Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1098/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1098/

Ședința publică din data de 05 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de petenții SC SA L și împotriva încheierii nr. 3147/24.04.2009 pronunțată de către judecătorul delegat la ORC în dosarul nr. 28967/2009, în contradictoriu cu intimatul și de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect recurs împotriva încheierii ORC.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 3147/24.04.2009 pronunțată de către judecătorul delegat la ORC în dosarul nr. 28967/2009, s-a admis cererea de depunere și menționare acte așa cum a fost formulată, s-a dispus menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea adunării generale a acționarilor din 21.04.2009, cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte; a dispus publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a a următoarelor acte: Hotărârea adunării generale a acționarilor din 21.04.2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 28967/24.04.2009, s-a solicitat menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea adunării generale a acționarilor din 21.04.2009, iar judecătorul delegat a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale potrivit art. 331 și următoarele Cod procedură civilă, Legii 31/1990 republicată, Legii nr. 26/1990 republicată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții SC SA L și, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând respingerea cererii de depunere și menționare acte, cu motivarea că SC SA este o societate pe acțiuni înființată în 1997, ai cărei acționari sunt: L cu 67% din acțiuni și cu 17 % din acțiuni, iar în anul 1997, prin reorganizarea serviciului public din cadrul primăriei L, s-a înființat SC SA L, al cărei obiect principal de activitate este captarea, tratarea și distribuirea de apă pentru consumatorii casnici și agenții economici. Din momentul constituirii, ambele consilii locale au adus un aport în natură, constând în bunuri aparținând domeniului privat al statului, iar ulterior au fost încheiate contracte de concesiune pentru serviciile prestate, pentru o perioadă de 20 de ani cu fiecare consiliu local în parte. Dat fiind modul în care s-a născut această societate, apreciază că legea aplicabilă este Legea 15/1990, care se completează cu Legea 31/1990. În timp structura acționariatului s-a mai schimbat, astfel că la momentul actual, L are 67% din acțiuni și 17 % din acțiuni.

Recurenții arată că la data de 21.04.2009 a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor de către cele două consilii locale, între punctele de pe ordinea de zi fiind și retragerea din societate a celor doi acționari al Statului român și implicit diminuarea capitalului social al societății prin retragerea aportului adus de cei doi acționari la momentul constituirii societății. Arată că adunarea generală s-a făcut cu încălcarea legii societăților comerciale tocmai de către reprezentanții acționarilor majoritari. Urmare acestei adunări s-a întocmit și un proces verbal, fiind redactată și o hotărâre fără număr, prin care se hotăra retragerea din societate a celor 2 acționari reprezentând Statul român și diminuarea capitalului social al societății cu bunurile aduse ca aport în natură la momentul constituirii acestei, respectiv în 1997.

Astfel, recurenții arată că în anul 1997, capitalul social al societății era de 954.700.000 lei, iar după retragerea celor 2 acționari majoritari, capitalul societății a ajuns la suma de 164.350.000 lei ROL, ceea ce este de natură să conducă la dizolvarea societății, pentru că fiind societate pe acțiuni, capitalul social trebuie să fie echivalentul a 25.000 Euro, respectiv peste 1 miliard lei ROL, adică de aproximativ 7 ori mai mult decât a rămas.

Se mai arată că urmare a Adunării generale extraordinare a acționarilor societății, la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a depus cererea pentru efectuarea de mențiuni cu privire la retragerea din societate a celor 2 acționari majoritari; că la 12.05.2009, societatea prin reprezentantul său legal a intrat în posesia actelor depuse cu această ocazie, inclusiv încheierea judecătorului delegat.

Cu privire la aceasta, recurenții precizează că la dosarul depus pentru efectuarea mențiunilor la ORC a fost depus un înscris intitulat "Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor SC SA", conținând un număr de 5 zile, pe ultima filă fiind făcută mențiunea "ACȚIONARI reprezentanți prin " și ștampila societății, recurenții invocând faptul că ștampila aplicată nu aparține societății, deoarece societatea are 2 ștampile, cu cifrele 1 și 2 pe fiecare și altă ordonare a datelor de identificare decât cea din actul depus la Registrul comerțului. Cu privire la Hotărârea nr. 30/06.03.2009 a La vând la bază inițiativa Primarului Orașului L, aceștia arată că hotărârea este fără fundamentare legală, deoarece are la bază doar Legea 31/1990 și Legea 15/1990 și nu ține seama de statutul societăților, încălcând art. 9 din Statut, fiind luată în mod abuziv de către consilierii locali care au votat în necunoștință de cauză. Se mai arată că prin această hotărâre se aduc grave prejudicii bunului mers al societății, întrucât diminuarea patrimoniului cu mai mult de 50 % atrage dizolvarea societății, conform art. 34 din statut, menționând că nu s-a respectat statutul nici în ceea ce privește convocarea, deoarece doar cenzorii puteau face convocarea când capitalul social se diminuează cu mai mult de 10%, iar pe de altă parte, această hotărâre este semnată pentru acționari fără a exista împuternicire din partea celor rămași acționari în societate.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul delegat pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, la pronunțarea încheierii recurate, era ținut să verifice doar îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 331 și următoarele Cod procedură civilă, art. 204 alin. 4 din Legea 31/1990 modificată prin Legea 441/2006, precum și ale art. 6 și 14 din Legea 26/1990, respectiv trebuia să verifice dacă s-au depus toate actele prevăzute de aceste dispoziții legale pentru a dispune asupra unei cereri de înregistrare mențiuni.

Conform art. 6 din Legea 26/1990: "(1) . în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.

(2) Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.

(3) Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate."

De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990: "(1) Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului."

În acest sens, judecătorul delegat la Registrul comerțului a acționat conform prevederilor legale, dispunând înscrierea mențiunilor solicitate în registrul comerțului, câtă vreme nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile prin care să fie desființate actele care au stat la baza acestor înregistrări.

Motivele invocate de recurenți în susținerea recursului vizează validitatea actelor pentru care s-a solicitat înregistrarea de mențiuni, însă contestarea validității acestor acte nu se poate face decât printr-o acțiune de drept comun în acest sens, iar nu în procedura necontencioasă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 26/1990.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a hotărârii recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petenții SC SA L și.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petenții SC SA L și împotriva încheierii nr. 3147/24.04.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul nr. 28967/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2009.

Presedinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /16.10.2009

Tehn. / 2 ex./16.10.2009

Instanța de fond - ORC

Judecător -

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1098/2009. Curtea de Apel Timisoara