Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 1567/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1567/2008

Ședința publică din 27 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției

JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica

-

GREFIER: -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva Încheierii nr. 4923 din 13 decembrie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu intimați SC SRL B și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul cuprinzând motivele de recurs s-a solicitat, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 23 iunie 2008 sosit la dosarul cauzei, prin fax, întâmpinare din partea intimatei SC SRL B, prin care solicită respingerea recursului și, totodată, judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 24 iunie 2008 s-a înregistrat la dosar aceeași întâmpinare, în original.

Instanța, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.

CURTEA:

Prin încheierea nr.4923/13 decembrie 2007 a Tribunalului Bistrița -N a fost admisă cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului SC SRL având numărul de ordine în Registrul Comerțului - J/-.

Totodată s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor de radiere, comunicare și efectuarea publicității legale.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de radiere.

În motivare, recurenta a arătat că, în esență, este creditor față de societatea comercială radiată iar odată cu radierea bunurile mobile sau imobile din patrimoniul acesteia nu vor mai putea fi urmărite în vederea acoperirii creanțelor, poziția sa de creditor fiind dezavantajată.

A mai arătat recurenta că prin aplicarea art. 31 alin. 4 și 5 din Legea nr. 359/2004 poate fi împiedicată exercitarea drepturilor persoanei interesate, creditorul firmei ce s-a dizolvat putând să obțină numirea lichidatorului, iar solicitarea de numire a lichidatorului poate fi încă efectuată.

Analizând actele dosarului, curtea reține ca recursul declarat împotriva acestei încheieri este lipsit de interes având în vedere următoarele considerente:

Printre condițiile de exercitare ale acțiunii civile, în sens larg, incluzând și exercitarea căilor de atac, se numără și interesul, adică acel folos practic și concret ce s-ar putea obține prin promovarea recursului.

Interesul, la rândul lui, trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct.

Dacă în privința legitimității interesului nu se poate susține inexistența acestei cerințe, legitimarea procesuală a recurentei izvorând din lege, celelalte cerințe nu sunt îndeplinite, așa încât neîndeplinirea acestora coincide cu lipsa interesului însuși.

În prezenta cauză, recurenta pretinde că prin radierea societății nu ar mai putea urmări realizarea creanțelor statului, fără însă a arăta în concret vreuna din aceste creanțe față de societatea radiată, situație în care nefiind demonstrată creanța nu poate să existe o măsură de salvgardare a acesteia și prin urmare nici un folos pentru recurentă care să fie obținut prin promovarea recursului.

Așa fiind, față de considerentele mai sus expuse, ținând cont de disp. art. 316.pr.civ. în referire la art. 298.pr.civ. precum și art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. prezentul recurs urmează a fi respins ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva Încheierii nr. 4923 din 13.12.2007 pronunțată de judecătorul delegat la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bistrița -

Dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - - -

plecata în plecata în

semnează președintele semnează grefier

instanței șef de secție

Red./

2 ex./8.07.2008

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 1567/2008. Curtea de Apel Cluj