Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.10/C/2008-

Camera de consiliu din 14 februarie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului comercial declarat de recurentul,din O,-, jud.B în contradictoriu cu intimații,din O,-, jud.B, SC " LEASING" SRL, cu sediul în, com. nr.41, jud.B și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud.B împotriva încheierii nr.3890 din 15 iunie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR în dosarul nr.26674/2007, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.

Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 7 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data de 14 februarie 2008.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin încheierea nr.3890 din 15 iunie 2007, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHORa admis cererea formulată de petentul și în consecință a dispus înscrierea în Registrul comerțului a mențiunii privind: modificare activitate principală - 7134 (Închirierea altor mașini și echipamente a); recodificarea obiectului de activitate conform noului nomenclator; modificare date personale asociat -, născut la 08.04.1957 în, jud.B, identificat cu PA numărul - eliberat de. la data de 09.12.2003, domiciliat în Suedia,-,. 28; revocare administrator - SRL, reprezentată de; numire administrator cetățenie română, cod numeric personal:- născut la 03.02.1976 în O, B, domiciliat în România, județ B, Localitatea O,- C, durată mandat - 4 ani, puteri - CONFORM ACTULUI DE NUMIRE, funcție - membru în consiliul de administrație; numire administrator, cetățenie - română, cod numeric personal - -, născut la 31.12.1974 în T, T, domiciliat în România, jud.B, localitate O,-, -.23,.1,.5, durată mandat - 4 ani, puteri - CONFORM ACTULUI DE NUMIRE, funcție - membru în consiliul de administrație; numire asociat, cetățenie română, cod numeric personal - -, născut la 12.02.1975 în O, B, domiciliat în România, jud.B, localitate O, B-dul - cel M, nr.136, -.29,.3, durată mandat - 4 ani, puteri - CONFORM ACTULUI DE NUMIRE, funcție - membru în consiliul de administrație.

Alte mențiuni: s-a modificat competența și modul de luare a hotărârilor adunării generale a asociaților, modul de conducere, administrare și luarea hotărârilor în cadrul consiliului de administrație conform actului adițional și actului constitutiv actualizat la data de 12.06.2007, cu încheiere de autentificare nr.1173/12.06.2007.

S-a dispus menționarea depunerii la registrul comerțului a actului constitutiv actualizat și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, a actului modificator și a notificării privind depunerea la oficiul registrului comerțului a actului constitutiv actualizat.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a constatat că, sunt îndeplinite cerințele legale.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, corespunzător timbrat a declarat recurs recurentul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cererea de înregistrare nr.26674/14.06.2007 formulată de, să fie respinsă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.5 alin.6, art.6, art.37 alin.1, art.192 alin.2, art.204 alin.1 și 4 din Legea nr.31/1990 republicată și actualizată, recurentul critică încheierea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, arată recurentul că, încheierea a fost dată cu încălcarea normelor legale, fapt ce prejudiciază grav interesele SC " LEASING" SRL și implicit ale asociaților săi.

La 15 mai 2007, SC " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL, în calitate de asociat al SC " LEASING" SRL, a emis o cerere către administratorul acestei societăți ( SC " " SRL), prin care a solicitat acesteia convocarea adunării generale a asociaților cu ordinea de zi indicată în cerere, precum și convocarea având pe ordinea de zi modificarea unor articole din actul constitutiv al societății.

La 17 mai 2007, SC " " SRL a convocat adunarea generală a asociaților în forma prevăzută de art.195 alin.3 din Legea societăților comerciale nr.31/1990, respectiv prin scrisoare recomandată pe adresele asociaților menționate la.

În aceeași zi, asociatul autointitulat director general al SC " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL, formulează, atât în numele acestei societăți, cât și al său personal, o solicitare către administratorii societății SC " LEASING" SRL, prin care îi cere acestuia să convoace AGA.

Cum administratorul SC " LEASING" SRL, convocase deja adunarea la cererea aceluiași asociat - SC " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL - trimițând convocatorul pe adresele asociaților, cererea asociatului ar fi urmat să fie soluționată separat, ori acest asociat putea solicita completarea ordinii de zi în cadrul adunării.

a preferat să își convoace și să își țină propria adunare generală în data de 12.06.2007, în disprețul prevederilor imperative ale art.195 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990, conform cărora AGA unei SRL se va convoca de către administratori, asociații având doar dreptul de a cere convocarea.

Ca și convocarea și ținerea adunării generale și emiterea așa zisei hotărâri a acesteia au fost clandestine.

Recurentul mai arată că, în calitatea sa de asociat care deține mai mult de 21% din părțile sociale, a aflat în mod întâmplător că prin încheierea nr.3890/15.06.2007, a judecătorului delegat la. B, s-a dispus înregistrarea în Registrul comerțului a unor modificări ale actului constitutiv în baza adunării generale a asociaților din 12.06.2007.

