Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 842/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIAL

Decizia comercial nr.842

Sedinta publica din 12.09. 2008

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda

Judector - -

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE I PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SA S prin lichidator judiciar SC CONS SRL și intimatele creditoare CONSILIUL LOCAL S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,împotriva încheierii de ședinț din data de 22.02.2008 pronunțat de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.

La apelul nominal facut în sedinta public,se prezint intimata creditoare prin consilier juridic cu delegație la fila 39 dosar, lips fiind celelalte prți.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședinț, care învedereaz Curții c intimata debitoare a depus prin serviciul registratur înscrisuri.

Recurenta a depus prin serviciul registratur înscrisuri.

Intimata creditoare CONSILIUL LOCAL S prin consilier juridic invoc excepția nulitții recursului și depune înscrisuri în ședinț public.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe recurs.

Intimata creditoare CONSILIUL LOCAL S prin consilier juridic solicit respingerea recursului ca neîntemeiat.

Instanța constat închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constat c:

Prin Încheierea din ședința public din data de 22.02.2008 pronunțat de Tribunalul Ialomița, a fost aprobat raportul de activitate întocmit de ctre lichidator și s-a admis cererea de compensare formulat de CONSILIUL LOCAL S în calitate de creditor al debitoarei SC SA.

Pentru a pronunța aceast încheiere,judectorul sindic a reținut c prin predare celor 9 camere ctre Consiliul Local s-au rezolvat cazurile sociale ale ocupanților acestora și s-a maximizat activitatea debitoarei; s-a observat,totodat, c nu s-au formulat opoziții la aceast propunere a lichidatorului de ctre creditorii notificați.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE I-PENTRU ADMINISTRAȚIA A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII, motivul invocat fiind acela c hotrârea este lipsit de temei legal,fiind dat cu înclcarea și aplicarea greșit a legii.

S-a artat c propunerea de compensare și cea de trecere pe cheltuial a sumei de 10.947,70 lei (reprezentând contravaloarea utilitților restante,datorate de locatarii celor 9 camere) nu au fost puse în discuția Adunrii creditorilor, cu atât mai mult cu cât nici pân în prezent nu se cunoaște cu certitudine care este situația bunurilor cu privire la care s-a aprobat compensarea.

În plus, invocarea compensației ca mod de stingere a obligațiilor, în condițiile art 52 din Legea nr.85/2006 constituie o excepție de la regula consacrat de art. 36 potrivit creia, de la data deschiderii procedurii se suspend de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În drept:art.8 și art.122din Legea nr.85/2006,art. 304 pct.5,7,9 și art.3041Cod procedur civil.

Creditoarea Consiliul Local Sai nvocat excepția nulitții recursului, excepție care va fi respins de C ca neîntemeiat, având în vedere împrejurarea c prin decizia nr.176/24.03.2005a Curții Constituționale, textul art.3021alin 1 lit a Cod procedur civil, (pe care s-a întemeiat în drept excepția),a fost declarat neconstituțional în privința sancționrii cu nulitate absolut a omisiunii precizrii în cuprinsul cererii de recurs a mențiunilor privind numrul de înmatriculare al societții la. CUI,codul fiscal, contul bancar.

Analizând încheierea atacat în raport de probele administrate, criticile formulate și temeiul de drept invocat, Curtea apreciaz c recursul este fondat, având în vedere urmtoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art 52 din Legea nr.85/2006, "deschiderea procedurii de insolvenț nu afecteaz dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului sa, atunci când condițiile prevzute de lege în materie de compensare legal sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Compensația legal,în lipsa unor alte dispoziții exprese este cârmuit de regulile prevzute la art.1144 Cod civil, conform cruia compensația opereaz de drept, în puterea legii, chiar și când debitorii nu ar ști nimic despre aceasta; cele dou datorii se sting reciproc în momentul în care ele se gsesc existând deodat și pân la concurența cotitților lor respective.

Așadar, pentru a opera compensația legal trebuie îndeplinite cumulativ urmtoarele condiții: reciprocitatea obligațiilor, creanțele s aib ca obiect bunuri fungibile, iar creanța care urmeaz a se compensa s fie cert, lichid și exigibil.

În speț îns nu sunt îndeplinite aceste condiții imperative ale legii, în sensul c doar Consiliul Local S este creditor faț de SC SA nu și invers; nu exist deci nici reciprocitatea creanțelor și nici condiția ca suma cu privire la care a operat "compensația" s fie cert, lichid și exigibil, astfel încât msura dispus de judectorul sindic este nelegal.

Faț de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.2 Cod procedur civil,Curtea va admite recursul, va casa încheierea atacat și va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulitții recursului, invocat de intimata creditoare CONSILIUL LOCAL, ca neîntemeiat.

Admite recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE I PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SA prin lichidator judiciar SC CONS SRL și intimatele creditoare CONSILIUL LOCAL S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva încheierii de ședinț din data de 22.02.2008 pronunțat de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.

Caseaz încheierea atacat și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi 12.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./6.11.2008

Tribunalul Ialomița

Judector sindic:

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda, Gabriela Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 842/2008. Curtea de Apel Bucuresti