Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1447/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Operator date - 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1447/

Ședința publică de la data de 10 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Suciu

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 3: Csaba

Grefier: -

Pe rol judecarea recursurilor declarate de petentul, petenta, împotriva Încheierii nr. 3300/ 12.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 27350/17.06.2008, în contradictoriu cu intimatele - INSURANCE BROKER DE asigurare SI REASIGURARE SRL, - INSURANCE ELVEȚIA.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:

- petenta, prin avocat, cu delegație 9 dosar nr-, conexat,

- intimata - INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SI REASIGURARE SRL T, prin avocat, care depune delegație de substituire a avocatului, cu delegație 127 dosar,

- Intimata - INSURANCE ELVEȚIA, prin avocat care depune delegație de substituire a avocatului, cu delegație 127 dosar, lipsind

- petentul.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că, din eroare, a fost citat în cauză în calitate de intimat ORC T, deși nu s-a dispus introducerea în cauză astfel cum rezultă din rezoluțiile de la primirea cererilor de recurs. Se pune în discuție cererea de renunțare la judecată formulată de petentul la data de 09.06.2009, cerere înregistrată la dosar după dezbaterile din ședința publică de la acea dată.

Reprezentanții părților solicită a se lua act de renunțarea la judecată a recursului formulat de petentul recurent.

Reprezentantul recurentei, avocat, depune note de ședință, care se comunică cu reprezentata intimaților, apreciind că față de renunțarea la recurs a recurentului, celălalt complet de judecată trebuie reinvestit cu soluționarea dosarului nr-, potrivit Regulamentului de Organizare al instanțelor privind repartizarea aleatorie a dosarelor și, totodată, solicită trimiterea acestui dosar la completul inițial investit.

Reprezentanta intimaților depune concluzii scrise, arătând că nu se opune la solicitarea părții adverse.

Curtea respinge cererea formulată de reprezentantul recurentei, raportat la art. 164 Cod procedură civilă și acordă cuvântul părților pe fond.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, respingerea cererii de înscriere a mențiunii la ORC T, pentru motivele detaliate în scris. Cu privire la cheltuielile de judecată, reprezentantul petentului recurent arată că le va solicita pe cale separată.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului, pentru motivele detaliate în concluziile scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată:

Prin Încheierea nr. 3300/ 12.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosar nr. 27350/17.06.2008 s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la: aport asociați fizici, asociați juridici, capital social, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare; depunerea actului constitutiv actualizat; s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator - adițional nr.382/12.09.2007 și a notificării privind depunerea la oficiul registrului comerțului a actului constitutiv actualizat.

Judecătorul delegat a reținut că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și urm. proc.civ. ale art. 204 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, ale art. 6 și 14 din Legea nr. 26/1990, precum și ale Legii nr.359/2004, iar împrejurarea că au fost atacate în instanță atât contractele de cesiune părți sociale, cât și hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților din 12 septembrie 2007, nu pot conduce la respingerea cererii de înscriere mențiuni, actele de cesiune producând efecte juridice până la eventuala lor desființare prin hotărâre judecătorească.

În ce privește opoziția petentului, judecătorul-delegat a constatat că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990, dispoziții străine cauzei.

Prin recursul declarat și înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială sub nr-, petentul a solicitat modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de înscriere mențiuni, înregistrată la ORC sub nr.27350/17.06.2008. A apreciat recurentul că în mod greșit s-a dispus înregistrarea mențiunii, cât timp cererea prezenta caracter contencios raportat la existența litigiului privind anularea contractului de cesiune părți sociale intervenit între și - INSURANCE, fiind ca atare aplicabile prevederile art. 335.proc.civ.

Prin recursul declarat și înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială sub nr-, petenta a solicitat modificarea aceleiași încheieri în sensul respingerii cererii de înscriere mențiuni, înregistrată la ORC sub nr.27350/17.06.2008.

A apreciat recurenta că în mod greșit s-a dispus înregistrarea mențiunii, cât timp cererea prezenta caracter contencios raportat la existența litigiului privind anularea contractului de cesiune părți sociale intervenit între și - INSURANCE, fiind ca atare aplicabile prevederile art. 335.proc.civ. totodată cererea de înscriere mențiuni a fost depusă tardiv și a fost semnată de petentă în calitate de administrator, deși nu mai avea această calitate la data formulării cererii, dată la care raporturile dintre - INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SI REASIGURARE SRL T și recurentă încetaseră prin demisie.

Prin întâmpinarea formulată, intimatele au solicitat respingerea recursurilor, având în vedere că s-au îndeplinit toate formalitățile legale și s-au depus toate documentele justificative necesare în forma cerută de lege, judecătorul-delegat constatând îndeplinite toate cerințele legale de către societate, procedura înscrierii la registrul comerțului reprezentând o materie necontencioasă pentru care se prevede o procedură specială, în sensul art. 338 alin. 2.proc.civ.

În ce privește recursul petentului, față de dispozițiile art. 246.proc.civ. văzând cererea petentului înregistrată la data de 9 iunie 2009, Curtea urmează a lua act de renunțarea la judecata recursului formulat.

Examinând recursul declarat de petenta, în baza art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea judecătorului-delegat fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.

Se reține că, atribuția esențială a judecătorului delegat este aceea de a verifica legalitatea actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerțului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5-8 din Legea nr. 26/1990 și art. 37 din Legea nr. 31/1990. Această activitate este compatibilă cu procedura jurisdicțională grațioasă, reglementată ca atare de Legea nr. 26/1990 și Legea nr. 31/1990, și care este completată cu normele de drept comun conținute de Codul d e procedură civilă, în special cele cuprinse în Cartea a III-a "Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase", relevant în acest sens fiind art. 338.proc.civ. potrivit căruia:

"Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sînt potrivnice naturii necontencioase a cererii.

necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărții de față."

