Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 739/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 859/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.739
Ședința publică de la 16.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - 2000 SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.1652/4.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1652/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București _secția a VII a Comercială, în Dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SRL, respective, privind deschiderea procedurii insolvenței acestei debitoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar numit după dizolvarea societății comerciale debitoare, conform art. 30 din Legea nr. 359/2004 nu a făcut dovada stării de insolvență a debitoarei, respectiv dovada că aceasta are datorii exigibile către creditori. În acest sens, deși lichidatorul a susținut că debitoarea are datorii față de DGFP I, aceasta fiind înscrisă la masa credală, nu a depus la dosar titlul de creanță care stă la baza cererii creditoarei, declarația de creanță prin ea însăși nefăcând dovada creanței. În al doilea rând, Tribunalul a mai reținut că față de caracterul concursual al procedurii insolvenței rezultat din art. 3 alin. 1 pct. 23 și 3 din Legea nr. 85/2006, recuperarea creanței se poate face în condițiile Legii nr. 31/1990 republicată, dispozițiile art. 270 indice 1 din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile în cazul unei societăți cu răspundere limitată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că este neîntemeiată concluzia instanței în ce privește nedovedirea creanței deținute de DGFP I, deoarece nivelul datoriilor se stabilește de către organul fiscal, care calculează totodată majorările, dobânzile și penalitățile de întârziere datorate. Radierea persoanei juridice prin procedura lichidării prevăzute de Legea nr. 31/1990 se poate efectua după depunerea de către lichidator a certificatului de cazier fiscal are să ateste lipsa datoriilor la bugetul se stat consolidat. Întrucât datoria debitoarei a fost cunoscută cu mai mult de un an în urmă, iar aceasta nu fost achitată, este evidentă starea de insolvență a debitoarei.
Cu privire la aplicarea legi nr. 31/1990 pentru recuperarea creanței, recurenta susține că este netemeinică această susținere a instanței, această lege neprevăzând modalități de recuperare a creanțelor.
Concluzia instanței în sensul că art. 27-30 din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile și la SRL, este netemeinică deoarece nu este motivată susținerea că acest comercial nu este îndrituit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Primul motiv, având caracter principal, pentru care judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de lichidatorul judiciar numit la Registrul Comerțului, după dizolvarea societății conform art. 30 din Legea nr. 359/2994, a fost acela că lichidatorul nu a dovedit starea de insolvență a debitoarei.
Curtea, analizând probele administrate în cauză, apreciază că, în mod corect a apreciat Tribunalul, că lichidatorul nu a produs dovezi cu privire la titlul de creanță al creditoarei DGFP
La dosarul cauzei, singura dovadă administrată este declarația de creanță de lafila 10, care cuprinde un tabel în care sunt inserate niște sume, ce se pretinde că ar reprezenta debite impozit pe profit și majorări la acesta, fără ca aceasta să fie completată de titlul de creanță emis de organul fiscal.
Or, în atare împrejurări, nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că această creanță nu trebuie dovedită, fiind suficientă declarația de creanță a organului fiscal, deoarece creanțele supuse procedurii insolvenței vor fi verificate de judecătorul sindic, conform art. 66 din Legea nr. 85/2006 ( cu excepția celor cuprinse în titluri executorii). Cum creanța pretinsă nu este dovedită ca fiind cuprinsă într-un titlu executoriu ( întrucât acesta nu a fost depus la dosar), singura concluzie care se impune în urma verificării, este aceea a inexistenței creanței.
Ca atare, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, constată că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada existenței unui creditor care să aibă față de debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, simplele afirmații lipsite de suport probator neputând fi luate în seamă de instanță.
Din acest punct de vedere, nu există nici un motiv pentru care instanța investită cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței, să procedeze la o verificare diferită discriminatorie a creanțelor obișnuite, în raport cu creanțele bugetare, fiscale, deoarece părțile sunt egale în fața legii și a judecătorului. Declarația de creanță are natura unei cereri de chemare în judecată, care dacă nu este dovedită, nu poate duce la valorificarea dreptului de creanță pretins prin cerere.
Referitor la aplicabilitatea art. 2701din Legea nr. 31/1990, Curtea constată de asemenea, că Tribunalul a apreciat corect inaplicabilitatea textului la societățile cu răspundere limitată, de vreme ce la Capitolul II din Legea nr. 31/1990 intitulat" Lichidarea societăților în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată" ( art. 262-art. 263 din lege) nu se face trimitere la dispozițiile speciale ale art. 2701din lege, referitoare numai la societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni.
De aceea, Curtea va respinge și acest motiv de recurs na nefondat. De altfel, recurenta nu motivează de ce consideră aceasta că s-ar aplica art. 2701din Legea nr. 31/1990 și societăților cu răspundere limitată, de vreme ce pentru acestea există alte dispoziții speciale ce nu cuprind nici o normă de trimitere la acestea.
Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041din pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de lichidatorul judiciar al debitoarei - SRL, respectiv împotriva sentinței comerciale nr. 1652/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București _secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 16.06.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX.
Sent.com.nr. 1652/04.04.2008
Tribunalul București _secția a VII a Comercială
Dosarul nr-
Jud. Fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
