Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 801/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 801
Ședința publică din 7 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, Administrația Finanțelor Publice A și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr. 1360/08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup A având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1360/08.07.2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada aprobat raportul întocmit de lichidatorul Activ Grup A și a dispus închiderea procedurii insolvenței declanșată față de debitoarea A, descărcarea practicianului de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedură, plata retribuției sale în sumă de 3.000 lei pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, plată ce se va efectua din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, precum și a sumei de 255,4 lei cu titlu de cheltuieli ale procedurii. De asemenea, s-a dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului și notificarea sentinței de închidere a procedurii către Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 2693/19.11.2007 Tribunalul Arada admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A pentru aplicarea prevederilor Legii nr . 85/2006, împotriva debitoarei A fiind deschisă procedura simplificată de insolvență prin intrarea direct în procedura falimentului, în calitate de lichidator judiciar provizoriu fiind desemnată Activ Grup, acestuia stabilindu-i-se obligația de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea falitei.
Din adresa nr. 1024/09.07.2007 emisă de Primăria Municipiului A rezultă că societatea debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile. Prin raportul depus în ședința publică din 10 iunie 2008, întrucât în averea falitei nu au fost identificate bunuri, practicianul a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006. Judecătorul-sindic, văzând că din probele dosarului rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor în valoare totală de 70.136,76 lei și a cheltuielilor de lichidare datorită împrejurării că debitoarea nu deține bunuri, cheltuielile administrative până în prezent ridicându-se la suma de 255,4 lei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a aprobat raportul lichidatorului și a dispus închiderea procedurii colective, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, Administrația Finanțelor Publice A și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii insolvenței debitoarei în vederea parcurgerii tuturor etapelor procedurale reglementate de Legea nr. 85/2006, apreciind că sentința tribunalului este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă). De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 3041din același cod, întrucât hotărârea atacată nu este susceptibilă de promovarea căii de atac a apelului, a solicitat instanței să analizeze cauza sub toate aspectele.
În fapt, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței față de A fără să cerceteze cauza sub toate aspectele, hotărârea recurată fiind pronunțată cu nerespectarea unuia dintre principiile de bază ale procedurii civile, și anume principiul rolului activ al instanței de judecată. Conform art. 129 din codul d e procedură civilă, judecătorii au nu numai dreptul, dar și îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În prezentul litigiu nu au fost parcurse toate etapele procedurale reglementate de dispozițiile Legii nr. 85/2006, situație în care creditorii, printre care și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, au fost prejudiciați întrucât li s-au restrâns drepturile conferite de lege. Astfel, instituției recurente nu i s-au comunicat actele procedurale efectuate în cauză de către lichidatorul judiciar, în sensul că nu au fost publicate în Buletinul procedurilor de insolvență, așa cum dispune în mod expres legea menționată.
În motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a reținut că nu se pot acoperi creanțele debitoarei și cheltuielile de procedură întrucât falita nu deține bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, motiv pentru care nu s-ar mai justifica derularea procedurii în continuare. ceasta motivare a tribunalului nu este în conformitate cu prevederile legale întrucat Legea nr. 85/2006 reglementează etapele derulării procedurii insolvenței unei debitoare și stabilește, în mod expres, obligațiile administratorului/ lichidatorului judiciar. În speța de față, lichidatorul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege în sarcina sa, însă instanța a ignorat aceste aspecte și a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru închiderea procedurii colective.
În acest sens, recurenta a precizat că nu i-au fost comunicate, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, actele procedurale efectuate de lichidatorul judiciar, respectiv: un exemplar al tabelului creditorilor; nu a fost prezentată situația bunurilor din patrimoniul societății, nefiind analizate nici eventualele transferuri patrimoniale intervenite în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; nu a fost prezentată situația creanțelor deținute de societatea debitoare față de diverși debitori; nu a fost întocmit raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, în care să fie analizate cauzele și împrejurările intrării debitoarei în stare de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă crearea acestei situații; nu au fost aduse la cunoștința creditorilor concluziile practicianului cu privire Ia activitatea contabilă a falitei, respectiv dacă au fost depuse la dosarul cauzei actele prevăzute de dispozițiile art. 28 și dacă activitatea contabilă a societății a fost condusă cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.
În ceea ce privește ntocmirea raportului amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență creditoarea consideră că aceasta constituie o obligație a lichidatorului judiciar, stabilită în mod imperativ de art. 25 alin. 1 lit. a) și art. 59 alin. 1, iar nu o facultate a acestuia, astfel că nerealizarea de către practician a acestui raport reprezintă o încălcare a atribuțiilor sale și, pe această cale, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost prejudiciată deoarece înainte de formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor societății debitoare este necesară realizarea unei analize din partea lichidatorului, aceasta fiind singura posibilitate pentru susținerea și dovedirea unei astfel de cereri.
În situația descrisă de lichidator, respectiv lipsa bunurilor din patrimoniul falitei, instanța avea obligația, n virtutea principiului rolului activ, să-i pună în vedere acestuia să efectueze demersuri pentru a completa raportul cu precizări referitoare Ia contextul în care Aai ntrat în stare de insolvență, cu atât mai mult cu cât instituția recurentă a solicitat acest lucru în cadrul ședinței din 8 iulie 2008. După cum se poate observa, nu s-au depus toate diligențele în vederea întocmirii unui raport detaliat privitor la persoanele vinovate de aducerea societății în stare de insolvență și la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment.
Prin închiderea procedurii, fără a da posibilitatea creditorilor de a-și recupera creanța pe calea atragerii răspunderii patrimoniale a foștilor administratori, s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 85/2006, pe această cale recurenta fiind prejudiciată în drepturile sale de a întreprinde toate măsurile necesare în vederea recuperării creanței înscrise în cadrul dosarului de faliment, eliminandu-se o etapă a procedurii destul de importantă, fiind lipsite de eficiență dispozițiile legale referitoare la recuperarea creanțelor în cadrul procedurii insolvenței având în vedere că procedura se desfășoară în interesul creditorilor și al recuperării creanțelor acestora. Față de aceste considerente, apreciază că -au încălcat atât dreptul constituțional privind garantarea accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, cât și drepturile procesuale ce decurgeau din calitatea de creditor în dosarul de faliment.
În drept a invocat art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă și Legea nr. 85/2006.
Și creditoarea Administrația Finanțelor Publice Aas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul dispunerii către lichidator să întocmească raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței și atragerea răspunderii fostului administrator pentru că, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii respectivului scop. Dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului-sindic închiderea procedurii în temeiul art. 131.
Pe parcursul perioadei scursă de la deschidere și până la pronunțarea sentinței recurate lichidatorul judiciar nu a procedat la întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, deși legiuitorul impune în mod imperativ întocmirea unui asemenea raport, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității falitei. De asemenea, trebuia analizată eventualitatea introducerii unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe și realizarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării acțiunii reglementată de art. 138 din lege.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, să întocmească și să depună un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligentă în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept a invocate prevederile art. 2, 5, 131 și 138 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Nu în ultimul rând, și creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, a solicitat, în temeiul art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sentinței recurate și pe fond continuarea procedurii insolvenței.
În opinia acestei creditoare hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, judecătorul-sindic a pronunțat închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare fără ca lichidatorul să procedeze la comunicarea raportului final către instituția recurentă. Ca atare, tribunalul nu a respectat regulile prevăzute de Legea nr. 85/2006. Mai mult decât atât, lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea identificării și valorificării bunurilor societății debitoare, sens în care este prematură închiderea procedurii, nedându-se curs dispozițiilor art. 25 din același act normativ.
În drept a invocat dispozițiile Codului d e procedură civilă și cele ale Legii nr. 85/2006.
Cu toate că creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, încă din data de 30 iulie 2008 declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 1360/08.07.2008 a Tribunalului Arad, la 11 august 2008 această instituție a formulat un nou recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat, de această dată, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanțe în vederea continuării procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
În motivarea acestui al doilea recurs creditoarea a arătat că tribunalul a apreciat în mod eronat asupra pricinii supusă judecății în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, deoarece fondurile necesare continuării procedurii de lichidare puteau fi obținute prin aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, care prevăd în mod explicit că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzional pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic. De asemenea, în condițiile în care instituția recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea procedurii, astfel cum i s-a solicitat, creanța sa, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
Lichidatorul judiciar ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor mai sus arătate în scopul formulării cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece practicianul are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele înscrise la masa credală. În acest sens, lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art 138 și următ. din Legea nr. 85/2006.
Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități deoarece a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii neputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Însă, acest aspect legat de vinovăția sau nevinovăția foștilor administratori trebuie stabilit de către instanță, iar lichidatorul are calitatea conferită de lege de aoî nvesti cu o cerere de chemare în judecată.
În opinia creditoarei practicianul desemnat în cauză trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, instituție de la care recurenta a preluat creanța neachitată și în locul căreia se în drepturi. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
Statul român, reprezentat în cauza de față prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă în ceea ce privește recursul, și art. 2, art. 4 alin. 4, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește fondul cauzei.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând să le respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În esență, singurele critici aduse de cele trei instituții creditoare sentinței civile nr. 1360 din 8 iulie 2008 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Activ Grup A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. Totuși, aceasta nu înseamnă în mod automat că practicianul ar fi omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 pentru a fi aplicabilă teza finală a alin. 3 al articolului menționat, cum fără nici un temei susțin recurentele.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest organism reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Este adevărat că, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurente, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Față de cele arătate de lichidatorul judiciar Activ Grup prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță (filele 324, 335-336, 344 și 366), în special în cel de la termenul de judecată din 8 iulie 2008 prin care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Acest text de lege statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Având în vedere faptul că niciunul dintre creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod judicios tribunalul a făcut aplicarea textului art. 131 din legea amintită, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Cu toate că recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Taa rătat că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile care s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării și valorificării bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, Curtea apreciază că nici această critică nu poate fi primită.
Din adresa nr. 1024 din 9 iulie 2007 Primăriei Municipiului A rezultă că societatea debitoarea nu figurează în evidențele fiscale ale acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile, demersuri similare fiind făcute și la societățile bancare de pe raza municipiului A (fila 324 dosar de fond), precum și la sediul persoanei juridice (fila 304). De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a descoperit bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu sau ce anume consideră că mai trebuia făcut în cauză, simpla menționare a art. 25 din Legea nr. 85/2006 nefiind suficientă pentru că acest text enumeră doar principelele atribuții ale lichidatorului judiciar.
Într-o altă ordine de idei, se impune a se avea în vedere, în primul rând, că la adunarea creditorilor convocată de practician pentru data de 5 februarie 2008 având ca ordine de zi, printre altele, alegerea comitetului creditorilor nu s-a prezentat niciun creditor, deși pe tabelul definitiv de creanțe au fost înscriși cinci creditori.
În al doilea rând trebuie reținut și faptul că, deși lichidatorul a convocat din nou adunarea creditorilor pentru ziua de 14 mai 2008 având ca ordine de zi prezentarea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitorului și analiza oportunității formulării unei acțiuni în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, de asemenea nu s-a prezentat niciunul dintre creditorii înscriși la masa credală.
În aceste condiții, susținerile recurentelor potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că judecătorul-sindic nu ar fi dat dovadă de rol activ, că tribunalul ar fi dispus închiderea procedurii insolvenței fără să cerceteze cauza sub toate aspectele, că nu a fost prezentată situația bunurilor din patrimoniul societății, nefiind analizate nici eventualele transferuri patrimoniale intervenite în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, că nu a fost prezentată situația creanțelor deținute de societatea debitoare față de diverși debitori, că nu au fost aduse la cunoștința creditorilor concluziile practicianului cu privire Ia activitatea contabilă a falitei, că în lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei instanța avea obligația să-i pună în vedere lichidatorului să efectueze demersuri pentru a completa raportul său cu precizări referitoare Ia contextul în care Aai ntrat în stare de insolvență, cu atât mai mult cu cât în cadrul ședinței din 8 iulie 2008 s-a solicitat aceasta, că nu s-a dat posibilitatea creditorilor de a-și recupera creanța pe calea atragerii răspunderii patrimoniale a foștilor administratori încălcându-li-se atât dreptul constituțional privind garantarea accesului liber la justiție, cât și drepturile procesuale care decurgeau din calitatea de creditor în dosarul de faliment, că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe și realizarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării acțiunii reglementată de art. 138 din lege, ceea ce ar atrage fie modificarea ei în temeiul pct. 9 al art. 304, fie casarea în conformitate cu art. 304 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament legal, pentru simplul motiv că în speță comitetul creditorilor nu a solicitat judecătorului-sindic să îi autorizeze să introducă cererea de atragere a răspunderii fostului administrator social, creditorii fiind cei care nu au respectat principiul participării active la procedura de executare colectivă.
Afirmațiile recurentei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T privitoare la nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate motivat de împrejurarea că, pe de o parte, în cauză, închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art. 131, prin rapoartele de activitate depuse la termenele din 10 iunie 2008, respectiv 8 iulie 2008 practicianul solicitând închiderea procedurii de insolvență a debitoarei A întrucât din investigațiile întreprinse a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu, astfel că acesta nu a lichidat niciun bun din averea falitei. Or, art. 129 statuează că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire. Pe de altă parte, practicianul deși a notificat creditorii care și-au declarat creanțele la masa credală să avanseze sumele necesare continuării administrării dosarului de insolvență, niciunul nu a înțeles să facă acest lucru, recurentele neformulând obiecțiuni împotriva raportului de activitate al lichidatorului, asupra cărora prima instanță nu s-ar fi pronunțat, situație în care nu se poate susține cu temei că nerespectarea procedurii reglementate de art. 129 din lege ar cădea sub incidența art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
Tot astfel, criticile creditoarelor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Administrația Finanțelor Publice A referitoare la neparcurgerea unei etape importante a procedurii colective prin aceea că judecătorul-sindic nu i-a pus în vedere practicianului desemnat în cauză să întocmească raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, deși legiuitorul impune în mod imperativ întocmirea unui asemenea raport, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității falitei, nu au niciun fundament întrucât la dosarul de primă instanță există depus un asemenea raport (filele 335-336), eventualele nemulțumiri ale creditoarelor trebuind a fi valorificate în condițiile art. 17 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006. De altfel, la termenul din 8 iulie 2008 reprezentantul recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a solicitat judecătorului-sindic completarea raportului practicianului cu precizări referitoare Ia contextul în care Aai ntrat în stare de insolvență, cum în mod neîntemeiat susține aceasta în cadrul primului său recurs, ci el doar s-a opus închiderii procedurii, precizând că în cazul lipsei fondurilor în averea falitei să se facă aplicarea prevederilor art. 4 din lege.
De asemenea, nu sunt fondate criticile aceleiași instituții în ceea ce privește necomunicarea, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, a unor acte procedurale efectuate de lichidatorul judiciar, respectiv: un exemplar al tabelului creditorilor, situația bunurilor din patrimoniul societății, analiza eventualelor transferuri patrimoniale intervenite în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, situația creanțelor deținute de societatea debitoare față de diverși debitori, raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, concluziile practicianului cu privire Ia activitatea contabilă a falitei. Aceasta, întrucât legiuitorul impune comunicarea către creditori, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, numai a anumitor acte de procedură, iar dintre cele enumerate de recurentă doar a aceluia prin care unui creditor i-a fost trecută parțial creanța sau dreptul de preferință în tabelul preliminar, ceea ce nu este cazul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B, a cărei creanță a fost integral admisă, astfel cum rezută fără putință de tăgadă din cuprinsul cererii sale de admitere a creanței pentru suma de 792,15 lei (filele 257-258 dosar de fond) și din tabelul întocmit de lichidator (fila 305), tabel în care instituția în cauză apare înscrisă cu toată suma declarată. Pe de altă parte, potrivit alin. 7 al art. 7 din lege, creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanțelor sunt prezumați că au în cunoștință termenele prevăzute la art. 62 ori la art. 107, 108 sau 109, după caz, și nu vor mai fi citați.
Este adevărat că practicianul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, a cărei creanță a fost preluată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, dar aceasta nu poate duce la modificarea hotărârii tribunalului în sensul continuării administrării procedurii de insolvență, așa cum a solicitat prin primul său recurs această instituție, pentru că, pe de o parte, în speță sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 131 pentru închiderea procedurii, iar pe de altă parte, creditoarea nu a criticat respectivul aspect în fața primei instanțe, el fiind invocat pentru prima dată în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nicio bază legală.
Cu toate că statul român, reprezentat prin instituția menționată, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate A nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, nu se regăsesc.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile instituțiilor creditoare nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, Administrația Finanțelor Publice A și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr. 1360/08.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Activ Grup
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 20.10.2008
Tehnored. - 24.10.2008
2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