Dată fiind importanța înscrierilor în Registrul Comerțului, cererea și actele depuse de solicitanți trebuie să urmeze o procedură prealabilă, în cadrul căreia funcționarii acestei instituții trebuie să le verifice și să constate dacă îndeplinesc sau nu condițiile legale, după care judecătorul delegat urmează să dispună sau nu, prin încheiere, înregistrarea mențiunilor solicitate în Registrul Comerțului.

În cazul cesiunii de părți sociale, Normele metodologice Nr. P/608/1998 (Nr. 773/1998) privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a înregistrărilor, emise în aplicarea art. 12 alin. 4 din Legea nr. 26/1990, potrivit căruia " Modul de ținere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor și de furnizare a informațiilor la art. 4 se stabilește prin norme aprobate prin ordin al ministrului justiției", prevăd:

Art. 59 alin 3:

"La depunerea oricărei cereri de înscriere de mențiuni, referentul oficiului registrului comerțului va verifica existența următoarelor acte:

a) hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor;

b) actul adițional modificator, în formă autentică;

c) dovezile privind achitarea taxei către oficiul registrului comerțului, a taxei de publicare în Monitorul Oficial al României a hotărârii adunării generale ori a actului adițional sau, după caz, a altor acte pentru care prevede publicarea și/sau, după caz, a taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar."

Art. 64 alin. 2

"La depunerea cererii de înscriere a mențiunii, referentul oficiului registrului comerțului va verifica existența actelor prevăzute la art. 59 alin. (3), precum și a contractului de cesiune. Pentru contractul de cesiune nu se cere formă autentică. Dacă actul adițional autentic privind transmiterea părților sociale cuprinde toate clauzele referitoare la drepturile și obligațiile părților și a fost semnat de cedenți și cesionari, nu se mai prezintă contractul de cesiune."

A admite în sens contrar, în sensul de a extinde competența judecătorului delegat în sensul verificării valabilității contractului de cesiune părți sociale ori hotărârii adunării generale a asociaților, ar însemna ca judecătorul delegat să facă o adevărată cercetare judecătorească și să tranșeze fondul raporturilor juridice născute din actul sau faptul a cărui înregistrare se cere, ocolind astfel procedurile speciale în materie și răpind persoanelor interesate posibilitatea de a-și face apărările și a dezbate în mod efectiv și contradictoriu cauza.

În egală măsură, dacă s-ar accepta ca recursul împotriva încheierii judecătorului delegat să vizeze și alte aspecte, care nu au fost avute în vedere la momentul admiterii înregistrării, ar echivala cu introducerea unor motive noi în recurs. S-ar putea ajunge pe această cale la eludarea prevederilor art. 132 referitoare la termenul de prescripție a introducerii acțiunii în anularea hotărârii AGA, întrucât admiterea recursului ar lipsi de eficiență hotărârea adunării generale ce a stat la baza mențiunii.

Într-adevăr, judecătorul delegat la registrul comerțului nu are rolul unui simplu referent care doar verifică modul de completare a formularelor necesare înregistrării, ci obligația de control instituită în sarcina judecătorului delegat vizează împiedicarea înregistrarea unor acte care contravin legii, însă simpla contestare a operațiunii prin care s-a realizat transferul părților sociale, în procedură de drept comun, nu poate împiedica înscrierea mențiunii în registrul comerțului.

Nu poate fi primită teza recurentei, în sensul că existența litigiului de drept comun imprimă caracter contencios cererii de înscriere a mențiunii și prin urmare se impune respingerea cererii potrivit normelor generale aplicabile procedurii necontencioase, cât timp există o procedură specială prevăzută de Legea nr. 31/1990 ce permite intervenția terților, în aplicarea art. 46, potrivit căruia,

"În cazul în care au fost formulate cereri de intervenție, judecătorul va cita intervenienții și se va pronunța asupra cererilor acestora în condițiile art. 49 și următoarele din Codul d e procedură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 335 din Codul d e procedură civilă."

În ce privește depunerea cererii de înscriere a mențiunii cu nerespectarea termenului legal, această ipoteză, chiar reală fiind, este supusă cenzurii organelor cu atribuții de control ale Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale teritoriale, conform art. 270 ind. 3 din Legea nr. 31/1990, nicidecum nejustificând refuzul înscrierii mențiunii în registrul comerțului.

A mai susținut petenta că, semnând cererea de înregistrare a mențiunii, nu era în măsură a angaja societatea. Se constată însă că, cererea de înregistrare nr.27350/17.06.2008 a fost completată de numitul, împuternicit în condițiile Legii nr.51/1995 de către - - INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SI REASIGURARE SRL, și nu de către petentă, recurenta fiind în eroare asupra acestui aspect.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea judecătorului-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș este temeinică și legală, în conformitate cu prevederile art. 312.proc.civ. urmează a se respinge recursul petentei, ca nefondat.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de petentul împotriva Încheierii nr. 3300/ 12.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 27350/17.06.2008 în contradictoriu cu intimatele - INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SI REASIGURARE SRL, - INSURANCE ELVEȚIA.

Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta împotriva Încheierii nr. 3300/ 12.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 27350/17.06.2008 în contradictoriu cu intimatele - INSURANCE BROKER DE ASIGURARE SI REASIGURARE SRL, - INSURANCE ELVEȚIA.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,


Red. S.- 08.12.2009

Thred. -2 ex - 09.12.2009

Primă instanță - Judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș: CASIANA SECULI

SE COMUNICĂ: Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș

Președinte:Raluca Suciu
Judecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1447/2009. Curtea de Apel Timisoara