Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 729/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.729/R-
Ședința publică din 05 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta - SRL prin lichidator cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.18, jud.V, împotriva sentinței nr.435 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții - SRL, reclamanta - SRL pentru - SRL H și intervenienta DIRECȚIA SILVICĂ R
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța analizând actele și lucrările de la dosar, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că la data de 27.01.2005, reclamanta - SRL Rm.V, în calitate de administrator judiciar al debitoarei - SRL H, a solicitat anularea transferurilor drepturilor de proprietate ce formează obiectul facturii fiscale nr.-/19.11.2003, transferuri ce au operat între debitoare și pârâta - SRL Rm.V, prin lichidator - SRL Rm.V, precum și restituirea bunurilor, iar în cazul în care aceste bunuri nu se mai găsesc în patrimoniul pârâtei, restituirea contravalorii lor la data efectuării transferurilor-fila 157 dosar.
În motivare, se arată că la data de 19.11.2003, debitoarea a vândut pârâtei prin factura nr.- un tractor U 650, un tractor articulat, un tractor forestier, un ifron, 2 funiculare, 3 autospeciale și o autoutilitară, în valoare totală de 510.392.085 lei vechi, exclusiv TVA.
Aceste utilaje au fost cumpărate în perioada mai-iunie 2001 de către pârâtă de la debitoare la prețul de 860.000.000 lei, exclusiv TVA, fără a fi justificată scăderea prețului la mai mult de Jav alorii într-o perioadă de 2 ani.
Întrucât prestația debitorului depășește în mod vădit prestația primită de la terțul dobânditor, se solicită aplicarea dispozițiilor art.61 lit.b) din Legea nr.64/1995.
La aceeași dată, aceeași reclamantă, în baza aceluiași temei juridic, a solicitat instanței anularea transferului fraudulos ce a operat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între debitoare și pârâta - SRL, ce a avut ca obiect un apartament cu 4 camere situat în Rm.V, str.-, E,.4-fila 163 dosar.
În motivare, se precizează că acest bun a fost vândut de către debitoare, pârâtei la data de 6.08.2002, cu prețul de 555.310.504 lei vechi, exclusiv TVA, preț care nu reflectă valoarea reală a imobilului, valorificarea efectuându-se la un preț mult diminuat.
În cadrul procesului, a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei - SRL-fila 315 vol.II, Direcția Silvică Rm.V, prin care se arată că transferul bunurilor ce au constituit obiectul transferurilor din perioada mai-iunie 2001, nu a putut opera deoarece utilajele respective au fost gajate în favoarea intervenientei, potrivit contractului autentificat nr.169/26.01.2001, contract în care s-a stipulat obligația expresă a pârâtei de a nu înstrăina bunurile gajate.
În subsidiar, se menționează că aceste transferuri sunt fictive, iar o admitere a acțiunii ar prejudicia interesele intervenientei.
Cererea are ca temei juridic dispozițiile art.49-56.proc.civilă.
Prin întâmpinare, pârâta - SRL-fila 214 dosar- a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că factura a cărei nulitate se solicită este încheiată de administratorul pârâtei, fără acordul lichidatorului, având în vedere că operațiunea a avut loc după deschiderea procedurii falimentului față de pârâtă.
În al doilea rând, se invocă, caracterul fictiv al vânzării, deoarece nu a vândut bunurile cu scopul de a încasa prețul bunurilor, ci pentru a "ajuta" pe debitoare pentru obținerea licenței de exploatare, urmând ca bunurile să reintre în patrimoniul pârâtei.
Se menționează de către pârâtă că aceleași bunuri au fost vândute cu același scop către alte societăți, o parte dintre aceste facturi fiind anulate de către administratorul judiciar.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința nr.358/C/25.05.2006-fila 364 vol.II- a fost respinsă cererea lichidatorului față de pârâta - SRL și în consecință și cererea de intervenție în interesul pârâtei.
De asemenea, cererea lichidatorului în privința transferului operat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta - SRL a fost admisă, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 367.221.496 lei vechi, ce reprezintă diferență de preț.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta - SRL s-a obligat să nu înstrăineze bunurile din litigiu prin actul de garanție întocmit de intervenientă, de unde rezultă că bunurile se aflau în patrimoniul pârâtei la acea dată.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta - SRL, s-a reținut că prin expertiză s-a stabilit că prețul real al apartamentului vândut de debitoare era de 920.530.000 lei vechi, condiții în care se impune obligarea pârâtei să restituie suma de 367.221.496 lei vechi, diferență de preț pentru acest bun.
Împotriva sentinței, s-a formulat recurs de către lichidator, recurs prin care a fost criticată soluția primei instanțe, având în vedere că 6 dintre cele 10 utilaje nu au constituit obiectul gajului, iar în subsidiar, lichidatorul a menționat că sunt întrunite condițiile art.61 lit.b) având în vedere diferența vădită între contraprestațiile celor două părți.
Referitor la transferul operat între debitoare și pârâta - SRL se arată că prima instanță a soluționat cauza fără a ține seama de prevederile art.64 alin.1 și 2, prevederi potrivit cărora instanța trebuia să dispună plata întregii contravalori a imobilului de 92.053,2 lei și nu a diferenței dintre suma plătită și valoarea reală a apartamentului.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a menționat că prin această compensare s-au încălcat dispozițiile art.120 și 122 privind distribuțiile de bani din lichidarea averii debitorului și au fost lezate interesele creditorilor, acordându-se prioritate la distribuție unui creditor chirografar.
Recursul a fost admis de către instanță cu privire la cele două aspecte, fiind menținute celelalte dispoziții ale primei instanțe.
Prin Decizia nr. nr.684/R/C din 13.10.2006, Curtea de APEL PITEȘTIa reținut în considerente că prima instanță a stabilit că garanția s-a instituit la 26 ianuarie 2001 (212-213) și că ea privește mai multe utilaje, șase din ele regăsindu-se și pe factura ce materializează convenția pretins frauduloasă.
S-a reținut că instanța nu a făcut nici un fel de aprecieri cu privire la celelalte patru bunuri, înstrăinate potrivit aceleiași facturi (159) la 19 noiembrie 2003, de către
În ceea ce privește celelalte șase utilaje, instanța de recurs a reținut în considerente că pentru ele există prezumția că s-au aflat în posesia Rm.V la 26 ianuarie 2001, însă impla asumare a acestei obligații nu influențează, de principiu, valabilitatea unor eventuale transmisiuni de proprietate. În acest sens, instanța de recurs a invocat prevederile art.21 alin.3 din titlul 6 al Legii nr.99/1999, potrivit cărora "Actele de dispoziție asupra bunului afectat garanției sunt valabile chiar dacă cel care a dobândit bunul are cunoștință de prevederea contractuală din contractul de garanție care interzice transferul sau care declară transferul ca fiind echivalent cu neîndeplinirea obligației."
Așadar, existența garanției mobiliare nu afecta transferul de proprietate al utilajelor de la la în lunile mai-iunie 2001 (filele 233-241) și nici pe cel de la la din noiembrie 2003 (fila 159).
Față de cele reținute de către instanța de recurs, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru a se stabili în ce măsură aceste convenții au fost reale sau simulate, se încadrează sau nu în dispozițiile art.61 lit.b din Legea nr.64/1995.
În ceea ce privește motivele invocate față de transferul patrimonial dintre și, s-a dispus ca ele să poată fi avute în vedere cu ocazia rejudecării de către instanța de fond, care va verifica și aplicarea prevederilor art.64 din Legea nr.64/1995 și va statornici asupra bunei sau relei credințe a terțului dobânditor.
Susținerea din recurs privind acest transfer, potrivit căreia instanța în mod greșit ar fi obligat numai la diferența de valoare, nu a fost primită de către instanța de recurs.
Potrivit art.64 alin.1 din Legea nr.64/1995, dacă operează anularea tranzacției, terțul pârât datorează valoarea de la data transferului dacă bunul nu mai există. Asta nu înseamnă că terțul dobânditor va plăti de două ori o parte din valoare, odată cu ocazia încheierii tranzacției și apoi la desființarea ei. Textul trebuie interpretat, reținându-se că terțul-cumpărător datorează întreaga valoare a bunului, din care însă a plătit o parte, va fi îndatorat să plătească și diferența și în măsura în care a fost de bună credință, este îndreptățit să se înscrie la masa credală.
Prin aceasta nu are loc nici o compensare și nici o încălcare a ordinii de distribuție stabilită în art.122 din Legea nr.64/1995.
Față de cele reținute mai sus, instanța de recurs a casat în limitele arătate sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentința nr.435/14 martie 2008, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ fiscal a admis cererea reclamantei - SRL - PENTRU SRL H, în contradictoriu cu pârâții - SRL și - SRL - prin lichidator - SRL și intervenienta Direcția Silvică Rm.V, așa cum a fost precizată la fila 352 vol.II dosar.
S-a anulat transferul fraudulos operat prin factura fiscală nr.-/19.11.2003.
S-a dispus restituirea autospecializatei -, autospecializatei -, autospecializatei -, a tractorului și a unui tractor forestier, aflate în posesia pârâtei.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 62.807 lei, contravaloarea autospecializatei, a ifronului și a două funiculare neidentificate în patrimoniul acesteia.
S-a respins cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtei, formulată de intervenienta Direcția Silvică Rm.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
-a luat interogatoriu administratorului debitoarei - SRL-, fila 18- care a declarat că a luat cunoștință de intenția debitoarei de a vinde apartamentul ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1625 din 6.08.2002-fila 165 dosar, chiar de la fostul administrator al debitoarei-V G, în baza vechilor raporturi de colaborare.
Prin același interogatoriu se arată că la data încheierii contractului, știa că debitoarea avea probleme financiare și a înțeles că vânzarea apartamentului a fost efectuată pentru ca debitoarea să obțină lichidități, prețul fiind stabilit de către debitoare.
În prețul achitat a intrat și contravaloarea mobilei aflate în apartament ce a fost folosit ca sediu, iar după încheierea contractului, la rândul său, pârâta a vândut apartamentul conform contractului de vânzare-cumpărare nr.1671 din 19 mai 2003, către - SRL, cu prețul de 495.800.000 lei vechi, la care se adaugă TVA în valoare de 94.201.000 lei-fila 23 dosar.
Față de cele expuse mai sus, referitor la problema de drept ce trebuia soluționată în urma trimiterii spre rejudecare, și anume aceea a stabilirii bunei sau relei-credințe a cumpărătoarei - pârâte - SRL, prima instanță a reținut că, otrivit p. dispozițiilor art.64 alin.1 și 2 din Legea nr.64/1995, dispoziții în vigoare la data introducerii acțiunii de către administratorul judiciar, "Terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 62, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor.
Terțul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanță de aceeași valoare, cu condiția ca terțul să fi acceptat transferul cu bună-credință și fără intenția de a-i împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitorului."
În speță, în baza raporturilor vechi de colaborare dintre cele două societăți, pârâta - SRL a luat la cunoștință de la administratorul debitoarei despre intenția de a înstrăina un apartament situat în Rm.V, ce se afla în patrimoniul debitoarei, fără a fi utilizat în activitatea comercială a acesteia, activitate care a avut ca obiect principal exploatarea forestieră.
Sediul debitoarei a fost stabilit în orașul H, iar nu în Rm.V, imobilul din litigiu fiind înregistrat în contabilitatea debitoarei în contul"Clădiri", imobil achiziționat de către debitoare cu prețul de 658.439.500 lei vechi, inclusiv TVA, conform facturii fiscale nr.-/15.02.2002.
Ulterior achiziționării imobilului, la data de 29 iulie 2003, bunul a fost vândut către pârâtă cu același preț, preț achitat integral de către pârâtă, scopul vânzării fiind obținerea de lichidități de către debitoare, care la momentul tranzacției avea probleme financiare, așa cum a declarat.
Societatea - debitoare a intrat în procedura insolvenței la data de 25 noiembrie 2004, prin încheierea nr.700/
Față de situația de fapt descrisă mai sus, s-a reținut că pârâta, deși avea cunoștință de situația precară a debitoarei, nu a avut intenția de a prejudicia pe creditorii acesteia, nefiind făcută dovada scopului ilicit urmărit atât de debitoarea - vânzătoare, cât și de cumpărătoare.
Astfel, nu se poate reține reaua-credință a pârâtei în încheierea contractului de vânzare-cumpărare, prin achiziționarea apartamentului aflat în patrimoniul debitoarei, pârâta neavând reprezentarea că actul său va avea drept consecință destabilizarea activității societății și implicit încetarea plăților, încetare de plăți care a intervenit ulterior, la mai mult de 1 an de la încheierea tranzacției.
În aceste condiții, terțul dobânditor fiind de bună-credință, sunt aplicabile dispozițiile art.64 alin.2 din Legea nr.64/1995.
Cu privire la transferul operat conform facturii fiscale nr.- din 19.11.2003, prin care debitoarea a vândut către pârâta - SRL un număr de 10 utilaje, cu prețul de 510.392.085 lei vechi, fără TVA, față de dispozițiile instanței de recurs, s-au reținut următoarele:
Instanța de control a dispus trimiterea spre rejudecare în vederea efectuării de probe pentru a se stabili caracterul real sau simulat al transferurilor utilajelor ce au avut loc atât în perioada mai-iunie 2001, cât și la data de 19.11.2003.
În rejudecare, s-au luat interogatorii foștilor administratori ai - SRL și - SRL.
În interogatoriul luat lui V G-fila 58 dosar, acesta a arătat că bunurile au fost cumpărate de debitoare de la - SRL și de la - SRL, bunuri al căror preț a fost achitat prin chitanțe sub semnătură privată și prin bancă.
Scopul încheierii contractului a fost achiziționarea utilajelor pentru obținerea atestatului de exploatare forestieră, bunurile fiind exploatate o perioadă de 6 luni de către debitoare, după care au fost revândute către - SRL, întrucât debitoarea avea nevoie de bani, prețul fiind achitat integral.
VGa menționat că tranzacțiile nu au fost fictive, factura fiscală referitoare la revânzarea bunurilor către - SRL fiind emisă ulterior revânzării, în anul 2003.
În interogatoriul luat fostului administrator al - SRL, -fila 62 dosar, a arătat că vânzarea utilajelor către - SRL a fost fictivă, nefiind achitat niciun preț, plățile efectuate între cele două societăți neavând legătură cu facturile fiscale din litigiu.
Refacturarea a fost făcută de către debitoare, pentru a întregi scriptic patrimoniul - SRL, bunurile aflându-se permanent în patrimoniul pârâtei, bunuri care, de altfel, nu puteau ieși din acest patrimoniu fiind constituite garanție la Direcția Silvică.
Față de precizările cuprinse în cele două interogatorii, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, expertiză efectuată de către expertul -filele 73-115 dosar, așa cum a fost completată cu raportul depus la filele 149-177 dosar.
În concluziile raportului de expertiză, expertul a reținut că la data încheierii tranzacției dintre - SRL, - SRL și - SRL, în perioada mai-iunie 2001, prețul în valoare de 965.090.000 lei vechi, inclusiv TVA, al bunurilor achiziționate de către debitoare a fost achitat, tranzacția fiind înregistrată în evidența contabilă a debitoarei.
Se arată că în fișa de furnizori analitic apare pârâta - SRL, iar la coloana"" facturile apar ca achitate, plățile fiind făcute în intervalul 6.05-23.12.2001-fila 77 dosar.
De asemenea, se menționează de către expert că tranzacția a fost înregistrată și în contabilitatea pârâtei, în Nota contabilă din luna decembrie 2001 fiind evidențiată încasarea contravalorii utilajelor vândute, valoare în care se regăsesc 40 de chitanțe eliberate plătitorului, operațiune înregistrată în de verificare pentru luna decembrie 2001.
Cu privire la operațiunile de vânzare-cumpărare din luna noiembrie 2003, expertul arată că există o diferență cantitativă între operațiunile din perioada anterioară și cele din luna noiembrie 2003, în sensul că nu a fost cuprins un ferăstrău mecanic și unul dintre cele două funiculare.
Factura nr.-/19.11.2003 apare în evidența contabilă a debitoarei în contul debitori, prin Nota contabilă din luna iulie 2004, cu valoarea de 531.148.361 lei vechi-fila 79 dosar, iar în contabilitatea - SRL, apare în Nota contabilă din luna noiembrie 2003, ca operațiune de reîntregire a patrimoniului, în evidența contabilă a ambelor societăți nefiind înregistrată achitarea prețului utilajelor vândute de debitoare.
Prin notele de ședință depuse la filele 122-123 dosar, intervenienta Direcția Silvică V, a invocat excepția simulației tranzacției intervenită între - SRL și - SRL, tranzacție considerată ca fictivă, intenția reală a părților fiind de a-și împrumuta bunurile menționate în act, act care nu-și poate produce efectele față de intervenientă.
Față de cele arătate prin notele de ședință, s-a dispus completarea raportului de expertiză, completare care a avut ca obiectiv verificarea contabilității debitoarei sub aspectul desfășurării activității forestiere în perioada mai 2001-noiembrie 2003.
În completarea raportului de expertiză, expertul a conchis că debitoarea a înregistrat activitate de exploatare forestieră, potrivit obiectului de activitate modificat prin Actul adițional din 10.01.2002, în care a fost inclusă și activitatea de prelucrare brută a lemnului și impregnare a lemnului, activitate desfășurată pe baza atestatului de exploatare forestieră nr.3398/13.12.2001, cu valabilitate până în anul 2003.
În urma achiziționării utilajelor de la - SRL, debitoarea a desfășurat activitate de aprovizionare a materiei prime necesare, fiind cumpărate materiale și piese-anvelope auto-care să mențină în stare de funcționare parcul de mașini și utilaje.
Aprovizionarea cu bușteni și alte materii prime, precum și obținerea produselor finite-cherestea de fag, finalizate cu valorificarea lor către clienți- a continuat până în anul 2003, când activitatea debitoarei a încetat.
Față de probatoriul administrat în cauză cu privire la realitatea încheierii tranzacțiilor sus-menționate, instanța a reținut următoarele:
Spre a ne afla în fața unei simulații, în forma în care contractul aparent este fictiv, trebuie ca părțile să disimuleze total realitatea, creând aparența existenței unui contract, care însă nu există în realitate.
Din probele administrate în cauză rezultă că operațiunile desfășurate în perioada mai-iunie 2001 sunt reale, având în vedere că toate operațiunile au fost înregistrate corect în evidența contabilă a ambelor părți contractante, iar din documentele contabile ale părților reiese că prețul utilajelor achiziționate de către debitoare a fost achitat.
Cele afirmate de către fostul administrator al pârâtei - SRL nu pot fi primite, deoarece, expertul a stabilit că debitoarea a achitat prețul utilajelor în valoare totală de 965.090.000 lei vechi, inclusiv TVA, în perioada 6.05-23.12.2001.
Această sumă reprezintă prețul utilajelor achiziționate, iar nu alte plăți, așa cum afirmă, având în vedere că în fișa de furnizori analitic apare pârâta - SRL, iar în aceeși fișă, la coloana"" facturile emise de către pârâtă apar ca fiind achitate.
De asemenea, după achiziționarea utilajelor de la - SRL, debitoarea a obținut Certificatul de atestare nr.3398/13.12.2001 pentru exploatarea masei lemnoase pe picior, în condițiile respectării reglementărilor silvice, act în baza căruia a desfășurat activitate de exploatare și prelucrare a lemnului, așa cum s-a stabilit prin expertiză, până în anul 2003 și așa cum rezultă și din actul de control întocmit de către DGFP V la data de 27.07.2004-filele 40-115 vol.I dosar.
Împrejurarea că achiziționarea utilajelor s-a efectuat pentru obținerea certificatului de atestare nu conduce prin ea însăși la concluzia fictivității actului, atâta timp cât bunurile cumpărate au fost utilizate pentru desfășurarea obiectului de activitate al debitoarei, iar prețul bunurilor a fost achitat de către cumpărătoare.
Plata prețului utilajelor cumpărate de către debitoare rezultă și din cuprinsul Procesului-verbal întocmit de DGFP V, în care s-a menționat că"Urmare a adreselor nr.940/18.11.2003 și 941/18.11.2003 domnul -a împuternicit pe domnul să"rezolve situația de fapt" a unor mijloace fixe ce au fost facturate de către domnul în anul 2001, către - SRL și achitate de către această societate comercială în anul 2001, în numerar numai pe bază de chitanțe, aceste mijloace fixe existând în listele de inventariere ale - "
În procesul-verbal sus-arătat se menționează că debitoarea, prin fostul administrator, ca urmare a acestor adrese, a facturat către pârâta - SRL toate aceste mijloace fixe ce au fost facturate în anul 2001, conform facturii fiscale nr.-/19.11.2003, factură neîncasată de către debitoare.
Cele reținute prin actul de control întocmit de către DGFP V se coroborează cu declarația lui V G, care a precizat că în fapt bunurile au fost revândute anterior întocmirii facturii fiscale din anul 2003, și anume după circa 6 luni de la achiziționare.
Faptul că o parte dintre bunurile vândute au constituit și obiectul garanției mobiliare, conform contractului autentificat nr.169/26.01.2001, conduce la ideea că aceste utilaje erau în posesia pârâtei anterior încheierii convenției, posesie care s-a transferat ulterior cu prilejul vânzării lor către debitoare, așa cum rezultă din interogatoriul fostului administrator V G, coroborat cu concluziile raportului de expertiză, chiar și pentru o perioadă de numai 6 luni.
Declarațiile extrajudiciare depuse de către pârâtă la dosar- filele 50 și 51, ale lui și nu se coroborează cu ansamblul probatoriu administrat în prezenta cauză, probatoriu din care rezultă faptul că prețul utilajelor achiziționate de către debitoare în anul 2001 fost achitat.
Mai mult, se observă că prin interogatoriu, fostul administrator al pârâtei, a afirmat că la data vânzării utilajelor către debitoare, firmele deținute de către acesta se aflau în impas financiar, drept pentru care a încercat să atragă "o societate cu bani", aceasta din urmă fiind tocmai debitoarea.
În aceste condiții, nici apărarea cuprinsă în întâmpinare, că scopul vânzării nu a fost obținerea unui preț, ci numai acordarea unui ajutor debitoarei pentru a obține o licență de exploatare, nu poate fi primită.
Reținând că operațiunile concretizate în facturile fiscale emise în perioada mai-iunie 2001 și respectiv noiembrie 2003 sunt reale, iar nu fictive, instanța de fond a analizat și cel de-al doilea aspect cuprins în decizia de trimitere, și anume aspectul îndeplinirii condițiilor art.61 alin.1 lit.b) din Legea nr.64/1995, dispoziții invocate de către reclamantă ca temei juridic al acțiunii.
Potrivit prevederilor sus-menționate "Administratorul sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;"
Pentru verificarea valorii contraprestațiilor celor două părți, în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică auto de către expertul, expertiza inițială-filele 303-307, vol.II fiind completată cu raportul depus la filele 328-329 vol.II.
În concluziile sale, expertul a arătat că a identificat în posesia pârâtei 6 dintre utilajele din litigiu, și anume:autospecializata -, autospecializata -, autospecializata -, tractorul articulat forestier, tractorul, 1 tractor forestier.
Expertul, față de actele dosarului, a menționat că, deși la data identificării, bunurile erau degradate, valoarea autospecializatelor identificate era de 137.328.000 lei vechi, și respectiv de câte 107.395.200 lei inclusiv TVA, la data încheierii tranzacției din anul 2003-fila 307 dosar.
Cu privire la celelalte bunuri identificate, s-a arătat că este posibil ca la data încheierii facturii fiscale din noiembrie 2003, valoarea bunurilor ar fi putut fi cea cuprinsă în acest act.
Prin urmare valoarea totală a bunurilor identificate de către expert, la data emiterii facturii, era de 503.226.860 lei vechi, inclusiv TVA(50.322,68 lei noi).
Cu privire la cele 4 utilaje neidentificate, în completarea raportului de expertiză s-a reținut că în luna noiembrie 2003, valoarea autospecializatei era de 15.751 lei cu TVA, a ifronului era de 10.028 lei fără TVA, a fiecărui funicular prețul era de 18.514 lei fără TVA( în total 62.807 lei noi).
Față de concluziile expertului, rezultă că la data emiterii facturii fiscale prețul bunurilor era de 113.129,68 lei noi(1.131.296.860 lei vechi), dintre care 3 utilaje au fost evaluate fără TVA, iar nu de 60.736,65 lei (607.366.549 lei vechi, cu TVA).
Cererea reclamantei a fost precizată, potrivit celor reținute de către expert, prin concluziile scrise depuse la dosar-filele 347 și 352 vol.I, în sensul că s-a solicitat restituirea celor 6 utilaje aflate în proprietatea pârâtei și plata sumei de 62.807 lei ce reprezintă contravaloarea celor 4 utilaje, care nu mai sunt deținute de către pârâtă.
dintre contraprestații este vădită, așa cum este reglementată de legiuitor, împrejurare care rezultă atât din subevaluarea bunurilor cuprinsă factura fiscală din anul 2003, cât și din faptul că prețul cuprins în factura din litigiu nu a fost achitat.
Această discrepanță se raportează la momentul emiterii facturii fiscale din luna noiembrie 2003, intenția de fraudare a creditorilor debitoarei fiind analizată în raport de acest act.
