Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1449/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Numr în format vechi 1744/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIAL
DECIZIA COMERCIAL Nr. 1449
Ședința public de la 05 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECTOR - -
JUDECTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE JUDETULUI împotriva încheierii nr.1956/11.06.2009, pronunțat de judectorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata pârât SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL GIURGIU.
La apelul nominal fcut în ședința public nu au rspuns prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz lipsa de procedur cu intimata pârât, având în vedere c dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost restituit cu mențiunea "destinatar mutat".
Curtea apreciaz procedura de citare legal îndeplinit cu intimata pârât prin aplicarea dispozițiilor art.98 Cod procedur civil și, din oficiu, invoc excepția tardivitții declarrii recursului și având în vedere c s-a solicitat judecarea cauzei în lips conform art.242 pct.2 Cod procedur civil reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e faț;
Prin încheierea nr.1956/11.06.2009, pronunțat de judectorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Giurgiu și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a SC SRL, dispunându-se și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii radierii, precum și comunicarea încheierii și efectuarea publicitții legale, în condițiile articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a pronunța aceast soluție, judectorul-delegat a reținut c hotrârea de dizolvare a societții este definitiv și irevocabil, iar în termenele prevzute de articolul 237 alin. 7 din Legea nr.31/1990 privind societțile comerciale, nu s-a solicitat numirea unui lichidator, fiind îndeplinite condițiile legale privind radierea societții din Registru Comerțului, fcând incidente dispozițiile articolului 237 alin. 8 și 9 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE JUDETULUI G, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemenicie, invocând în motivele de recurs c societatea pârât datoreaz bugetului general consolidat suma de 2371 lei, conform titlurilor executorii, considerente pentru care societatea nu trebuie radiat din Registrul Comerțului, pentru a da posibilitatea recurentei s acționeze în conformitate cu dispozițiile legale în vederea recuperrii sumei.
Examinând recursul declarat în raport cu actele și lucrrile dosarului, cu dispozițiile articolului 301 Cod procedur civil, raportat la articolul 237 alin. 9 din Legea nr.31/1990 privind societțile comerciale, Curtea apreciaz c acesta este tardiv declarat, având în vedere urmtoarele considerente: încheierea atacat, cu nr. 1956/11.06.2009, a fost pronunțat de judectorul-delegat la data de 11.06.2009, fiind comunicat potrivit dispozițiilor articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.
Din înscrisurile atașate dosarului cauzei rezult c Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Giurgiu, cu adresa nr. 1453/25.05.2009 înregistrat la DGFP G sub nr. 15.286/27.05.2009, a transmis la DGFP G, lista cu firmele care erau citate în vederea radierii, fiind atașat și extrasul de pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, care atest data la care s-a publicat încheierea de radiere, conform articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, respectiv data de 17.06.2009.
Având în vedere c recursul a fost declarat la data de 10.07.2009, data înregistrrii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Giurgiu, peste termenul legal de 15 zile de la efectuarea formalitților prevzute de articolul 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1900 pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedur civil, Curtea urmeaz s resping recursul a Județului G, ca fiind tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE JUDETULUI G cu sediul în G,-, Județ G, împotriva încheierii nr.1956/11.06.2009, pronunțat de judectorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata pârât SC SRL cu sediul în,Județ G și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL GIURGIU cu sediul în G, Str. - -, -UV-2, Județ
Irevocabila.
Pronunțat în ședinț public din data de 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
18.11.2009
.
Tribunalul Giurgiu,
Judector delegat:
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana