Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1214/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1214R
Ședința publică de la 06 noiembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, împotriva încheierii nr.49810 / 25.06.2008, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr. -/2008, în contradictoriu cu intimații - SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimata - SRL, pe citație fiind făcută mențiunea "destinatar mutat".
Față de mențiunea de pe citație și anume "destinatar mutat" Curtea face aplicarea disp.art.98 pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită, intimata neaducând la cunoștința instanței eventuala schimbare a sediului.
Având în vedere că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin Încheierea nr.49810 pronunțată la 25.06.2008 în soluționarea cererii nr.-/13.05.2008 de către Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și, în consecință, s-a dispus radierea din registrul comerțului a, dispunându-se totodată înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale.
Pentru a pronunța această încheiere judecătorul delegat a constatat în temeiul art.237 alin.1 lit.b, alin.7, 8, 9 din Legea nr.31/1990 ca în raport cu cele menționate în cerere și extrasul anexat sunt îndeplinite cerințele legale referitor la radiere.
Împotriva acestei încheieri Administrația Finanțelor Publice Sector 2 Bad eclarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de radiere în ceea ce privește
În motivarea recursului, s-a arătat că în urma verificărilor efectuate recurenta a constatat că societatea menționată figurează cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 2290 RON, iar radierea societății din registrul comerțului ar duce la imposibilitatea recuperării debitelor.
Oficiul Național al Registrului Comerțului nu a formulat întâmpinare.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Judecătorul delegat a reținut îndeplinirea cerințelor legale pentru dispunerea radierii societății intimate în raport cu prevederile art. 237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, cu modificările și completările ulterioare ceea ce implică existența anterioară a hotărârii de dizolvare cu privire la societatea respectivă.
În funcție de rămânerea irevocabilă a acesteia este posibilă intrarea în lichidare potrivit prevederilor Legii 31/1990. În vederea realizării lichidării, care implică inclusiv recuperarea creanțelor terților împotriva societății, este necesară numirea unui lichidator.
În acest sens, potrivit art.237 alin.7-9 din legea menționată, în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a încheierii de dizolvare, societatea, prin reprezentantul legal are obligația numirii unui lichidator sau, dacă nu este posibil astfel, judecătorul delegat poate numi un lichidator din lista practicienilor în reorganizare și lichidare la cererea oricărei persoane interesate. Dar, dacă nu s-a sesizat judecătorul delegat pentru numirea lichidatorului, societatea se radiază, prin încheierea judecătorului la cererea
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, recurenta, ca persoană interesată, avea posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii legal menționată, privind lichidarea determinată de dizolvarea societății intimate, scop în care avea și posibilitatea de a solicita judecătorului delegat, numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale. Or, recurenta nu a fost în măsură să probeze și, de altfel, nici nu a formulat în recurs critici în acest sens, că vreuna din cerințele legale menționate care atrag radierea nu ar fi fost îndeplinită, astfel că încheierea atacată trebuie considerată a fi temeinică și legală, urmând să fie menținută.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva încheierii nr.49810 din 25.06.2008, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul nr.-/2008, în contradictoriu cu intimații și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.Jud. - 18.11.2008
Tehnored. - 19.11.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Jud.delegat:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Veronica Dănăilă, Aurică