Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 1424/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr- Operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1424

Ședința publică din 09 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier - -

S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.758/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL T, având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul recurent, avocat în substituire avocat -., lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială nr.-/9.11.2009, delegația de substituire, taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii reclamantului așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxele de timbru.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.758/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții - SRL T și T, având ca obiect radiere, ca fiind lipsită de interes.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Timiș sub numărul -, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu intimata să se dispună radierea sediului societății pârâte de la adresa T,-.

În motivare reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 237/PI/22.04.2008 s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 764/30.07.1999 încheiat între Statul R și societatea - SRL care a constituit temeiul înscrierii sediului acesteia la adresă, context în care se impune efectuarea cuvenitelor mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului.

Potrivit datelor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, sediul societății pârâte a fost stabilit la adresa T,- în temeiul contractului de închiriere nr. 764/30.07.1999, cu valabilitate până în 30.06.2009.

La data de 22.04.2008 Tribunalul Timișa pronunțat sentința civila cu nr. 237 prin care s-a dispus rezilierea contractului, hotărârea fiind irevocabilă.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 26/1990 " Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului".

Din interpretarea textului redat mai sus instanța de fond a reținut că norma vizează situația în care pe parcursul derulării efectelor unui act intervine o hotărâre judecătoreasca care îl modifică ori îl lipsește de efecte.

Pe de alta parte, una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este afirmarea unui interes, a unui folos practic ce ar rezulta din admiterea acesteia, cerință ce trebuie să se mențină pe toata durata derulării procesului.

Instanța de fond a reținut că durata locațiunii a expirat anterior soluționării cererii pendinte, la data de 30.06.1999, pretinsa prejudiciere a intereselor reclamantului, în contextul arătat, nemaiputând fi justificată.

Astfel, întrucât termenul prevăzut pentru locațiune a expirat, contractul nu își mai produce efectele, stabilirea sediului social de către pârâtă fiind pe durata determinată care coincide cu valabilitatea convenției.

În considerarea celor de mai sus s-a conchis că reclamantul nu mai justifica un interes în soluționarea cererii în limitele fixate, motiv pentru care aceasta a fost respinsă în consecință.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii sale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului reclamantul arată că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9. instanța de fond respingând cererea sa că în urma îndeplinirii termenului contractului acesta fiind expirat la data înregistrării acțiunii, contractul nu își mai produce efecte cu privire la stabilirea sediului pârâtei.

Recurentul arată că schimbarea sediului pârâtei la ORC T se poate face de către pârâtă prin act adițional sau act constitutiv reactualizat sau prin sentință judecătorească.

Astfel, recurentul susține că a formulat cerere în instanță întrucât pârâta are o atitudine pasivă și nu înțelege să schime înregistrarea de la ORC T privind sediul, iar această mențiune îi aduce prejudicii întrucât nu poate închiria spațiul unei alte societăți comerciale.

Pârâta intimată - SRL T, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurent prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art.3041, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Așa cum rezultă din actele depuse la dosar de către recurent, prin sentința civilă nr.237/2008 s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.764/1999 încheiat de Statul român cu - SRL și s-a dispus evacuarea acesteia din imobil.

Ca urmare, cererea de față, prin care se solicită radierea sediului societății din evidențele ORC este întemeiată.

Într-adevăr art.25 din Legea nr.26/1990 este aplicabil în cauză, în modalitatea expusă de instanța de fond, însă, interpretarea dată condițiilor de admisibilitate ale cererii este greșită. În fapt, aceasta ar trebui să profite reclamantului.

Având în vedere că durata locațiunii este expirată, că există o hotărâre irevocabilă prin care s-a modificat actul în baza căruia a operat înregistrarea din evidențele ORC, că indiferent de aceste aspect, chiar termenul trecut la rubrica "data expirării" este împlinit, nu există niciun motiv pentru care să fi fost respinsă cererea.

De aceea, conform dispozițiilor art.312, raportat la dispozițiile art.25 din Legea nr.26/1990, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.758/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, va modifica sentința recurată în sensul că va admite cererea formulată de și va dispune radierea sediului - SRL de la adresa din T, str. -, nr.17, din evidențele ORC

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.758/08.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Modifică sentința civilă nr.758/08.07.2009 în sensul că:

Admite cererea formulată de și dispune radierea sediului - SRL de la adresa din T, str. -, nr.17, din evidențele ORC

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./07.12.09

tehn./ 2 ex./09.12.09

Primă instanță: Tribunalul Timiș,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 1424/2009. Curtea de Apel Timisoara