Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1135/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1135
Ședința Publică de la 05.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, împotriva Încheierii nr.1876 din 11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata SC MEDIA SRL și cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL GIURGIU.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care se învederează că Oficiul Registrului Comerțului a înaintat la dosar, întâmpinare.
Curtea din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului, constatând totodată, că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.10309/11.06.2009, formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, s-a solicitat radierea din registrul comerțului a SC MEDIA SRL, învederându-se că, urmarea a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea iar termenele prevăzute de art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 nu s-a solicitat numirea unui lichidator devin incidente dispozițiile art.237 alin.8 din lege.
În susținerea cererii s-au depus a dosarul cauzei extrasul din registru și hotărârea de dizolvare nr.1482/2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Prin încheierea nr.1876/11.06.2009, pronunțată de judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiua fost admisă cererea formulată de ONRC; s-a dispus radierea SC MEDIA SRL și s-a dispus înregistrarea mențiunii pricind radierea.
S-a dispus, totodată și efectuarea publicității legale, cu respectarea art.237 alin.9 din Legea 31/1990
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat îndeplinite cerințele legale privind radierea societății așa cum sunt prevăzute de art.237 alin.8 și 9 din Legea 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția generală a Finanțelor Publice a județului
În motivarea recursului s-a arătat ca SC MEDIA SRL datorează la bugetul statului suma de 45.543 lei, situație în care măsura radierii dispusă în temeiul dispozițiilor art.237 alin.8 și 7 din Legea 31/1990 este nelegală.
Asupra excepției tardivității:
Cu respectarea dispozițiilor art.237 alin.9 din Legea 31/1990 încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică, pe cale electronică persoanei juridice la sediul social precum si direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B și se afișează pe pagina de internet a ONRC si la sediul ORC în raza căruia societatea își are înregistrat sediul societatea a cărei radiere se dispune.
Din adresa nr.1978/09.07.2009 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Giurgiu rezultă ca, în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.9 din lege, s-a procedat exclusiv la publicarea încheierii de radiere pe pagina de INTERNET a oficiului fără a se îndeplini procedura de comunicare a încheierii si pe cale electronică.
În aceste condiții, procedura de comunicare a încheierii nu poate fi apreciată ca legal îndeplinită întrucât publicarea încheierii nu suplinește obligația comunicării pe cale electronică persoanelor indicate expres de textul delege, principiul echipolenței, al înlocuirii unui act de procedură prin ale act de procedură aplicându-se numai în cazurile prevăzute expres de lege.
Astfel, conform art.310 pr.civ. întrucât nu s-a dovedit la prima zi de înfățișare că recursul a fost declarat peste termen și această dovadă nu rezulta din dosar, va fi socotit făcut în termen, urmând a respinge excepția tardivității.
Potrivit dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din lege, la cererea oricărei persoane interesate, precum și la cererea ONRC, Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății, în cazul în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau altele acte care potrivit legii se depun la ORC.
Recurenta nu a atacat hotărârea de dizolvare, în termenul prevăzut de art.237 alin.5 din lege, astfel ca la data rămânerii irevocabile, în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.6, 7 și 8 din lege persoana juridică a intrat în lichidare; în situația în care, în trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare, judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, persoana juridică urmează a fi radiată din oficiu.
Recurenta, în calitate de creditoare, nu s-a prevalat de dreptul conferit de art.237 alin.7 din lege de a solicita numirea unui lichidator în vederea realizării creanței sale, în cadrul procedurii de lichidare.
În aceste condiții, împrejurarea că societatea figurează cu datorii nu are înrâurire asupra legalității hotărârii atacate.
Apreciind legală hotărârea atacata, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 pr.civ. și art.304 indice 1 pr.civ. în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, împotriva Încheierii nr.1876 din 11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata SC MEDIA SRL și cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL GIURGIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 14.10.2009
2 ex.
Tribunalul Giurgiu
Judecător Delegat:
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu