Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1292/R-COM
Ședința publică din 27 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
- -, judecător
- -, judecător
-, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A SRL (FOSTĂ & SRL ), cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei nr.66/R-C din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind, domiciliată în Pitești,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la prima strigare, a răspuns intimata prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind contestatoarea SC A SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,30 lei, precum și a chitanței nr.-/2009, emisă de Primăria Mun. Pitești, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa contestatoarei, lasă cauza la a doua strigare.
Av. Intimatei, arată că nu se mai poate prezenta la cea de a doua strigare, deoarece are de susținut alte cauze, la alte instanțe, și depune la dosar concluzii scrise, solicitând a fi avute în vedere la pronunțare.
La a doua strigare a cauzei, făcută în ședința publică, a răspuns contestatoarea SC A SRL, prin avocat, lipsind intimata.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Av. având cuvântul pentru contestatoarea SC A SRL, solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei și rejudecarea recursului, având în vedere că la data când a fost soluționat recursul, nu a fost îndeplinită procedura de citare cu contestatoarea. Procedura s-a făcut prin afișare și, deși aceasta ar fi trebuit efectuată cu 15 zile înainte de data fixată pentru judecată, din dovada aflată la dosar rezultă că procedura a fost afișată cu 3 zile înainte de termen.
Curtea pune în discuție faptul că în contestația în anulare nu s-a invocat motivul neefectuării procedurii de citare, prin afișare, cu 15 zile înainte cu data fixată pentru judecată.
Apărătorul contestatoarei arată că dispozițiile art.317 pr.civ. pe care își întemeiază contestația în anulare, sancționează cu nulitatea absolută lipsa de procedură, astfel că aceasta poate fi invocată oricând.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.68293/19.11.2008, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, petenta SC A SRL Pitești a solicitat să se înregistreze mențiunile referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la persoane împuternicite, sedii secundare și alte mențiuni.
Prin Încheierea nr.10404/21.11.2008, pronunțată de judecătorul delegat la. cererea a fost admisă, s-a dispus înregistrarea mențiunilor și publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-
Împotriva acestei încheieri, a fost formulat recurs, în termen legal, de către recurenta, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, prin aceea, că judecătorul delegat a admis cererea petentei, dispunând înregistrarea în Registrul Comerțului a sediului secundar, la adresa, Pitești,-, deși este proprietatea sa, în timp ce intimata din cauză a fost evacuată de către executorul judecătoresc.
În susținerea acestei căi de atac, a fost înaintată documentația depusă la ORC, sentințele judecătorești și actele de executare.
Prin decizia nr.66/R-C din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul și s- modificat încheierea de mai sus, iar pe fond, s-a respins cererea de mențiuni, în ceea ce privește sediul secundar, reținând următoarele:
Așa cum se susține și de către recurentă, intimata nu putea să-și înregistreze sediul secundar, într-un imobil care nu era proprietatea sa și asupra căruia nu există acordul proprietarului.
Probatorul depus cu ocazia înregistrării cererii, referitoare la sediul secundar, respectiv contractul de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr.2282/06.10.2000, precum și actul adițional, autentificat sub nr.505/21.02.2001, care îi consacrau intimatei dreptul de proprietate asupra imobilului, nu mai aveau nici un fel de valabilitate, întrucât prin Sentința civilă nr.7464/28.09.2001, pronunțată de Judecătoria Pitești, irevocabilă prin Decizia nr.1021/R/15.09.2005, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a reținut că aceasta nu a devenit proprietara imobilului situat în Pitești,-, întrucât nu a fost achitată ultima de 2000 USD, nefiind îndeplinite dispozițiile art.111 Cod pr.civilă.
De asemenea, procesul - verbal de evacuare, încheiat la data de 14.10.2008, de către Biroul executorului judecătoresc, atestă că în baza Sentinței civile nr.5003 din data de 04.09.2002, pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr.352/R/21.03.2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a dispus evacuarea intimatei din imobilul amintit.
