Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 746/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 746

Ședința publică din 30 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 794 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată 21 T, reprezentată prin lichidator judiciar MB Management T și.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 794 din 15 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, formulată de lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitorul 21 L T, și radierea acesteia din registrul comerțului, de sub nr. J -, având codul d e identificare fiscală -

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus descărcarea lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT T, de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță - judecător sindic a reținut că la data de 25 iulie 2007, lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului 21 Las olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului,

S-a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 141 din data de 26.04.2007.

S-a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

S-a constatat că notificarea a fost publicată și în ziarul "T " din data de 24.05.2007, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,

În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.

Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, susținută și oral de reprezentanții creditoarelor B și T, judecătorul sindic a reținut că acțiunea întemeiată pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea insolvenței, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoana a cărei antrenare a răspunderii se solicită, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii, conform cărora pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea, nu pot fi reținute de judecătorul sindic, întrucât lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei, pentru analizarea și verificarea acestora.

De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de insolvență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.

Judecătorul sindic nu a putut reține culpa administratorului social față de starea de insolvență a debitoarei, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -

Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. Cod procedură civilă).

S-a apreciat că instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).

De asemenea, s-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. -, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.

În acest sens, s-a învederat instanței faptul, că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr.31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art.11 alin. 4 din Legea nr.82/1991, republicată - Legea contabilității.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legii, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".

Având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată "obligația și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil, care arată că "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter onerso, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.

Creditoarea a specificat că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.

S-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.

Dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".

Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.

S-a susținut că în speță răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul uni mandat comercial.

Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.

Având în vedere aceste aspecte, creditoarea recurentă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.

În drept a invocat dispozițiile 299-316 Cod procedură civilă, Legea nr. 85/2006.

Examinând recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele motive:

În mod legal prima instanță - judecător sindic a dispus în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea 21, având în vedere că nu au fost identificate bunuri mobile și imobile aparținând debitoarei și că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.

Prin Raportul final privind lichidarea judiciară a 21, lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT a menționat că nu au fost identificate bunuri mobile și imobile aparținând debitoarei pentru a fi valorificate în vederea plății creanțelor către creditori și acoperirea cheltuielilor administrative aferente procedurii de faliment. De asemenea, s-a arătat că nu au fost identificate conturi bancare cu disponibilități bănești.

Criticile aduse de creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B hotărârii recurate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personală a administratorului social al debitoarei, însă aceste critici nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 litera a-g din Legea nr. 85/2006.

În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Atât prin Raportul final privind lichidarea judiciară a 21 AL, cât, și cu ocazia cuvântului în fond lichidatorul judiciar MB MANAGEMENT a solicitat în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței față de debitoare și atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului social în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din lege.

Așa cum s-a arătat acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.

Susținerile recurentei în sensul că legiuitorul, prin art. 73 din Legea societăților comerciale, ar prevede în mod expres posibilitatea oricărui creditor să solicite antrenarea răspunderii administratorului social vinovat de ajungerea debitoarei în stare de încetare de plăți nu sunt întemeiate, interpretarea dată de creditoare prevederilor menționate fiind una eronată.

Astfel, este adevărat că art. 73 statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.

Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.

Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.

Întrucât în cauză lichidatorul nu a declarat recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii sale întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea B nu poate fi luat în considerare, astfel că aceasta urmează să fie respins.

Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva sentinței civile nr. 794 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 794 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /28.10.2008

Tehnored. /29.10.2008 -2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 746/2008. Curtea de Apel Timisoara