Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 3/R/CC DOSAR NR-
Ședința din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - JUDECĂTOR 3: Codruța Vodă
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de " " împotriva încheierii nr. 8950 din 2 iulie 2008, pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov în dosarul nr. 61213/2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința din camera de consiliu din 3 februarie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin încheierea judecătorului delegat la ORC nr. 8950 din 2.07.2008 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a administratorului pentru B în locul fostului administrator.
Împotriva încheierii a declarat recurs în calitate de asociat al L invocând greșita soluționare a cererii nefiind îndeplinite cerințele îndreptării erorii materiale, întrucât în cuprinsul actului adițional nu era solicitată revocarea fostului administrator, deși nicio hotărâre AGA nu atesta această revocare. Se mai arată că la 11.02.2008 s-a adoptat hotărârea asociaților prin care s-au numit ca administrator atât cât și, hotărâre ce nu a fost înregistrată la.
La termenul din 13.01.2009 intimata a invocat tardivitatea declarării recursului față de data pronunțării încheierii la 2.07.2008 și data promovării recursului la 30.09.2008. Prin adresa nr. 7820/28.01.2009 emisă de ORC se arată că încheierea recurată nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin urmare, constatând că recurentul nu a fost parte la soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, iar hotărârea nu a fost publicată în Monitorul Oficial, în temeiul art. 6 alin.3 din Legea nr. 26/1990, rezultă că excepția de tardivitate a declarării recursului nu este fondată.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în baza art. 3041Cod procedură civilă se constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 94 din Normele metodologice de efectuare a înregistrărilor în registrul comerțului nr. 773/1998 cererea de îndreptare erori materiale se întocmește în scopul rectificării erorilor materiale constatate în cuprinsul actelor aflate în dosarul comerciantului. materiale pot viza cuprinsul actelor emise de oficiul registrului comerțului sau alte acte decât cele emise de oficiu, cum ar fi actul constitutiv, actul adițional modificator, încheierea judecătorului delegat etc. caz în care comerciantul are obligația să solicite, în prealabil, îndreptarea erorilor, la organele emitente, după care, ulterior, va cere rectificarea erorilor la oficiul registrului comerțului.
Prin cererea de îndreptare a erorilor materiale înregistrate sub nr. 61213/30.06.2008, asociata, a solicitat rectificarea înregistrării mențiunii nr. 8674/25.06.1999 în sensul înlocuirii administratorului cu noul administrator.
Anterior, prin cererea nr. 8674/25.06.1999 petenta a solicitat înscrierea mențiunilor privind cooptarea unui nou asociat prin cesiune de părți sociale și majorarea valorii nominale a părții sociale, fără a menționa solicitarea înregistrării noului administrator. În acest sens este și adresa nr. 57782/19.06.2008 emisă de ORC B în care se arată că nu s-au depus, cu acea ocazie, nici actele necesare înscrierii mențiunii, respectiv declarația de onorabilitate, specimenul de semnătură și nici nu s-a perceput taxa de înregistrare aferentă.
Potrivit art. 7 din Normele metodologice nr. 773/1998, înregistrările în registrul comerțului se fac, după caz, la solicitarea comerciantului sau a oricăror persoane interesate ori din oficiu. Prin urmare, în lipsa unei solicitări a comerciantului în sensul înscrierii noului administrator în baza cererii nr. 8674/25.06.1999, nu se poate invoca eroarea materială a încheierii judecătorului delegat și nici a înscrierilor din registrul comerțului. În consecință, în lipsa unei erori materiale prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 94 din Normele metodologice, în mod greșit s- dispus înregistrarea noului administrator al B, recursul fiind întemeiat sub acest aspect.
Cererea recurentului-asociat de înregistrare a mențiunilor cuprinse în actul adițional din 11.02.2008 constituie o cerere nouă, inadmisibilă pentru prima oară în recurs, potrivit art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a admite recursul declarat de recurentul, a modifica în tot încheierea nr. 8950/2.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale înregistrate sub nr. 61213/30.06.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității declarării recursului;
Admite recursul declarat de recurentul împotriva încheierii nr.8950/2.07.2008 pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului B pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale înregistrate sub nr. 61213/30.06.2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red: /11.02.2009
Dact:/ 16.02.2009
- 3 ex. -
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă