Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 735/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.735/

Ședința publică de la 03 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie președinte secție

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

Grefier- - -

-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței nr.599/05.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimatii: SC SRL -prin lichidator judiciar MD SPPI G, P G, și ORC de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect atragere răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită prin Buletinul procedurilor de insolvență și conform Codului d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 29.09.2008 de către intimata SC SRL G-prin administrator un memoriu însoțit de înscrisuri; prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate a recursului promovat de către creditoarea AVAS B, având în vedere că aceasta nu a avut calitate în cererea de antrenare răspundere patrimonială.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința comercială nr.599/05.06.2008, pronunțată de judecătorul-sindic în dosrulnr- al Tribunalului Galațis -a respins cererea în antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar MD în contradictoriu cu pârâta, ca nefondată.

S-a aprobat raportul final.

S-a aprobat decontul de cheltuieli și s-a dispus plata sumei de 4.141,8 lei din fondul special către lichidatorul judiciar MD

În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 s-a descărcat judecătorul-sindic și lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități.

În temeiul art.135 din lege s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorilor și ORC de pe lângă Tribunalul Galați pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut în esență, în ceea ce privește cererea în antrenare răspundere patrimonială că, din probele administrate nu rezultă- fapte culpabile, cauzatoare a stării de insolvență, nefiind prezentate dovezi concludente, contrar art.1169 civ.

S-a reținut, pe baza raportului final întocmit de lichidatorul judiciar că debitoarea nu mai deține bunuri mobile pentru a putea fi valorificate în vederea acoperirii pasivului societății debitoare, în cauza fiind incidente prev. art.131 din Lege.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs creditoarea S, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.

A criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând următoarele:

Instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului aplicând în mod greșit dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, fără ca lichidatorul să analizeze incidența în speță a tuturor împrejurărilor prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Instanța de fond a dispus închiderea procedurii respingând prin aceeași sentință și cererea de atragere a răspunderii formulată de lichidator înainte ca respingerea cererii de atragere a răspunderii să devină irevocabilă.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de atragere a răspunderii lichidatorul judiciar a solicitat antrenarea răspunderii persoanelor culpabile invocând doar disp.art.138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, cu toate că în speță este incident și cazul prev. de art.138 lit.

Consideră că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, membrii de conducere, în condițiile în care se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.

S a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.

În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la apariția sau iminenta apariție a acesteia, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art.27 alin.1 și 2 din Lege), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.

Având în vedere faptul că, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", solicită ca instanța să aibă în vedere și disp.art.1540 civ.

A învederat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.

Susține că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată.

Prejudiciul produs există constând în creanța S, aceasta având caracter cert și nefiind recuperată.

Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

Față de motivele expuse a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii și a convocării Comitetului Creditorilor falitei în vederea formulării cererii de autorizare și a cererii de atragere a răspunderii persoanelor culpabile de insolvența falitei de către creditorul ce va fi desemnat.

În drept, a invocat disp.art.304 ind.1 pr.civ. art.12 alin.1 din Legea nr.85/2006.

S-au citat legal părțile.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Recursul este inadmisibil pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, pe baza raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți, raport care conține și informații privind o eventuală răspundere a oricărei persoane menționată în lege, judecătorul sindic poate fi sesizat de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar și, în subsidiar, de comitetul creditorilor.

Din reglementarea prevăzută de art.138 din Lege, rezultă că sfera persoanelor abilitate să investească judecătorul-sindic cu o cerere în antrenare răspundere este limitată la administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și, la comitetul creditorilor, în cazul în care sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de alin.3 al art.138 din Lege.

Prin urmare, dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006 conferă calitate procesuală activă administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar și comitetului creditorilor, participanți la procedură care acționează în vederea realizării interesului concursual și colectiv al creditorilor.

Dreptul la acțiune nu poate fi exercitat individual de fiecare creditor în parte deși acesta justifică un interes personal, decurgând din folosul practic urmărit, respectiv realizarea creanței sale.

Cadrul procesual, din punct de vedere al părților și al legitimării procesuale a acestora, stabilit la judecată înaintea instanței de fond nu poate fi extins cu ocazia judecării recursului.

Calitatea de parte, precum și legitimarea procesuală pentru exercițiul dreptului la acțiunea în antrenare răspundere patrimonială trebuie justificată și în calea de atac a recursului.

Acțiunea în antrenare răspundere patrimonială a fost exercitată de lichidatorul judiciar care a achiesat la soluția pronunțată de judecătorul sindic, prin neexercitarea căii de atac a recursului.

Un creditor individual, nefiind titularul dreptului la acțiunea în antrenare răspundere patrimonială a membrilor organelor de conducere sau de control ai debitoarei-persoană juridică, nu poate exercita mijlocul procedural al căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluționat o atare acțiune.

În condițiile în care, la judecata în fond, au avut calitate de părți doar lichidatorul judiciar și pârâtul, fost administrator al societății debitoare, creditoarea AVAS nu poate declara recurs împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul-sindic în soluționarea acțiunii prevăzute de art.138 alin.1 din Lege.

Aceasta, deoarece se aplică regula conform căreia calea de atac în reformare a recursului, poate fi exercitată numai de către părțile de la judecata în primă instanță, iar creditoarea AVAS nu a avut calitatea de parte la judecata cererii în antrenare răspundere. Neavând calitatea de parte la judecata cererii în antrenare răspundere, nu poate declara recurs, chiar dacă ar justifica un interes în promovarea căii de atac.

În raport de considerentele expuse, recursul declarat de creditoarea AVAS în cauză va fi respins ca inadmisibil, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, devenind astfel inutilă analiza celorlalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul in sector 1,--11, împotriva sentinței nr.599/05.06.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehno.O/7.11.2008/2 ex.

Fond-

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 735/2008. Curtea de Apel Galati