată anterior închiderii procedurii.
Potrivit art.142 din lege, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, iar după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Nu poate fi admisă interpretarea recurentei AVAS în sensul că art.142 din lege se referă la o procedură deschisă, întrucât această interpretare adaugă la lege.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea închiderii procedurii anterior soluționării irevocabile a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge excepția inadmisibilității recursurilor ca neîntemeiată și în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității recursurilor ca neîntemeiată.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr.1248 din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII, -, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Jud. dr.
Grefier,
Red./tehnored.Jud.- 18.02.2010
Nr.ex.: 2
Fond: Jud. TB -Secția a VII -a Comercială:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea, Aurică Avram
