Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 783/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date 2928

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 783/

Ședința publică din 1 iunie 2009

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 537/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată transmisă prin fax-ul instanței la data de 01.06.2009, întâmpinare formulată de către lichidator și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 537/24.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada închis procedura insolvenței debitorului - SRL; a dispus radierea debitorului - SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad; a descărcat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați; a aprobat cheltuielile de procedură în sumă de 127,80 lei și onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.500 lei+TVA lei pentru întreaga perioadă de desfășurare a procedurii și a dispus eliberarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare.

De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, Direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința comercială nr. 2422/2.12.2008 s-a admis cererea formulată de către creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitorul - SRL și s-a numit lichidator judiciar Casa de Insolvență

Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către lichidatorul judiciar în ședința din data de 24.02.2009; văzând că în speță creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens și considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art. 131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii, cu motivarea că sentința atacată este nelegală și neîntemeiată, invocând prevederile art. 131 din Legea 85/2006, conform cărora: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Se mai arată că aceste dispoziții sunt exprese, considerând că în speță nu ne aflăm în situația prevăzută de lege care ar justifica închiderea procedurii de lichidare, considerând că nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul debitoarei.

Creditoarea recurentă precizează că lichidatorul judiciar prin raportul de activitate prezentat la termenul din data de 24.02.2009 a solicitat "continuarea demersurilor pentru intrarea în posesia documentelor prevăzute de art. 28 și a documentelor financiar contabile", motiv pentru care lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea de a întocmi raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la intrarea în insolvență a societății.

De asemenea, consideră că închiderea procedurii insolvenței este prematură în acest stadiu al cauzei, apreciind că se impune mai întâi obținerea actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângeri penale pentru obținerea acestora de la administratorul societății, după care lichidatorul judiciar va putea întocmi raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la intrarea în insolvență a societății și identificarea faptelor care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006.

În același context, recurenta consideră că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.

Lichidatorul CASA DE INSOLVENȚĂ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și nelegal, considerând că sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea condițiilor de legalitate stabilite de art. 131 din Legea 85/2006.

Lichidatorul judiciar susține faptul că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării, cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriilor A și, constatându-se că aceasta nu figurează cu niciun fel de bun mobil sau imobil. Arată că a procedat în temeiul prevederilor art. 48 din Legea cadru la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România pentru identificarea și indisponibilizarea conturilor debitoarei, dar nu au fost identificate disponibilități bănești în averea debitoarei.

Astfel, având în vedere că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, că nu au putut fi identificate niciun fel de alte bunuri în averea debitoarei, că în fapt, creditorii debitoarei nu au înțeles să avanseze sumele corespunzătoare, lichidatorul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere în orice stadiu al procedurii prevăzută de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Se mai arată că în speță, creditorii au fost notificați pentru exprimarea poziției în scris cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, aducându-li-se la cunoștință despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuării procedurii, însă nici unul dintre aceștia nu a înțeles să avanseze aceste sume.

De asemenea, lichidatorul arată că raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei a fost întocmit în lipsa documentelor financiar contabile, inclusiv a celor primare, astfel că s-a aflat în imposibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurente, a întâmpinării formulate de către lichidator și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.

Lichidatorul judiciar al debitoarei a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării, cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Municipiului A, nefiind identificat faptic niciun fel de bun mobil sau imobil; de asemenea, a notificat toate instituțiile bancare din România pentru identificarea și indisponibilizarea conturilor debitoarei, dar nu au fost identificate disponibilități bănești în averea debitoarei.

Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei a fost întocmit în lipsa documentelor financiar contabile, inclusiv a celor primare, astfel că lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.

În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea persoanelor fizice din conducerea societății debitoare, în baza art. 138 din Legea 85/2006, că nu s-a pus în discuția o atare acțiune sau că nu s-a formulat o plângere penală împotriva persoanelor ce ar fi răspunzătoare de starea societății.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi eventual, angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).

Conform dispozițiilor legale incidente, lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă acesta consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței și nici nu i se poate impune să formuleze plângeri penale.

Ca urmare, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 537/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /22.06.2009

Tehnored. /2 ex./23.06.2009

Instanță fond: Tribunalul Arad

Judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 783/2009. Curtea de Apel Timisoara