Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1190
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva încheierii nr. 5686/12.06.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad, în contradictoriu cu intimații - SRL și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5686/12.06.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad, s-a admis cererea formulată de și s-a dispus radierea din registrul comerțului a - SRL.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, față de prevederile art. 237 alin. 8 și 9 din Legea nr. 31/1990 republicată, a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale, motiv pentru care a dispus radierea din Registrul Comerțului a - SRL și înregistrarea acestei mențiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de radiere privind pe - SRL, în vederea acordării posibilității creditorilor de a-și recupera creanțele pe care le dețin.
În motivarea recursului creditoarea a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, având în vedere că recursul său este îndreptat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel, recursul nefiind limitat la motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Creditoarea a mai arătat că, în fapt, AVAS B, ca instituție a administrației publice centrale este creditor și deține asupra intimatei - SRL o creanță fiscală, preluată de la. - A, în cuantum de 71,42 lei.
Se mai arată de către creditoare că radierea societăților comerciale reprezintă dispariția lor ca subiecte de drept, titulare de drepturi și obligații, ceea ce conduce la imposibilitatea AVAS de a-și recupera creanțele fiscale; că încheierea de radiere încalcă prevederile art. 31 alin. (5), iar radierea societății comerciale înainte de a fi finalizată lichidarea, nu este justificată legal.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă și Legea 31/1990 republicată.
Examinând recursul declarat de petentă prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304 Cod procedură civilă, Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu actele de la dosar.
Astfel, în mod corect, constatând îndeplinite condițiile legale, prin încheierea recurată judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arada dispus radierea din registrul comerțului a pârâtei - SRL.
În acest sens, potrivit art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004 "dacă până la expirarea termenului prevăzut la alin. (4) nu a fost înregistrată nicio cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridică se radiază din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului".
În cauză au fost incidente aceste prevederi legale, faptul că pârâta are datorii la bugetul de stat neavând nici o relevanță, dat fiind că s-au efectuat formalitățile legale de publicitate ale acestei proceduri, iar petenta avea posibilitatea legală de a solicita numirea unui lichidator în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 4 din Legea nr. 359/2004.
Judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în condițiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 359/2004, fapt constatat prin cererea de radiere formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, astfel încât în mod legal s-a pronunțat încheierea recurată.
Motivele de recurs invocate de petentă sunt nefondate, aceasta fiind în culpă pentru faptul că nu a depus diligențele necesare pentru apărarea intereselor sale în condițiile prevăzute de Legea nr. 359/2004.
Așa fiind, întrucât nu există motive de casare sau modificare a încheierii recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva încheierii nr. 5686/2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publica din 19.10.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /10.11.2009
Tehn. /2 ex./10.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu