Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1692/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1692
Ședința publică de la 03.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Aurică Avram
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, împotriva încheierii nr. 2624/03.07.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 15170/2009, în contradictoriu cu intimata ȘI
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că, reținând că Oficiul Național al Registrului Comerțului nu a avut calitate de parte în litigiul desfășurat în fața judecătorului delegat, constatând că, potrivit art. 294.proc.civ. în apel nu se poate schimba calitatea părților, iar această dispoziție este aplicabilă și în recurs, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 316.proc.civ. Curtea apreciază că nu are calitate de parte în recurs.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata cauzei și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2624/03.07.2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărașia respins cererea prin care Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cas olicitat numirea unui lichidator la ȘI
Pentru a dispune astfel, judecătorul delegat a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 237 alin. 7 și 8 și urm. din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece termenul de trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare a fost depășit.
Împotriva acestei încheieri, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Cad eclarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și numirii unui lichidator la ȘI
În motivare, recurenta a arătat că ȘI a fost dizolvată prin sentința comercială nr. 2916/05.12.2006 a Tribunalului Călărași și, într-o interpretareper a contrarioa dispozițiilor art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu a fost încă radiată societatea, cererea de numire a lichidatorului nu poate fi considerată tardivă. Totodată, recurenta a subliniat importanța cererii sale, în considerarea debitelor pe care ȘI le are la bugetul consolidat al statului, de 2.593 lei.
În subsidiar, recurenta a solicitat să fie repusă în termenul de a solicita numirea unui lichidator.
Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Judecătorul delegat a reținut împlinirea termenului în care se putea solicita numirea unui lichidator, în raport de prevederile art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce implică existența anterioară a hotărârii de dizolvare cu privire la societatea respectivă. De altfel, recurenta a recunoscut că intimata ȘI a fost deja dizolvată și a indicat și sentința prin care Tribunalul Călărașia aplicat această sancțiune, identificând-o prin nr. 2916/05.12.2006.
Potrivit art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, societatea comercială urmează să intre în lichidare, iar în vederea realizării lichidării, care implică inclusiv recuperarea creanțelor terților împotriva societății, este necesară numirea unui lichidator.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, dacă în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, nu se procedează la numirea unui lichidator, judecătorul delegat numește un lichidator la cererea oricărei persoane interesate. Dar, potrivit art. 237 alin. 8 din aceeași lege, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. 7, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7, persoana juridică se radiază, prin încheierea judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speță, recurenta, ca persoană interesată, avea posibilitatea recuperării creanțelor bugetare invocate în cadrul procedurii lichidării, determinate de dizolvarea anterioară a societății intimate, scop în care avea și posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator, în condițiile și termenele legale.
Neprocedând astfel, recurenta nu se poate prevala de faptul că nu a fost pronunțată încă radierea societății intimate, pentru a obține numirea lichidatorului după împlinirea termenelor legale, întrucât aceste termene sunt legate în mod expres de data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare, dar nu se extind dincolo de cele 6 luni, prevăzute de art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Nici o dispoziție legală nu susține afirmația recurentei, potrivit căreia termenul în care poate fi numit lichidatorul ar putea fi extins până la data radierii societății din registrul comerțului, iar interpretarea per a contrario a textelor legale invocate mai sus nu este de natură să conducă spre o asemenea concluzie.
Așa fiind, Curtea constată că în mod legal judecătorul delegat a respins cererea de numire a unui lichidator, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 103 alin. 1.proc.civ. "neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
În acest context, se cuvine subliniat că recurenta nu numai că nu a dovedit existența unei împrejurări "mai presus de voința ei", dar nici măcar nu a afirmat-o, așa încât cererea formulată cu caracter subsidiar, vizând repunerea sa în termenul de a solicita numirea unui lichidator, trebuie apreciată ca fiind nefondată.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, iar motivele invocate de către recurentă nu justifică modificarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,--8, jud. C, împotriva încheierii nr. 2624/03.07.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 15170/2009, în contradictoriu cu intimata ȘI, cu sediul în C,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /4 ex./21.12.2009
Jud. delegat -
Tribunalul Călărași
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean, Aurică Avram