Chiar ulterior măsurii de executare, cu privire la realizarea evacuării, intimata a depus probatoriul incomplet, generând înregistrări nereale, de natură să prejudicieze pe recurentă.
Pentru aceste considerente, s-a admis recursul, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă și s-a modificat încheierea judecătorului delegat la. în sensul respingerii cererii de mențiuni, în ceea ce privește sediul secundar.
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 6 august 2009, SC A SRL Pitești a solicitat anularea deciziei nr.66/R-C/23.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI și rejudecarea recursului declarat de împotriva încheierii nr.10404/21.11.2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC A, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Contestația în anulare a fost întemeiată pe disp.art.317 pct.1 și art.319 Cod pr.civilă.
În motivarea contestației în anulare, se susține că SC A SRL Pitești nu a fost citată legal la data când s-a judecat recursul, 23.01.2009, aflând de pronunțarea deciziei atacate, cu ocazia unor verificări a proceselor avute cu, pe site-ul instanțelor de judecată din Pitești, după data de 20.07.2009.
Pe fond, arată că recursul formulat de nu este întemeiat, deoarece imobilul din Pitești,-, a fost dobândit în proprietate de SC A SRL Pitești, în baza actului autentic de vânzare - cumpărare nr.2282/06.10.2000, precum și a actului adițional autentificat sub nr.505/21.02.2001, cu prețul de 110.000 EURO, care a fost achitat integral, contractele nu au fost desființate prin nici o hotărâre judecătorească, constituiind titlul valabil de proprietate al societății - cumpărătoare.
De asemenea, susține că a efectuat investiții în imobil de peste 400.000 EURO și a schimbat destinația în spații comerciale, ocupând imobilul de la data cumpărării și până la data de 17.07.2008, când în mod abuziv a fost evacuată de BEJ, la cererea recurentei, în baza sentinței civile nr.5003/2002, în dosarul de executare nr.196/2007. Mai arată că, prin decizia civilă nr. 1263/16.09.2008 a Tribunalului Argeș, irevocabilă, s-a constatat perimată executarea silită din dosarul de executare nr.196/2007, iar sentința civilă nr.5003/2002, care a constituit titlul executoriu, a fost modificată prin decizia civilă nr.352/R/2003 a Tribunalului Argeș, irevocabilă, respingându-se cererea de reintegrare a vânzătoarei în imobil.
La acest termen, 27 2009, contestatoarea arată că procedura de citare pentru termenul din 23 ianuarie 2009, s-a făcut prin afișare și, deși aceasta ar fi trebuit efectuată cu 15 zile înainte de data fixată pentru judecată, din dovada aflată la dosar, rezultă că citația a fost afișată cu 3 zile înainte de termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de SC A SRL Pitești.
Pentru termenul din 23 ianuarie 2009, când s-a pronunțat decizia atacată nr.66/R-C/2009, contestatoarea SC A SRL Pitești, a fost legal citată, prin afișare, la data de 12.01.2009, potrivit disp.art.921Cod pr.civilă ( 29 din dosarul de fond), constatându-se lipsa oricărei persoane la sediul acesteia.
Referitor la data afișării citației, se reține că, potrivit srt.95 (3) Cod pr.civilă, afișarea se face cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată, dar în cazurile urgente, completul de judecată poate să reducă acest termen la 5 zile.
În speță, judecarea cauzei este urgentă, potrivit disp.art. 60 din Legea nr.31/1990, raportat la art.6 din Legea nr.26/1990, astfel că citarea contestatoarei cu 13 zile înainte de data fixată pentru judecată, s-a făcut în mod legal.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de SC A SRL Pitești, în baza art.317 pct.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A SRL (FOSTĂ & SRL ), cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva deciziei nr.66/R-C din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind, domiciliată în Pitești,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - - -
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
15.12.2009
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Polixenia