Menționarea în factură, la data de19.11.2003, a unor prețuri cu mult sub nivelul prețului pieței pentru astfel de bunuri, conduce la ideea intenției de fraudare a creditorilor prin sustragerea bunurilor sau a contravalorii reale a acestor bunuri de la urmărirea de către creditorii debitoarei - SRL.
Prin urmare, față de cele expuse mai sus, instanța a admis cererea reclamantei față de pârâta - SRL, în sensul precizărilor formulate de către reclamantă prin concluziile scrise, iar cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta Direcția Silvică V, pe cale de consecință, a fost respinsă.
Împotriva sentinței nr.435 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta - SRL Rm.V, prin lichidator Rm.V, criticând-o pentru nelegalitate.
Recursul pârâtei a fost motivat în drept pe disp.art.304 pct.7 - 9 Cod pr.civilă, solicitându-se examinarea sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta critică soluția pronunțată de tribunal, susținând că:
- nu există dezechilibru între prestațiile părților, vânzarea - cumpărarea fiind un act bilateral prin care prețul se stabilește de către vânzător, rămânând ca respectivul client - cumpărător să cumpere produsele la prețul impus sau, nu; susține că vânzările efectuate de către pârâtă, debitoarei, au fost făcute doar scriptic, nu și faptic, scopul înstrăinărilor fiind obținerea de către debitoare a atestatului de exploatare forestieră, deoarece trebuia să documenteze la instituția respectivă faptul că deține utilaje specializate pentru aceste operațiuni, motiv pentru care utilajele nu au fost scăzute din gestiunea pârâtei;
- în mod cu totul greșit, instanța a ajuns la concluzia că ar exista o discrepanță vădită între contraprestații, în condițiile în care vânzările din anul 2001 dintre pârâtă și debitoare au fost în sumă de 860.000.000 lei vechi, iar aceasta din urmă a revândut primeia, tot aceleași utilaje, în anul 2003, la prețul de 510.392.085 lei vechi ( prețuri fără TVA), deși expertizele tehnice efectuate în cauză evidențiază valoarea celor 10 utilaje la un preț sensibil egal celui din factura fiscală nr.-/19.11.2003; mai susține că, transferul a fost fictiv, iar ulterior părțile au reglat situația utilajelor, prin emiterea facturii de mai sus.
Recursul formulat de pârâtă nu este fondat, pentru următoarele considerente:
- în mod corect și legal, instanța de fond a reținut că vânzările desfășurate în perioada mai-iunie 2001 sunt reale, având în vedere că toate operațiunile au fost înregistrate corect în evidența contabilă a ambelor părți contractante, iar din documentele contabile ale părților reiese că prețul utilajelor achiziționate de către debitoare a fost achitat; în raportul de expertiză s-a stabilit că debitoarea a achitat prețul utilajelor în valoare totală de 965.090.000 lei vechi, inclusiv TVA, în perioada 6.05-23.12.2001; această sumă reprezintă prețul utilajelor achiziționate, iar nu alte plăți, având în vedere că în fișa de furnizori analitic apare pârâta - SRL, iar în aceeași fișă, la coloana"" facturile emise de către pârâtă apar ca fiind achitate; de asemenea, după achiziționarea utilajelor de la - SRL, debitoarea a obținut Certificatul de atestare nr.3398/13.12.2001 pentru exploatarea masei lemnoase pe picior, în condițiile respectării reglementărilor silvice, act în baza căruia a desfășurat activitate de exploatare și prelucrare a lemnului, așa cum s-a stabilit prin expertiză, până în anul 2003 și așa cum rezultă și din actul de control întocmit de către DGFP V la data de 27.07.2004-filele 40-115 vol.I dosar;
- de asemenea, în mod legal, prima instanță a ajuns la concluzia că există o discrepanță vădită între contraprestații, împrejurare ce rezultă atât din subevaluarea bunurilor cuprinsă în factura fiscală din anul 2003, cât și din faptul că prețul cuprins în factura din litigiu nu a fost achitat. Această discrepanță se raportează la momentul emiterii facturii fiscale din luna noiembrie 2003, intenția de fraudare a creditorilor debitoarei fiind analizată în raport de acest act.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, să se respingă ca nefondat recursul formulat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta - SRL prin lichidator cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.18, jud.V, împotriva sentinței nr.435 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții - SRL, reclamanta - SRL pentru - SRL H și intervenienta DIRECȚIA SILVICĂ R
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administratriv și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
9.09.2008
jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola
