Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 97/
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 1998/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolvență, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea constată că a fost transmis prin fax-ul instanței la data de 26.01.2009, întâmpinare formulată de lichidator.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1998/08.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis contestația formulată de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a dispus înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor debitorului - SRL A, a creanței acestui creditor în sumă de 44.174,51 lei; a respins obiecțiunile formulate de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B; a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL și radierea acesteia din evidențele oficiului registrului comerțului.
De asemenea, a descărcat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați; a aprobat onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 5.177,92 lei pentru perioada iunie-octombrie 2008, care se va elibera din fondul de lichidare; a dispus notificarea hotărârii direcției teritoriale a finanțelor publice și oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin contestația înregistrată în data de 21.07.2008, creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor în condițiile art. 123 punct 4 din Legea nr.85/2006 cu întregul cuantum solicitat.
În susținerea contestației s-a arătat că în data de 19.05.2006 a fost notificat de către lichidatorul judiciar - SRL A să formuleze o declarație de creanță până la data de 29.05.2006; că, a formulat declarația de creanță primită la poștă în data de 25.05.2006 și înregistrată la Tribunalul Arad în data de 29.05.2008; că, și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de Legea nr. 64/1995 de la data la care a luat la cunoștință de declanșarea procedurii.
Judecătorul sindic a apreciat că în speță, contestația creditorului Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B este întemeiată și a fost admisă, considerând că în conformitate cu înscrisurile existente la dosar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ost notificată în data de 19.05.2006 să formuleze o eventuală declarație de creanță până la termenul limită - data de 29.05.2006.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baî nregistrat declarația de creanță în data de 29.05.2006, dar expedierea acesteia s-a făcut în data de 25.05.2006, astfel că, sunt incidente prevederile art.104 Cod procedură civilă coroborate cu prevederile art.101 Cod procedură civilă.
S-a reținut de către judecătorul sindic că lichidatorul judiciar - SRL A, lichidator inițial desemnat, a omis înscrierea acestui creditor în tabelul preliminar respectiv definitiv al creanțelor, astfel că, omisiunea trebuie remediată prin includerea acestui creditor în tabelul prevăzut de art. 72, respectiv art. 74 din Legea nr.85/2006.
Având în vedere însă împrejurarea că, toate bunurile aflate în patrimoniul debitorului au fost casate și valorificate la prețul total de 2.400 lei, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat în ședința din 18.06.2008 și că, prețul obținut a fost folosit pentru acoperirea onorariului lichidatorului judiciar, respectiv a cheltuielilor de procedură astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat în ședința din data de 2.07.2008; văzând că, lichidatorul judiciar Casa de Insolvență a efectuat toate demersurile necesare desfășurării procedurii formulând chiar și o plângere penală în condițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006, plângere soluționată în sensul neînceperii urmăririi penale; considerând că, în această situație pot fi aplicate prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 și că, față de acest temei de drept obiecțiunile creditorului Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sunt neîntemeiate; având în vedere prevederile art. 4 al. 4, art.135 și art.136 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a închis procedura insolvenței debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor acesteia.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond în mod corect a admis contestația AVAS și a înscris creanța acestei creditoare în tabelul creanțelor, însă a admis și raportul final al lichidatorului și a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
AVAS consideră că aprecierea instanței de fond că debitoarea nu mai are bunuri de valorificat, este eronată, deoarece nu au fost identificate și abordate toate modalitățile de acoperire a pasivului debitoarei, astfel încât să se poată plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori. A mai considerat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Se arată că vinovăția foștilor administratori trebuie stabilită de către instanță, iar lichidatorul are calitatea conferită de lege de a învesti instanța cu o cerere de chemare în judecată.
Această recurentă consideră că lichidatorul nu este executor judecătoresc care ar avea doar obligația dea vinde bunuri aflate în averea debitoarei ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. În acest context, conform art. 25 din Legea 85/2006, prima atribuție a lichidatorului este examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura simplificată în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză fiind premisa declanșării unor acțiuni în baza art. 138 din Legea 85/2006.
Statul român reprezentat prin AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. Apreciază că lichidatorul a evitat să precizeze persoanele din vina cărora nu au virate către CAS A sumele reținute de la angajatul asigurat, însă le-a folosit în alte scopuri, astfel că este vorba despre o încălcare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006
Prin recursul formulat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare, continuarea procedurii deschise și obligarea lichidatorului să procedeze la convocarea Comitetului Adunării creditorilor debitoarei falite, în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere la răspundere a administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență.
Se mai arată că scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii. Astfel, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii dacă se constată că nu există bunuri, ori în speță, apreciază că nu s-au depus toate diligențele pentru identificarea bunurilor debitoarei, atâta timp cât deși împotriva administratorului a fost făcută plângere penală, acesta nu a înțeles să depună evidența contabilă, nu a fost atrasă răspunderea administratorului doar pentru motivul neavansării sumelor pentru continuarea procedurii. Consideră că lipsa documentelor contabile și a activelor împiedică creditorii falitei să-și realizeze drepturile de creanță, că lichidatorul judiciar avea obligația să facă demersuri pentru identificarea de bunuri, respectiv verificări la Registrul de carte funciară, la Arhiva electronică de gajuri mobiliare, la agențiile bancare de pe raza municipiului A, precum și pentru bunurile personale ale celor răspunzători de starea firmei.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, ei trebuie să asigure realizarea drepturilor participanților la procedură, sens în care se impunea atragerea răspunderii fostului administrator pentru acoperirea unei părți din pasiv.
Recurenta A arată că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către Adunarea generală a acționarilor, care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii. Arată că raportul final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării Adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii.
Creditoarea recurentă susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, având în vedere că nu s-au depus toate diligențele de către lichidator pentru identificarea tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitoarei și că nu a fost atrasă răspunderea persoanelor care au provocat starea de insolvență.
În drept, recurenta a invocat art. 3 (26), art. 5, art. 25 (a), art. 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
În ceea ce privește recursurile declarate de creditoarea A și cel declarat de AVAS, Curtea reține că în esență, criticile aduse sentinței sunt aceleași, astfel că vor fi analizate cumulat, în continuare.
Raportat la înscrisurile existente la dosarul de fond, în mod corect judecătorul sindic a constatat că cererea de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei formulată de creditoare este inadmisibilă și a respins-o, având în vedere prevederile art. 138 al. 3 din Legea 85/2006. Această creditoare a formulat cererea de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei, fără ca, în prealabil, să obțină autorizarea din partea judecătorului sindic în acest sens.
Susținerea recurentei că nu era necesară o asemenea autorizare, întrucât în cauză nu s-a putut constitui Comitetul creditorilor, nu este întemeiată, întrucât, chiar în lipsa constituirii acestui comitet, creditoarea avea obligația de a solicita autorizarea judecătorului sindic pentru formularea cererii de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei în condițiile art. 138 al. 3 din Legea 85/2006.
În acest sens, creditoarea ar fi trebuit să dovedească că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, numai în aceste cazuri putând fi autorizată să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea insolvenței.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea AVAS B, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, așa cum s-a arătat și mai sus, aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Raportat la cele mai sus expuse, nu era necesar, față de situația debitoarei, nici urmarea exactă a dispoziției privind numirea unui administrator special, iar lichidatorul a formulat o plângere penală întemeiată pe disp. art. 147 din Legea insolvenței, astfel că, în cauză, s-au îndeplinit toate actele procedurale puse la dispoziție de lege.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile creditoarelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 1998/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./02.02.2009
Dact./03.02.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