În urma acestei adunări regizate, se redactează o așa zisă hotărâre AGA, prin care fără nici un motiv concret, administratorul societății, care nu a participat la ședință, întrucât nu a fost anunțat, a fost revocat și înlocuit cu interpuși ai inițiatorului acestui simulacru de adunare, interpuși care îi vor vinde asociatului importante valori ale societății în dauna acesteia și prin fraudarea intereselor celorlalți acționari.

Adunarea generală a asociaților, ținută în condițiile mai sus arătate, contravine dispozițiilor legii, întrucât convocarea acesteia era atribuția exclusivă a administratorului societății, iar nu era reprezentant legal al SC " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL.

Pe de altă parte, arată recurentul, alin.4 a al art.8 din Statutul SC " LEASING" SRL, care permitea acționarilor cu peste 51% să convoace AGA, era contrar dispozițiilor imperative ale art.195 din Legea nr.31/1990 actualizată.

Actul constitutiv actualizat, depus de către la Registrul comerțului, nu este semnat de către toți asociații, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art.5 alin.6 din Legea nr.31/1990, precum și ale art.192 alin.2 din aceeași lege.

În același sens, și registratorul ORC a întocmit o notă de observație, dar judecătorul delegat la pronunțarea încheierii recurate nr.3890/2007, a ignorat aceste condiții de formă necesare pentru validitatea oricărui act constitutiv actualizat.

Lipsa semnăturilor tuturor asociaților și a acordului lor pentru modificarea actului constitutiv, este tocmai o condiție de formă, care trebuie analizată și sancționată în condițiile art.37 alin.1 din Legea nr.31/1990.

Controlul legalității actelor și faptelor care se înregistrează în registrul Comerțului se referă tocmai la verificarea îndeplinirii cerințelor de formă ale acestora, dar în cauză tocmai această condiție legală imperativă a fost ignorată.

O altă încălcare a normelor de procedură a fost săvârșită prin prezentarea asociatului ca reprezentant legal al SC " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL și semnarea actului constitutiv actualizat al SC " LEASING" SRL de către el, deși știa că nu are o asemenea calitate.

Pentru aceste încălcări a dispozițiilor legale imperative și cele ale statutului, se justifică casarea încheierii și respingerea cererii de înregistrare formulate de.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Prin cererea înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.26674 din 14.06.2007, formulată de, în calitate de asociat, s-a solicitat autorizarea modificării actului constitutiv pentru societatea comercială SC " LEASING" SRL, conform actului adițional autentificat sub nr.1173 din 12.06.2007, a hotărârii din 12.06.2007 și a procesului verbal al AGA nr.1541 din aceeași dată.

Judecătorul delegat prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs a admis cererea și a dispus înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunilor: modificare activitate principală, recodificarea obiectului de activitate conform noului nomenclator, modificare date personale asociat, revocare administrator SC " " SRL, reprezentată de; numirea noilor membri ai consiliului de administrație; menționarea modificării competenței și modului de luare a hotărârii AGA, modul de conducere, administrare și luare a hotărârilor în cadrul consiliului de administrație.

Criticile recurentului, potrivit cărora judecătorul delegat ar fi ignorat condițiile de formă necesare pentru validitatea oricărui act constitutiv actualizat, respectiv lipsa semnăturilor tuturor asociaților și a acordului lor pentru modificarea actului constitutiv, sunt nefondate.

În cauză este vorba de o cerere de înscriere de mențiuni în temeiul unei hotărâri a adunării generale, respectiv cea adoptată de AGA a SC " GENERAL IMPORT EXPORT" SRL la 17 mai 2007. Cum judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului nu poate proceda la cenzurarea hotărârii adunării generale, în temeiul căreia se solicită efectuarea mențiunii, cu respectarea dispozițiilor art.37 din Legea nr.31/1990 și în temeiul Legii nr.26/1990 republicată a fost admisă cererea de înregistrare formulată de.

Celelalte motive de recurs nu se mai justifică a fi analizate, întrucât recurentul a înțeles să atace în instanță hotărârea AGA în temeiul căreia s-a formulat cererea de înregistrare, ce formează obiectul prezentului recurs, iar la data soluționării prezentei căi de atac, acțiunea a fost soluționată conform extrasului de pe site-ul Tribunalului Bihor, depus la dosar.

În același sens dispun și prevederile art.25 din Legea nr.26/1990, republicată, ce se referă la cazurile de radiere a unei înmatriculări sau mențiuni din Registrul Comerțului.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva încheierii nr.3890 din 15 iunie 2007, pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului B, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Dată în camera de consiliu din 14 februarie 2008.

Pronunțată în ședința publică, azi 14 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond. -

- dact. - 2 ex.

- 18.02.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Oradea