Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 959/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 959/R-COM
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.925/24.06.2009, pronunțată de judecătorul sindic, în dosar nr-, intimați fiind, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și GRUP cu sediul în Râmnicu V,-, -.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la 27 ianuarie 2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat înscrierea la masa credală a debitoarei SC SRL cu suma de 7.246,78 lei, motivat de faptul că a devenit titulara acestei creanțe în temeiul OUG nr.95/2003 și a Protocolului nr.36/3.03.2004 prin care i-au fost cesionate creanțele Casei de Asigurări de Sănătate
La 9 martie 2009, creditoarea a formulat contestație la tabelul definitiv, susținând în esență că prin subrogarea în drepturile CAS Vad evenit titulara creanței a cărei înscriere la masă o pretinde.
Prin sentința nr.925/2009, Tribunalul Vâlceaa respins contestația, reținând că CAS Vaf ost notificată să se înscrie la masă la 25 iunie 2003, cerere ce a fost admisă, și majorată la 18 decembrie 2003 până la suma de 8.467,99 lei. Prin sentința nr.102/30.01.2004 a fost admis planul de reorganizare judiciară a debitoarei care, la 5 martie 2004 fost și confirmat, fiind cuprinsă și creanța V și cea a CAS V, creanțe din care s-a și plătit o parte până la pronunțarea sentinței nr.1466/2008 prin care s-a dispus trecerea la faliment.
Cererea creditoarei AVAS este ulterioară acestui moment și s-a mai reținut că OUG nr.95/2003 stabilește numai cadrul legal de preluare a creanțelor bugetare și obligația notificării debitorilor cu privire la aceste preluări de datorie.
În raport de prevederile art.102 alin.1 din Legea nr.85/2006, hotărârea de intrare în faliment este irevocabilă, iar potrivit art.111 din același act normativ participă la distribuire titularii creanțelor înscriși în plan.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AVAS B pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- lichidatorul judiciar avea obligația să notifice pe recurentă pentru a-i da posibilitatea să-și declare creanța cu atât mai mult cu cât se stabilea termen limită de înscrierea a acesteia la 3 februarie 2009;
- lichidatorul trebuia să cunoască și să respecte dispozițiile OUG nr.95/2003 în temeiul cărora AVAS s-a subrogat în drepturile CAS, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit aceasta și prin protocolul de preluare, iar sumele de bani ce urmau să fie încasate aveau ca destinație diminuarea datoriei publice interne;
- nu poate fi acceptată susținerea privind înscrierea V și cu creanța CAS, cu atât mai mult cu cât plata în contul acestei creditoare nu este liberatorie în ceea ce privește datoria către AVAS, destinațiile pe care cele două instituții le dau sumelor încasate fiind diferite;
- lichidatorul judiciar avea obligația să notifice fiecărui creditor deschiderea procedurii, obligație ce nu poate fi înlocuită prin notificarea prin publicitate mai ales dacă se are în vedere Decizia Curții Constituționale nr.1137/2007 și faptul că recurenta nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de procedura deschisă în 2002 și de tabelul de creanță al falitei.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Cererea de admitere a creanței formulată de către recurentă nu poate fi primită, ea având drept consecință modificarea unei hotărâri irevocabile, ceea ce, de principiu, este inadmisibil.
Potrivit art.102 din Legea nr.85/2006 "În cazul intrării în faliment ca urmare a eșuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului", iar potrivit art.110 "În cazul intrării în faliment după confirmare a unui plan de reorganizare, titularii creanțelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puțin cota încasată în cursul reorganizării.".
Așadar, atunci când planul de reorganizare eșuează și se dispune intrarea în faliment, hotărârea de confirmare a planului stabilește în mod irevocabil cine sunt creditorii, care sunt creanțele acestora și preferințele lor, fără a mai fi posibilă, de principiu, modificarea drepturilor recunoscute. Eventualele excepții de la aceste reguli trebuie să fie prevăzute expres de lege, așa cum sunt, de exemplu, prevederile art.75 care, însă impun necesitatea îndeplinirii unor condiții care nu au invocate și nici nu au fost dovedite.
Pentru aceste considerente se apreciază că nu putea fi admisă contestația și cererea de înscriere a creanței formulată de recurentă.
Chiar dacă s-ar trece peste aceste concluzii ce țin de admisibilitatea cererii formulate, ar urma să se observe că nici pe fondul acesteia pretențiile nu pot fi primite.
Decizia Curții Constituționale nr.1137/2007 statuează asupra unor aspecte ce nu au legătură cu pricina, ea privind, în esență, modul de îndeplinire a primului act de procedură în acțiunile ce se soluționează de judecătorul sindic și la care participă terți care nu sunt comercianți și nu au obligația de a urmări Buletinul procedurilor de insolvență, iar publicarea notificării la care se referă art.61 din lege constituie o garanție a înștiințării tuturor creditorilor de deschidere a procedurii față de debitor atunci când nu a fost posibilă notificarea directă a acestora, aspect ce a fost considerat constituțional în aceeași decizie.
Datorită acestei rațiuni, chiar dacă nu s-a făcut o notificare expresă a unui creditor (care nu a fost identificat în actele contabile sau nu au fost găsite acestea) publicarea notificării este de natură a-l încunoștiința pe acesta de deschiderea procedurii.
În cauză, însă, pretinsa cedentă către recurenta-cesionară a primit notificarea administratorului judiciar la 25 iunie 2003, dată la care nu operase nicio cesiune, întrucât OUG nr.95 a fost adoptat la 14 octombrie 2003, iar cesiunea efectivă se putea realiza la 3 martie 2004, după ce s-a depus și creditorilor la 18 decembrie 2003.
În măsura în care apreciază că a dobândit prin cesiune o creanță, cesionarul are datoria să-și exercite drepturile și obligațiile de la momentul dobândirii acestora.
Potrivit art.5 din OUG nr.95/2003, transferul (cesiunea) creanțelor bugetare se face în temeiul acestui act normativ, dar prin Protocol, acesta reprezentând actul de cesiune, protocol ce s-a încheiat în cauză la 3 martie 2004 și care, contrar dispozițiilor exprese din alin.2, nu a fost notificat pretinsei debitoare.
Deși în recurs se susține că este greșită aprecierea judecătorului sindic că nu a avut loc această notificare nu se depune un înscris care să contrazică concluzia. Adresa la care se face referire are ca destinatar Tribunalul Vâlcea și nu debitoarea, așa cum impune textul de lege. Rațiunea acestei notificări, prevăzută de legea specială, nu poate fi decât aceea la care se referă art.1393 din Codul civil, potrivit căruia cesionarul nu poate să opună unui terț dreptul său decât după ce a avut loc notificarea cesiunii și tocmai de aceea, dacă debitorul plătește cedentului mai înainte de notificare, plata este valabilă și liberatorie și față de cesionar (art.1395).
În aceste condiții, cum nu a avut loc o notificare a unei eventuale cesiuni, s-a pronunțat o hotărâre de confirmare a planului - cu consecințele prev.de art.110 din lege - în care a fost înscrisă creanța CAS V la creditoarea V și parte din ea s-a și achitat în perioada 2004-2008, se apreciază că în mod corect nu a mai fost înscrisă și la AVAS B, indiferent de destinațiile bugetare pe care le dau sumelor cele două instituții.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.925/24.06.2009, pronunțată de judecătorul sindic, în dosar nr-, intimați fiind, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și GRUP cu sediul în Râmnicu V,-, -.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ocotmbrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.GC/05.11.2009
EM/5 ex.
Jud.fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid