Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 749/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 749/
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 442/S/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare. prin lichidator judiciar, B,-, intimați creditori B, B, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și ale dreptului comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:
Curtea constată procedura completă și lipsa părților, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, cu sediul în B,-, județul B, a formulat cerere pentru deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului împotriva debitoarei, cu sediul în B, strada - cel nr. 45, având cod unic de înregistrare -, pentru neplata sumei totale de 33.557 lei reprezentând creanțe bugetare conform titlurilor executorii anexate și menționate în situația centralizată depusă în dosarul cauzei.
În cadrul derulării procedurii de faliment, în ședința din 12 iunie 2008, creditoarea Bas olicitat autorizarea Comitetului creditorilor în vederea introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva foștilor administratori ai debitoarei și mandatarea creditorului B în vederea formulării cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar, desemnat pentru debitoarea B, a depus raportul final de activitate la care a anexat dovezile privind notificarea creditorilor, dovezile privind îndeplinirea procedurii de publicare a raportului final, convocarea adunării creditorilor și a precizat că consideră că cererea formulată de creditoarea B, depusă la 9 iunie 2008, formulată potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuia depusă până la această dată.
Prin sentința nr. 442/S/2008, Tribunalul Brăilaa aprobat raportul final al lichidatorului judiciar și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului
Prin aceeași sentință s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru efectuarea mențiunii de radiere, cât și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a constatat că, la data de 12 iunie 2008, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului B, a solicitat să se dispună închiderea procedurii deoarece debitoarea nu mai avea bunuri în patrimoniu și nici debite de recuperat sau disponibilități bănești.
S-a reținut că în cauză procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 69/S/15.02.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila - secția comercială și de contencios administrativ.
Fiind îndeplinite în cauză disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs B, criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Între și B s-a încheiat protocolul nr. 34/03.03.2004 prin care a fost preluată creanța aferentă debitoarei în cuantum de 1.603,35 Ron, echivalentul a 488,86
În contul acestei creanțe nu au fost efectuate încasări, fiind prejudiciată recurenta cu suma neîncasată.
În raport cu situația de fapt sus expusă, consideră că instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului aplicând în mod greșit disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
acest motiv arătând că lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără a identifica cauzele apariției stării de insolvență în conformitate cu art. 20, 25 și 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nu a verificat, în ce privește creanța bugetară preluată de către de la. B, care au fost cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Raportul final al lichidării, fiind ultimul raport din procedură, trebuie să cuprindă aspectele esențiale care au caracterizat-o, persoanele vinovate și răspunzătoare pentru starea de incapacitate de plată și cauzele insolvenței, conform art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și care au un rol deosebit în aplicarea principiului maximizării averii debitorului.
Judecătorul sindic nu a exercitat în cauză rolul său activ conform art. 129.pr.civ. și nu a dispus în cauză efectuarea unei expertize contabile care să stabilească cauzele insolvenței de față și persoanele vinovate.
La data de 03.06.2008, a solicitat convocarea de către lichidatorul judiciar a Comitetului creditorilor în vederea analizării oportunității introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator.
Judecătorul sindic nu a solicitat asistența Comitetului creditorilor și nici nu a exercitat rolul activ.
În cauză, au fost incălcate disp. art. 105 alin. 2.pr.civ. și greșit nu s-a dispus autorizarea comitetului creditorilor în vederea formulării acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator al debitoarei.
Recursul de față este nefondat.
Instanța de fond, printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretare a disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, a pronunțat în cauză o soluție corectă.
Raportul final privind pe debitorul B - fila 149 dosar - întocmit de către practicianul în insolvență a făcut analiza situației materiale a debitoarei și a reținut că starea de insolvență este urmarea schimbării cerințelor pieții și neadaptarea tehnologiei la acestea, a concurenței existente pe piață și a unui management defectuos nu din vina foștilor administratori.
Întrucât nu sunt îndeplinite în cauză disp. art. 138 din Legea insolvenței practicianul în insolvență precizează în raportul întocmit că nu formulează cererea pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Întrucât societatea debitoare nu mai are bani în patrimoniu probate și neidentificate și nici debite de recuperat sau disponibilități bănești, în temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006, s-a convocat adunarea creditorilor în vederea aprobării raportului final prin
În cauză au fost citați corect creditorii prin Buletinul Procedurilor de Insolvență cu mențiunea convocarea Adunării Creditorilor având ca ordine de zi, aprobarea raportului final în vederea închiderii procedurii de faliment.
Prin cererea din 09.06.2008, a solicitat autorizarea comitetului creditorilor în vederea introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva foștilor administratori și mandatarea creditorului în vederea formulării cererii prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006 căreia nu i s-a dat curs corect, în cauză nefiind îndeplinite condițiile legale.
Procedura a fost închisă conform art. 131 din Legea nr. 85/2006în condițiile în care nici un creditor, inclusiv recurenta nu a înțeles să avanseze sumele de bani corespunzătoare continuării procedurii.
În aceste condiții, este clar că nu se putea face o expertiză contabilă care de altfel nici nu era necesară în cauză, situația de fapt existentă între părți fiind stabilită cu claritate în baza probelor cu acte administrate în cauză.
Raportul final întocmit în cauza de către lichidatorul judiciar reține cauze obiective care au determinat insolvența și precizarea că acesta nu înțelege să solicite atragerea răspunderii materiale a unor administratori fără vină.
Rezultă că nu sunt îndeplinite în cauză disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nici excepția de la aliniatul 3 al aceluiași articol, situație corect reținută de către instanța de fond care și-a exercitat rolul activ și a pronunțat în cauză o soluție justă.
Nici unul din motivele de recurs invocate nu este confirmat prin probele administrate în cauză, ceea ce impune respingerea conform art. 312.pr.civ. a recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 442/S/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, dr. |
Grefier, |
ST//2 ex/13.10.2008
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Gina Ignat, Sarmisegetuza Tulbure