Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V- a COMERCIALA
Decizia comercială nr.85
Ședința publică de la 28.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelantele și împotriva sentinței comerciale nr.11259/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantele reclamante prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 8, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apelantele reclamante prin avocat depun la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare.
Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că intimată pârâtă este Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe apel.
Apelantele reclamante prin avocat solicită admiterea apelului, arătând că societatea fost desființată iar bunurile nu pot fi valorificate.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.4966 din 29 mai 2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sector 3 B admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sector 3 B și declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții și și pe pârâtul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială sub nr-.
Prin sentința comercială nr.11259 din 11.10.2007 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială admite excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capătul 1 din cerere și respinge cererea având ca obiect constatarea calității reclamanților de succesori ai SC SRL, introdusă de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, admite excepția lipsei de interes a capătului 2 de cerere și respinge cererea de radiere ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține referitor la primul capăt de cerere având ca obiect constatarea calității reclamanților de succesori ai SC SRL că reclamanții trebuiau, dar nu au dovedit împrejurarea că dreptul lor este contestat și încălcat de pârâta, situație în care pârâta, neavând calitate procesuală pasivă, cererea reclamanților a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect radierea societății SC SRL din Registrul Comerțului, reclamanții nu au justificat un folos practic prin promovarea acțiunii de radiere, societatea fiind deja radiată în baza sentinței comerciale nr.2036/26.10.2005, astfel că s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins cererea de radiere ca lipsită de interes.
Împotriva sentinței s-a declarat apel d e către reclamanți, înregistrat sub nr- la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului se susține că instanța de fond în mod eronat a decis respingerea calității lor de succesori ai SC SRL, deși se ceruse recunoașterea succesiunii.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod Procedură Civilă.
Analizând motivele de apel în raport de actele dosarului, rezultă următoarele:
Acțiunea introdusă de reclamanți are ca obiect constatarea că aceștia sunt singurii succesori ai firmei SC SRL, precum și obligarea pârâtei Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București să procedeze la radierea firmei din Registrul Comerțului. În raport de obiectul acțiunii, opinia Tribunalului că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București are calitate procesuală pasivă numai pentru un capăt de cerere și pentru celălalt nu are, nu are justificare legală, aprecierea existenței sau lipsei calității procesuale pasive trebuie să fie unitară pe ambele capete de cerere. Acțiunea reclamanților s-a formulat în contradictoriu cu, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul urmărit prin acțiune și se pot valorifica drepturile acestora, acțiunea neputând fi făcută stând singuri reclamanții în judecată. Excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, astfel că, reținând că nu are calitate procesuală pasivă, se referă la acțiune în întregul său și nu poate opera numai cu privire la primul capăt din acțiune. Ca o consecință, soluția respingerii ca lipsit de interes a capătului din cerere referitor la radierea societății nu are temei legal, tribunalul implicit pentru acest capăt reținând calitatea procesuală pasivă a
În raport de aceste considerente, apelul este fondat conform articolului 296 Cod Procedură Civilă și va fi admis urmând a fi desființată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere aprecierile Curții privind modul de soluționare a cauzei fără a intra în cercetarea fondului prin admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și a lipsei de interes a reclamanților în cererea de radiere a societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții și domiciliați în B, sector 4,-, -. A,. 4, împotriva sentinței comerciale nr.11259/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B, sector 3, Intrarea Sectorului, nr. 1.
Desființează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
ex.5
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci