Spete procedura insolventei. Decizia 1094/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1094/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1524/23.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1524/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus: închiderea procedurii insolvenței declanșate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006, împotriva debitoarei - SRL; descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006; plata retribuției administratorului în sumă de 2000 lei (fără TVA) pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, respectiv 03 martie 2009 - 23 iunie 2009, plată ce se va efectua din fondul de lichidare prevăzut la art. 4 al. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, precum plata către același administrator sumei de 140,64 lei,cu titlu de cheltuieli ale procedurii; radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și notificarea sentinței de închidere către DGFP A și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința nr. 396 din 03.03.2009 s-a admis cererea formulată de creditoare împotriva debitoarei - SRL fiind deschisă procedura simplificată de insolvență, prevăzută de Legea nr. 85/2006 și desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei A, stabilind-se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Judecătorul sindic a reținut că din adresa emisă de Primăria A nr. -/2008, rezultă că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile ori imobile în evidențele fiscale, iar prin raportul depus la dosar reprezentanta lichidatorului judiciar, întrucât în averea debitorului, nu au fost identificate bunuri, a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 precum și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații.
Văzând că din probele dosarului rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor creditoarei în valoare totală de 47.679,17 lei și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că, debitoarea nu deține bunuri, judecătorul sindic, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul lichidatorului judiciar și a procedat la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Arată instanța de fond a apreciat că măsura închiderii se impune, întrucât în patrimoniul debitoarei nu sunt evidențiate bunuri valorificabile, iar în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă AVAS B susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, reieșind ideea că dacă ar fi existat sumele necesare, continuarea procedurii s-ar impune, Legea 85/2006 și interesul creditorilor tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare, arată că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, care prevede că "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic."
Se arată că în condițiile in care această recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.
Recurenta AVAS învederează instanței că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii, nu trebuie să fie "amendată" cu închiderea procedurii, aspect neprevăzut de Legea 85/2006. Cu privire la modalitatea în care poate continua procedura, arată că aceasta poate fi cererea de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor ce au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului debitoarei, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele datorate.
Recurenta AVAS consideră că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 Cod penal și art. 280 Codul muncii.
Astfel, consideră că Statul R, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
S-a mai considerat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Se arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate prev. art. 304 pct. 9, 304 Cod procedură civilă, art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006.
Prin recursul declarat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar continuarea procedurii și formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere ale societății, conform art. 138 din Legea 85/2006, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare. Se mai arată că se poate aprecia că nedepunerea documentelor contabile ale societății, atrage incidența prev. art. 147 din lege, iar pentru ajungerea societății în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de către adunarea generală, vina îi incumbă fostului administrator, astfel că sunt incidente prevederile art. 138 din Legea 85/2006
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarele critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Pe de altă parte, din cuprinsul dispozițiilor legii nu se desprinde posibilitatea impunerii obligării practicianului în insolvență, de către instanță, să formuleze vreun act, demers juridic sau de orice altă natură. Ca urmare, formularea unei eventuale plângeri penale nu poate justifica admiterea unei căi de atac. Aceea și este situația și în ce privește neformularea unor "eventuale acțiuni oblice" pentru recuperarea unor bunuri, susținere ce nu poate fi primită din același raționament.
În plus, alături de faptul că orice decizie de oportunitate a fost exclusă din cadrul atribuțiilor judecătorului sindic, acestuia rămânându-i doar controlul legalității măsurilor dispuse în derularea procedurii. Conform dispozițiilor alin. 2 al art. 11 din Legea nr. 85/2006, modificată, atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, în timp ce atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea, deciziile manageriale putând fi controlate, sub aspectul oportunității, de către creditori, prin organele acestora.
Din examinarea petițiilor de recurs rezultă că cele două creditoare, invocând temeiurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, au susținut că tribunalul, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Potrivit art. 303 pct. 3 din același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textelor, condiția legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, indicarea probelor pe care se bazează.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarat de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1524/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.10.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /12.10.2009
Tehn. / 2 ex./13.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
