Reziliere contract comercial Spete. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/2008
Ședința publică din 27 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța Președintele secției
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare apelul declarat de către reclamanta - SRL T, împotriva Sentinței civile nr. 750 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - DE TURISM SRL C-N, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei apelante - SRL T, avocat - de la Baroul București, care depune împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâtei intimate - Agenție de Turism SRL C-N, avocat de la Baroul Cluj, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile în proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul se află la primul termen de judecată, este netimbrat, precum și că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la data de 23 iunie 2008 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, o completare la motivele de apel, însoțită de o serie de înscrisuri în probațiune. Se comunică un exemplar din această completare la motivele de apel și actele anexate cu reprezentanta pârâtei intimate - Agenție de Turism SRL C-
Cu privire la taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, reprezentanta apelantei se obligă ca până la închiderea dezbaterilor să facă dovada plății acestora.
Totodată, reprezentanta apelantei - SRL T învederează instanței că partea pe care o reprezintă renunță la cererea de suspendare a executării.
Reprezentanta pârâtei intimate - Agenție de Turism SRL C-N solicită amânarea pronunțării hotărârii, pentru a putea studia completarea la motivele de apel și actele anexe, comunicate la acest termen de judecată, însă instanța îi aduce la cunoștință că acest lucru nu este posibil deoarece se intră în vacanța judecătorească, împrejurare față de care reprezentanta intimatei arată că nu solicită amânarea judecării cauzei, ci lăsarea ei la a doua strigare, pentru a lectura completarea la motivele de apel, motiv pentru care instanța lasă cauza la a doua strigare, sub rezerva timbrării apelului.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei se prezintă aceleași părți.
Reprezentanta reclamantei apelante - SRL T face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3.901 lei, cu chitanță în original pe care o depune la dosar și timbre judiciare mobile în valoare de 3,00 lei, astfel încât apelul este legal timbrat.
Declară reprezentantele părților că nu au alte cereri prealabile soluționării apelului.
Curtea, în urma deliberării, constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantei apelante - SRL T solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, motivat și completat, în temeiul art. 296.pr.civ. schimbarea în tot a sentinței comerciale atacate și în consecință admiterea acțiunii reclamantei și respingerea cererii reconvenționale, cu obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată, precizând că intimata nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract.
Reprezentanta pârâtei intimate - Agenție de Turism SRL C-N solicită respingerea apelului și menținerea sentinței comerciale pronunțate ca fiind temeinică și legală, susținând că este vorba de un contract comercial d e vânzare-cumpărare încheiat pentru o perioadă determinată, rezilierea acestui contract fiind echivalentă cu revocarea lui, ceea ce este inadmisibil, precizând că culpa intimatei nu este dovedită, intimata neavând de fapt nici o culpă în executarea contractului respectiv. Mai solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
După închiderea dezbaterilor se prezintă reprezentanta reclamantei apelante care depune la dosar două extrase privind cheltuielile de judecată reprezentând onorarii avocațiale.
CURTEA:
Deliberând reține că prin sentința comercială nr. 750/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - DE TURISM SRL și s-a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei, cu consecința obligării reclamantei pârâte-reconvenționale la plata în favoarea pârâtei reclamante-reconvenționale a sumelor de 192.000 USD sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând preț neachitat, a sumei de 8.987,10 EURO sau echivalent în lei la data plății, reprezentând taxe de aeroport și a sumei de 15.611 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în baza contractului încheiat între părți, la data de 16.06.2007, contract încheiat pe o perioadă determinată, până la data de 29.10.2007, pârâta reclamantă-reconvențională - DE TURISM SRL s-a obligat să asigure un număr de 50 locuri la cursa charter cu plecare din B - Aeroportul Otopeni - - B și a 50 locuri la cursa charter cu plecare din C - B - el - C -
Prima instanță a reținut faptul că solicitarea reclamantei pârâte-reconvenționale - SRL de reziliere a contractului, la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat este - pe de o parte - lipsită de obiect, iar pe de altă parte este inadmisibilă, raportat la natura unilaterală a obligațiilor care rezultă din cuprinsul contractului.
S-a reținut faptul că până la data de 25.07.2007, reclamanta a acționat în conformitate cu prevederile contractuale, achitând pârâtei reclamante-reconvenționale contravaloarea locurilor puse la dispoziție de către aceasta din urmă, iar ulterior acestei perioade reclamanta pârâtă-reconvențională refuzând achitarea locurilor cumpărate.
De asemenea s-a reținut faptul că, raportat la probațiunea administrată, pârâtei reclamante-reconvenționale nu i se poate imputa nici o culpă în îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate în baza contractului dintre părți.
Se mai reținut faptul că și pârâta reclamantă-reconvențională - DE TURISM SRL este cumpărătoare a unor locuri de avion, din care un număr de 50 de locuri făcând obiectul concesionării la o valoare egală cu prețul de achiziție, astfel că, apărarea reclamantei pârâte-reconvenționale referitoare la modificarea de către pârâta reclamantă-reconvențională a orarului de zbor nu poate fi luată în considerare, deoarece aceasta, în calitate de tour-operator nu are posibilitatea de a influența orarul de zbor stabilit, acest atribut fiind de apanajul exclusiv a companiei aeriene, motiv pentru care nici în cuprinsul contractului încheiat între părți nu a fost prevăzută o astfel de clauză, astfel că nici despăgubirea solicitată de reclamantă nu este fondată, atât timp cât prin contractul încheiat între părți, pârâta reclamantă-reconvențională nu și-a asumat nici o obligație generatoare de prejudicii.
Asupra cererii reconvenționale, prima instanță a statuat în sensul admiterii acesteia, în temeiul art. 969 și urm. Civ. cât și în temeiul art. 119 -120 Pr. Civ.
Din cuprinsul contractului rezultă că reclamanta pârâtă-reconvențională s-a obligat la achitarea prețului locurilor cumpărate, cu 5 zile înainte de data plecării fiecărei curse, contractul derulându-se în bune condiții, până la momentul sistării de către reclamanta pârâtă-reconvențională a plății facturilor curente.
De altfel, din cuprinsul acestor facturi depuse la dosar și emise în baza derulării contractului dintre părți rezultă o diferență de sumă în cuantum de 192.000 USD, astfel că neacoperirea gradului de ocupare al locurilor achiziționate de către reclamanta pârâtă-reconvențională - SRL nu poate fi imputat pârâtei reclamante-reconvenționale.
S-a reținut în această ordine de idei faptul că solicitarea pârâtei reclamante-reconvenționale, de obligare a reclamantei pârâte-reconvenționale la plata sumei de 8.987,10 EURO, reprezentând contravaloarea taxei de aeroport pentru biletele de avion cumpărate și achitate este pe deplin întemeiată, aspect circumscris și prin probațiunea cu acte administrată - facturi - în prezentul dosar.
De asemenea, reclamanta pârâtă-reconvențională, fiind căzută în pretenții, în temeiul art. 274. Pr. Civ. a fost obligată - prin intermediul aceleiași hotărâri - la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru timbru judiciar și onorariu avocațial, în cuantum de 15.611 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - SRL solicitând admiterea acestui și schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, rezilierii contractului încheiat cu pârâta - Agenție de Turism SRL, la data de 16.06.2007, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.772 Euro echivalentul sumei de 5759 RON, la cursul BNR din 27.08.2007, cu titlu de despăgubiri, suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
istoricul raporturilor dintre părți, apelanta a arătat că s-a încheiat contractul din 16.06.2007, având ca obiect cumpărarea de locuri pentru o perioadă determinată la cursa charter cu plecare din B și la cursa charter cu plecare din C și, întrucât pârâta, în mod voit și cu rea-credință, a încălcat obligații contractuale asumate, a încercat încetarea contractului pe cale amiabilă.
Refuzul pârâtei de a accepta încetarea contractului a determinat promovarea acțiunii.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii apelanta arată că este admisibilă acțiunea în rezilierea contractului, întrucât, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, contractul nu ajunsese la termen, existând motivație pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de pârâtă prin contract. Admisibilitatea rezilierii contractului este justificată de apelantă prin trimiterea făcută la dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1020. civ.
În ceea ce privește încălcarea clauzelor contractuale de către pârâtă, apelanta arată că în contract a fost prevăzut planul de transport, pârâta având obligația de a asigura 50 locuri la cursa charter Otopeni - - Otopeni, în 17 rotații, începând cu 27 iunie 2007, data primei plecări și până la 24 octombrie 2007, data ultimei plecări. De asemenea, pârâta s-a obligat să asigure 50 locuri la cursa charter C - Otopeni - -El-, în 18 rotații, începând cu 25 iunie 2007, data primei plecări și până la 29 octombrie 2007, data ultimei sosiri. Pârâta avea obligația de a stabili orarul de zbor cu 24 de ore înaintea plecării, însă aceasta a modificat de nenumărate ori programul de zbor, de multe ori până la efectuarea efectivă a zborului.
Apelanta susține că din corespondența intervenită între părți rezultă împrejurarea că în perioada 22.08.2007 - 26.09.2008 aceasta nu a mai solicitat și nici nu a achitat pârâtei locurile contractate, întrucât nu a dat curs solicitării de a înceta pe cale amiabilă contractul, iar locurile rezervate pentru apelantă au fost ocupate de turiști ce nu au avut contracte încheiate cu aceasta. În acest sens se face trimitere la corespondența obținută de la Aeroportul Internațional C și Aeroportul Băneasa. Prin urmare, susține apelanta, aceasta nu a sistat plata facturilor în mod neîntemeiat, ci numai a celor care aveau ca obiect servicii de care nu a beneficiat datorită modificării rutelor contractate și a oralului stabilit în mod expres.
Cu privire a reținerea făcută de către instanța de fond în sensul că pârâta nu are posibilitatea de a influența orarul stabilit, apelanta arată că obligațiile legale derivând din art. 10 din nr.OG 107/1999, precum și din art. 2 al Ordinului nr. 516/12.04.2005 al Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului, impuneau ca pârâta să comunice în termen modificările intervenite la ora de zbor.
În ceea ce privește prematuritatea cererii reconvenționale se arată că soluția instanței de fond este nelegală, întrucât anterior investirii instanței cu acțiunea reconvențională, pârâta avea obligația parcurgerii procedurii prevăzută de art. 7201.pr.civ. ori aceasta nu a făcut dovada concilierii directe.
Cu privire la rezilierea contractului și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.772 Euro, cu titlu de despăgubiri, apelanta arată că înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond fac dovada prejudiciului material și de imagine produs acesteia, prin întârzierile repetate ale aparatelor de zbor, întârzieri datorate exclusiv pârâtei. În acest sens se arată că urmare a întârzierilor înregistrate în plecarea avioanelor a fost obligată să restituie turiștilor suma solicitată prin cererea introductivă, în acest sens făcând trimitere la probele existente la dosar.
Cu privire la suspendarea executării hotărârii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, apelanta arată că se impune această măsură întrucât instanța de fond în mod neîntemeiat a pronunțat o hotărârea executorie, deși legiuitorul a prevăzut punerea în executare numai după exercitarea tuturor căilor de atac.
Prin completarea motivelor de apel, apelanta susține că, întrucât intimata nu și-a executat corespunzător obligațiile minime de calitate a prestației, această neexecutare a contractului este pe deplin imputabilă, apelanta înregistrând la sediul agenției mai multe plângeri din partea agențiilor partenere, acestea amenințând cu întreruperea oricărei colaborări, precum și reclamații din partea turiștilor.
Corespondența purtată prin e-mail și depusă în copie la dosar, atestă întârzierile zborurilor față de programul stabilit, iar aceste întârzieri au pus agenția într-o situația dificilă față de turiști și față de agențiile menționate. Toate aceste considerente, în opinia apelantei, susțin teza conform căreia intimata nu a executat corespunzător obligațiile contractuale.
Întârzierea plecării curselor de avion nu respectă condițiile de calitate a prestației, având în vedere că în pachetul de servicii turistice erau cuprinse și rezervările privind transportul.
Se susține că nu poate fi primită apărarea intimatei, făcută în sensul că întreaga responsabilitate pentru executarea zborului revine operatorului de zbor, întrucât planul de transport trebuia să cuprindă exact intervalul pentru care se făcuseră rezervările în privința pachetelor de servicii turistice, intimata având posibilitatea să renunțe la contractul charter înainte de efectuarea transporturilor ulterioare notificării intenției de reziliere.
Apelanta mai arată că în mod neîntemeiat intimata a emis facturi fiscale pentru contravaloarea curselor goale, după ce a notificat intenția de a înceta orice colaborare cu aceasta, deoarece o astfel de posibilitate exista numai în situația în care și-ar fi executat corespunzător obligații contractuale asumate, iar apelanta nu ar fi fost în măsură să valorifice locurile rezervate din motive ce i-ar fi fost imputabile.
Cu privire la eventualul prejudiciu suferit de intimată se arată că taxa de rezervare pentru cursele goale nu trebuie achitată de către apelantă, întrucât din adresele provenind de la Aeroportul C și Băneasa, rezultă că nu au fost goale cursele efectuate de operatorul de zbor, nici pentru destinația și nici pentru destinația -El-. Prin recunoașterea creanței invocate de intimată s-ar ajunge la o mărire a patrimoniului acesteia, prin micșorarea corelativă a patrimoniului societății apelante, fără ca să existe o cauză justă sau un temei juridic.
Intimata - Agenție de Turism Srl C-N nu a depus întâmpinare, însă, prin reprezentant, a pus concluzii de respingere a apelului.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Cu referire la primul motiv de apel, Curtea reține că instanța de fond a fost învestită la 31.08.2007 cu acțiune în rezilierea contractului intervenit între părți pentru vara anului 2007. Potrivit cap. A din contract, reprezentând planul de transport, ultima dată la care erau asigurate locuri pentru transport era data de 29 octombrie 2007, dată reținută de către instanța de fond ca fiind termenul contractual limită.
În raport de această dată și data promovării acțiunii, în mod greșit instanța de fond a reținut că nu se mai poate dispune rezilierea contractului pentru lipsa obiectului, justificat pe faptul că s-a împlinit termenul contractual. Contractul fiind unul cu executare succesivă, rezilierea operează numai pentru viitor, iar nu și pentru trecut, astfel că și în situația în care la data pronunțării hotărârii era împlinit termenul contractual, instanța putea să constate încetarea contractului, dar era obligată să analizeze modalitatea în care până la expirarea acestui termen părțile și-au executat obligațiile asumate. De altfel, deși se reține că rezilierea contractului este fără obiect, instanța de fond motivează că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, că a pus la dispoziția cumpărătorului loturile vândute pe cursele menționate în contract, și că până la data de 29.10.2007 avionul contractat a efectuat cursele conform contractului.
În ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale asumate, Curtea reține că este de necontestat că pârâta avea încheiat un contract charter cu firma Koral și pentru sezonul de vară 2007. Conform actului depus la fila 172 în contractul încheiat cu Koral aceasta avea calitatea de transportator. Este evident că apelanta, în calitate de cumpărător al locurilor din avion, nu avea nici o relație contractuală directă cu firmele de transport aerian, intimata fiind cea care avea o astfel de relație.
Având în vedere rigorile impuse de realizarea transporturilor aeriene, deși la dosar nu s-au depus contractele încheiate de intimată cu firmele de transport, între acestea exista un orar de zbor care trebuia comunicat cu apelanta în vederea înștiințării turiștilor. Intimata, în calitate de agenție de turism trebuia să cunoască dispozițiile art. 10 din nr.OG 107/1999 care reglementau obligația de a înștiința turiști cu privire la mijlocul de transport și datele legate de programul de zbor. Cele menționate anterior rezultă și din faptul că intimata nu contestă răspunsul dat la interogator de către apelantă, potrivit căruia aceasta din urmă trebuia informată cu 24 de ore înainte de ora stabilită pentru zbor, precum și din conținutul confirmării rezervărilor unde sunt menționate orele fixe de plecare și sosire de pe aeroport ( 131, 137, 154).
Obligativitate menționării în actul de rezervare a detaliilor privind mijlocul de transport, data și orele de plecare este prevăzută și art. 12 din același act normativ. De altfel, copia mesajelor transmise prin e-mail ( 42-47) atestă că pârâta intimată era cea care transmitea către agenția de turism orarul de plecare al curselor de avion.
Este în afara oricărui dubiu că intimata nu putea interveni în sensul de a obliga firmele de transport aerian să respecte orele de zbor stabilite inițial, dar pentru nerespectarea orarului de zbor anunțat, în raporturile dintre părțile din prezenta cauză răspunderea revine intimatei care la rândul ei se poate îndrepta împotriva firmei de transport aerian, în măsura în care aceasta este în culpă.
Imposibilitatea derulării normale a raporturilor contractuale dintre părți rezultă și din corespondența intervenită între părți și depusă în copie la 29-32.
Reținând culpa intimatei în neexecutarea obligațiilor contractuale, Curtea apreciază că este întemeiată cererea apelantei pentru rezilierea contractului, în baza art. 1020. civ. raportat la art. 15 din nr.OG 7/1999.
Ca o consecință a rezilierii contractului, pârâta-intimată va suporta și prejudiciul înregistrat de reclamanta-apelantă, în sumă de 1.772 Euro, echivalent a 5759 lei, determinat la cursul BNR din 27.08.2007, așa cum a fost calculat conform actului depus la fila 25 și dovedit cu actele existente în dosarul instanței de fond.
În ceea ce privește excepția privind lipsa procedurii prealabile pentru cererea reconvențională, Curtea reține că în mod întemeiat instanța de fond a respins această excepție, deoarece obligativitate unei astfel de proceduri este prevăzută de art. 7201alin. 1.pr.civ. numai pentru cererea introductivă, acțiunea reconvențională fiind o consecință a primei.
Referitor la fondul acțiunii reconvenționale, Curtea are în vedere că obiectul acesteia îl constituie contravaloarea unor facturi neachitate de către apelantă, precum și contravaloarea taxelor de transport pentru biletele cumpărate.
Din actele depuse de apelantă și provenind de la Aeroportul Internațional și B-Băneasa, rezultă că locurile pentru zborurile cu destinația și -El-, după data notificării de către apelantă au fost vândute astfel că pârâta nu a înregistrat un prejudiciu prin nevânzarea locurilor contractate cu apelanta și respectiv cu firmele de transport aerian.
Prin urmare, este nefondată soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea acțiunii reconvenționale și obligarea reclamantei-apelante la plata sumei de 192.000 USD și 8.987,10 Euro.
Față de toate considerentele expuse anterior, Curtea în temeiul art. 296.pr.civ. va admite apelul formulat de reclamantă și va schimba în totalitate sentința civilă nr. 750/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în sensul că va admite acțiunea, va dispune rezilierea contractului încheiat cu pârâta la 16.06.2007 și va obliga pârâta să plătească reclamantei 1.772 Euro, echivalent în lei al sumei de 5.759 RON la cursul BNR din data de 27.08.2007 cu titlul de despăgubiri.
Va respinge acțiunea reconvențională ca nefondată.
În temeiul art. 274.pr.civ. raportat la art. 298.pr.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantei 7.072,60 RON cheltuieli de judecată în fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva Sentinței civile nr. 750 din 1 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite acțiunea și dispune rezilierea contractului încheiat cu pârâta la data de 16 iunie 2007.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1772 EUR (echivalent în lei al sumei de 5759 RON la cursul BNR din data de 27 august 2007, 1 EUR = 3,25 RON) reprezentând despăgubiri.
Respinge cererea reconvențională.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7072,60 RON cheltuieli de judecată în fond și apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
în semnează plecat în semnează Prim grefierul
Vicepreședintele instanței instanței
Red.EG/dact.
5 ex./29.07.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Eleonora Gheța