Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1687/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 1687/

Ședința publică din 17.12.2009

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Dorin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad nr. 4073/11.05.2009 pronunțată în dosar nr. 32284/2009, în contradictoriu cu intimații ORC A și SC -COM SRL, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Se prezintă d-na av., pentru asociata, însă, deoarece nu este parte în proces, nu se permite d-nei avocat să pună concluzii în cauză.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin încheierea nr. -.05.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Arad, s-a admis cererea de depunere și menționare acte așa cum a fost formulată, s-a dispus menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1 din 04.05.2009, cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte și s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a Hotărârii adunării generale a asociaților nr. 1/04.05.2009, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul, solicitând desființarea sa și respingerea cererii societății de înscriere mențiuni.

În motivare recurentul arată că a semnat hotărârea prin mandatar fără să știe, nici el nici mandatarul, că această hotărâre este nelegală și netemeinică deoarece s-a hotărât dizolvarea societății, fără să se numească lichidator și fără să se stabilească modul de stingere a pasivului și de împărțire a bunurilor rămase către asociați, aspecte prevăzute imperativ de legea societăților comerciale.

Se mai arată că societatea are datorii, are creditori care sunt prejudiciați de dizolvare nefiind plătiți și de asemenea recurentul, ca asociat, este prejudiciat deoarece nu s-a stabilit masa activă a societății și modul de împărțire a bunurilor între asociați.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin procura specială dată mandatarului la data de 20.05.2005 (fila 10 din dosar), recurentul, în calitate de asociat la SC COM SRL, l-a mandatat să efectueze toate demersurile pentru dizolvarea, lichidarea și radierea societății comerciale. Nu s-a fixat un termen până la care respectivele operațiuni să fie la îndeplinire, astfel că nu se poate pune problema caducității mandatului, iar autenticitatea procurii nu a fost contestată de recurentul.

Ca urmare, mandatarul și celălalt asociat, au adoptat Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC COM SRL cu nr. 1/04.05.2009, prin care au hotărât dizolvarea și lichidarea societății, fără numire de lichidator.

Judecătorul delegat a analizat cererea de menționare în registrul comerțului a hotărârii de dizolvare și lichidare a societății comerciale, sub aspect formal și, constatând că ea întrunește cerințele Legii 26/1990, a dispus menționarea respectivei hotărâri în registrul comerțului.

Judecătorul delegat la registrul comerțului nu poate face aprecieri cu privire la fondul hotărârii Adunării Generale a Asociaților, ci face numai verificări asupra aspectelor formale ce țin, spre exemplu, de modul de convocare a adunării, de prezența asociaților și de modul de întocmire, sub aspect formal, al hotărârii asociaților. De asemenea, se verifică și conformitatea hotărârii respective cu normele imperative, precum și cu ordinea publică și bunele moravuri.

În consecință, criticile unui asociat, aduse fondului hotărârii asociaților unei societăți comerciale nu se pot valorifica decât pe calea unei acțiuni în anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaților, iar nu pe calea recursului la încheierea judecătorului delegat.

Nu are nicio relevanță că, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC COM SRL cu nr. 1/04.05.2009, nu s-a numit lichidator, întrucât acesta se poate numi și ulterior și, prin aceasta, în sine, nu se afectează interesele asociaților sau ale creditorilor sociali. Voința asociaților este neîndoielnică, în sensul dizolvării și lichidării societății, iar faptul că nu au numit și un lichidator, prin aceeași hotărâre, nu poate duce la lipsirea de efecte juridice a hotărârii de dizolvare și lichidare. Luarea hotărârii dizolvării și lichidării societății, pe de o parte și numirea lichidatorului, pe de altă parte, sunt etape distincte, în procesul desființării ca subiect de drept al unei societăți comerciale, care pot coexista, în cadrul aceleiași hotărâri sau se pot succeda, în cadrul unor hotărâri distincte, succesive.

Întrucât Hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC COM SRL cu nr. 1/04.05.2009 nu încalcă norme imperative ale legii și nu contravin ordinii publice sau moralei și respectă cerințele formale, încheierea atacată, prin care s-a dispus efectuarea mențiunilor privind dizolvarea și lichidarea societății, este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de petentul împotriva încheierii nr. 4073/11.05.2009n, pronunțată de judecătorul delegat la ORC A, în dosar nr. 32284/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr.

GREFIER

RED./07.01.2010

TEHNORED. /07.01.2010/2 ex.

Instanță fond: Tribunalul Arad

Judecător delegat la ORC A:

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1687/2009. Curtea de Apel Timisoara