Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL NR. 701

Ședința public de la 12.06.2008

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - - -

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Compania Național de Ferate "", împotriva încheierii date de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial la data de 14.12.2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ACTIV

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurenta reprezentat de consilier juridic cu delegație la dosar, Dl., lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța nr. - din data de 11.06.2008, prin care face dovada achitrii taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, precum și un timbru judiciar de 0,15 lei și arat c nu are alte cereri de formulat.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicit admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei, primei instanțe, spre rejudecare, precizând c la dosarul cauzei au fost depuse mai multe cereri de judecat în lips, care nu au fost luate în considerare de ctre Tribunal.

CURTEA

Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin încheierea dat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial la data de 14.12.2007 în dosarul nr- s-a dispus suspendarea judecrii cererii formulate de creditoarea Compania Național de Ferate "", în contradictoriu cu debitoarea ACTIV, în temeiul art. 242 pct. 2.proc.civ.

Pentru a dispune astfel, prima instanț a reținut c la termenul de la 14.12.2007, prțile au lipsit și c nici una dintre ele nu a solicitat judecata cauzei în lips.

Împotriva acestei încheieri, Compania Național de Ferate "" a declarat recurs, solicitând casarea încheierii și continuarea judecții cauzei.

În motivare, recurenta a artat c msura suspendrii este nelegal, deoarece a solicitat judecata cauzei în lips, atât prin cererea de deschidere a procedurii, înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 26.01.2006, cât și prin declarația de creanț suplimentar, din data de 13.11.2006.

Recursul este fondat.

Din succesiunea actelor de procedur înregistrate în dosarul de fond, rezult c recurenta-creditoare a solicitat judecata cauzei în lips, atât prin cererea de deschidere a procedurii, înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 26.01.2006, cât și prin declarația de creanț suplimentar, din data de 13.11.2006.

Este de netgduit c la data de 28.09.2007, creditoarea a depus la dosar o cerere de atragere a rspunderii patrimoniale a asociatului unic al debitoarei, în conținutul creia nu a mai solicitat ca judecata s se fac și în cazul lipsei sale de la dezbateri.

Cu toate acestea, Curtea subliniaz c, așa cum rezult din dispozitivul încheierii atacate, s-a dispus suspendarea judecrii cauzeiprivind pe creditoarea Compania Național de Ferate "" și pe debitoarea ACTIV, iar nu a cererii întemeiate în drept pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, caz în care dispozitivul ar fi trebuit s vizeze cererea formulat de reclamanta Compania Național de Ferate "", în contradictoriu cu pârâtul.

Dincolo de faptul c, în msura în care cererea de deschidere a procedurii conține solicitarea de judecat în lips, suspendarea judecții oricrei cereri formulate în cadrul procedurii ar fi discutabil, Curtea reține c probele relev faptul c judectorul-sindic a dispus, prin încheierea atacat, suspendarea judecții cauzei privind pe creditoare și pe debitoare, paralizând practic întreaga procedur.

Potrivit art. 242 alin. 1 pct. 2.proc.civ. instanța va suspenda judecata, dac nici una din prți nu se înfțișeaz la strigarea pricinii. 2 al aceluiași articol stabilește c pricina se judec, dac reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lips.

Cum creditoarea solicitase în scris judecarea cauzei în lips, atât prin cererea de deschidere a procedurii, înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 26.01.2006, cât și prin declarația de creanț suplimentar, din data de 13.11.2006, Curtea constat c msura suspendrii judecții, luat la termenul de la 14.12.2007, în temeiul art. 242 pct. 2.proc.civ. este una nelegal, fiind dat cu înclcarea legii, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1-3, rap. la art. 304 pct. 9.proc.civ. va admite recursul și va modifica în tot încheierea recurat, în sensul c va înltura dispoziția de suspendare a judecții cauzei.

Dosarul urmeaz s fie trimis instanței de fond, pentru continuarea procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONAL DE FERATE "", împotriva încheierii date de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial la data de 14.12.2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ACTIV și în consecinț:

Modific în tot încheierea dat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial la data de 14.12.2007, în dosarul nr-, în sensul c:

Înltur dispoziția de suspendare a judecții cauzei.

Trimite dosarul Tribunalului Bucure ști - Secția a VII-a Comercial, în vederea continurii procedurii.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi, 12.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. Jud. /2 ex./23.06.2008

Judector-sindic -

Tribunalul Bucure ști - Secția a VII-a Comercial

Președinte:Cosmin Mihăianu
Judecători:Cosmin Mihăianu, Aurică Avram, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 701/2008. Curtea de Apel Bucuresti