Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia civilă nr. 164/2008

Ședința publică de la 21 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurentul Cabinet individual de insolvență -, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC" "SA P, împotriva încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, nr. 1913 din 17 aprilie 2006, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la. precum și cererea de repunere în termenul de recurs formulată de aceeași parte.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC" "SA P N, precum și consilier juridic pentru recurent, lipsă fiind reprezentantul intimatei SC" "SRL Comuna cel, județul

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recurentul depune la dosar taxa judiciară de timbru de 4 lei pentru cererea de repunere în termenul de recurs, conform chitanței nr. - RON din 06.02.2008 și taxa judiciară de timbru de 19,5 lei pentru cererea de recurs, conform chitanței nr. C- din 11.12.2007. De asemenea, depune la dosar delegație din partea Cabinetului Individual de Insolvență - - atât pentru cât și pentru consilier juridic.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul atât pe cererea de repunere în termenul de recurs cât și pe fond.

Consilier juridic pentru recurent, având cuvântul, arată că în ceea ce o privește pe SC" "SRL, există pronunțate două încheieri de dizolvare a acesteia. Astfel, de observat că, la fila 27 dosar, există încheierea nr. 610 din 31 martie 2005 prin care judecătorul sindic dispune dizolvarea acestei societăți, dispunând totodată publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial. Față de această hotărâre, consideră important a se cunoaște care este finalitatea acesteia, în condițiile în care nu s-a declarat recurs împotriva ei, deoarece, după un an de la pronunțarea hotărârii sus-indicate, alt judecător sindic, prin încheierea nr. 1913 din 17.04.2006 fila 31 dosar, dispune din nou dizolvarea aceleași societăți, respectiv SC" "SRL - fila 33- poziția 473.

În continuare, arată că, recurentul de față, în calitate de lichidator judiciar era îndreptățit să i se aducă la cunoștință de situația societății pe care o reprezintă, sau cu care se află în litigiu, în condițiile în care prima încheiere de dizolvare a fost pronunțată la 31.03.2005, iar lichidatorul, respectiv recurentul de față s-a judecat cu această societate până în anul 2008. Importanța o reprezintă faptul că această societate figurează cu un debit foarte mare care ar îndestula creditorii debitoarei reprezentată de recurentul de față.

Astfel, referitor la motivele cererii de repunere în termenul de recurs, solicită a se avea în vedere că în cauză există două încheieri prin care se dispune același lucru, mai mult, același judecător -, la o lună după ce a pronunțat hotărârea de dizolvare a SC" "SRL, soluționează un litigiu cu privire la părțile din cauză. În acest sens, solicită a se avea în vedere hotărârea depusă la dosarul cauzei, respectiv sentința civilă nr. 1511/F din 18.05.2006, prin care SC" "SRL a fost obligată să restituie SC" "SA o sumă de bani, cu titlu de preț reactualizat. Mai mult, însăși societatea dizolvată se judecă după pronunțarea hotărârii de dizolvare, în acest sens depunând la dosar certificatul nr. 119/2006 din 10.01.2006 din care rezultă această situație.

Față de cele mai sus-arătate, consideră că înainte de soluționarea recursului este important ca Oficiul Registrului Comerțului să prezinte care este finalitatea încheierii nr. 610/31.03.2005, având în vedere dispozițiile art. 30 din Legea nr. 359/2004.

În continuare, referitor la citarea societății debitoare, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 92 Cod procedură civilă aceasta se face prin afișare doar în anumite condiții, astfel că, din punct de vedere al procedurii de citare, solicită instanței a verifica dacă aceasta a fost legal îndeplinită.

Astfel, față de cele mai sus-arătate, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs.

Mai mult, avându-se în vedere că cele două hotărâri de dizolvare au fost comunicate Ministerului Finanțelor Publice, Direcției Generale a Finanțelor Publice, consideră necesar a se solicita opinia acestor instituții cu privire la această situație, chiar solicitând recurentei de față, în calitate de lichidator judiciar a executa debitul pe care îl are împotriva SC" " SRL.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că recurenta de față, nu a cunoscut despre situația intimatei, respectiv faptul că aceasta a fost dizolvată.

În concluzie, față de cele mai sus-arătate, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1913/17.04.2006, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, s-a admis cererea formulată de Oficiul Registrului Comerțului N și s-a dispus radierea din registrul comerțului a unui număr de 484 persoane juridice înmatriculate în anul 1994 (conform listei anexe), între care și SC" " SRL - N, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Cabinetul individual de insolvență, care a susținut că în calitate de lichidator judiciar al SC" "SA PNa re interes să recupereze o creanță a acestei societăți de la firma radiată, (constatată prin sentința civilă nr. 1649/E/21.12.2004, pronunțată de Tribunalul Neamț ), astfel că recurentul consideră radierea firmei din Registrul Comerțului ca fiind neoportună și nelegală.

În dovedirea susținerilor sale, recurentul a depus la dosar acte.

S-a formulat, de asemeni, cerere de repunere în termenul de recurs, cerere legal timbrată.

Analizând cu prioritate problema introducerii în termen a recursului de față, precum și cererea de repunere în termen formulată de recurent, curtea constată următoarele:

Potrivit art. 30 alin. 3 din Legea nr. 359/2004, încheierea de dizolvare a societății se comunică persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finanțelor Publice, la Agenția Națională de Administrare Fiscală pe cale electronică și se publică concomitent pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, precum și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal.

Art. 31 alin. 1 din aceeași lege stabilește că "încheierea de constatare a dizolvării de drept este supusă numai recursului, la cererea oricărei persoane,în termen de 15 zile de la publicarea prevăzută la art. 30 alin. (3)".

În speță, încheierea de dizolvare a SC" "SRL a fost publicată conform dispozițiilor art. 31 alin. (41) și (6), la data de 20.04.2006, așa cum rezultă din relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț (filele 75-76), iar cererea de recurs a fost formulată mult după expirarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1, respectiv la 11 decembrie 2007.

Deși recurentul a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, nu s-au precizat concret motivele care l-au împiedicat să respecte termenul de recurs și care ar justifica repunerea în termen, potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă.

Sentința nr. 1511/18.05.2006 a Tribunalului Neamț, invocată de recurent este hotărârea care constată o creanță a recurentului față de SC" "SRL. Chiar dacă s-ar aprecia că de la data pronunțării acestei sentințe ar fi încetat cauzele care l-au împiedicat pe recurent să promoveze recursul, cererea de recurs se impunea a fi promovată în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, potrivit art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă.

Dincolo de aceste aspecte, recurentul este în eroare atunci când susține că s-au pronunțat două încheieri de dizolvare privind SC" "SRL, încheierea nr. 610/31.03.2005 constatând dizolvarea societății, iar prin încheierea nr. 1913/17.04.2006 s-a dispus radierea acesteia.

Față de considerentele expuse, curtea apreciază că recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 103 Cod procedură civilă, pentru a se putea dispune repunerea în termenul de recurs, astfel că cererea de repunere în termen va fi respinsă ca nefondată, cu consecința respingerii recursului împotriva încheierii nr. 1913/17.04.2006, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul, ca tardiv, promovat de recurentul Cabinet individual de insolvență -, cu sediul în P N,-/45, județul N, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC" "SA P N, împotriva încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț, nr. 1913 din 17 aprilie 2006, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la. în contradictoriu cu intimata SC" "SRL, cu sediul în Comuna cel, Sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. înch.

Red. - 14.03.2008

Tehnored. - ex. 2

14/14.03.2008

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Bacau