Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 308

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Moț

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta SC SRL C împotriva încheierii nr.248 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr.595/2008 în contradictoriu cu intimata DGFP D și lichidatorul, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata DGFP D prin consilier juridic D, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că lichidatorul a depus prin serviciul arhivă, cerere prin care solicită judecarea în lipsă. Totodată, se învederează că prin decizia 597 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de SC SRL C și s-a modificat sentința în sensul că s-a respins cererea de dizolvare a societății și s-a dispus radierea mențiunii dizolvării din registrul comerțului, după care;

Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru intimata DGFP D, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin încheierea nr.248 din 10 ianuarie 2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolja admis cererea formulată de DGFP D și a dispus numirea lichidatorului, care să efectueze operațiunile de lichidare la SC SRL C, în temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr.31/1990. Totodată, a fixat remunerația acestuia și a dispus înregistrarea mențiunii în registrul comerțului.

Judecătorul delegat a reținut că sunt îndeplinite condițiile legii, respectiv art. 6 din Legea nr. 26/1990, art. 237, art.252 și următoarele din Legea nr. 31/1990, societatea fiind dizolvată.

Împotriva încheierii a formulat recurs SC SRL C, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Recurenta susține că numirea lichidatorului este nelegală întrucât nu sunt îndeplinite premisele pentru numirea acestuia. Susține că împotriva sentinței de dizolvare pe motivul nedepunerii situațiilor financiare a formulat recurs, care s-a soluționat prin decizia nr.597 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- și că sentința de dizolvare este irevocabilă.

S-a depus la dosar decizia Curții de APEL CRAIOVA din care rezultă soluția pronunțată în recursul declarat împotriva sentinței de dizolvare a societății la data de 19 iunie 2007.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 237 alin.6 din Legea nr.31/1990, persoana juridică intră în lichidare la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare a societății.

În speță, societatea a fost dizolvată în temeiul art. 237 alin.1 din Legea nr.31/1990, prin Sentința Tribunalului Dolj nr.1227/05.04.2007, pronunțată în Dosarul nr- însă, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului a procedat la numirea lichidatorului care să efectueze operațiunile de lichidare mai înainte de rămânerea irevocabilă a acestei sentințe. Cu atât mai mult, se reține că în recursul exercitat de societate împotriva hotărârii de dizolvare s-a schimbat soluția tribunalului. Prin Decizia Curții de APEL CRAIOVA nr.597 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a admis recursul și s-a modificat sentința nr. 1227 din 5.04.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj și s-a respins sesizarea ORC având ca obiect cererea de dizolvare a SC SRL C, în prezent societatea nefiind dizolvată, ci în curs de funcționare.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că judecătorul delegat la ORC a pronunțat o soluție nelegală, întemeiată pe aplicarea greșită legii, încât, în temeiul art.304 pct.9 cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica încheierea recurată și va respinge cererea creditorului DGFP D pentru desemnarea lichidatorului la SC SRL

Se va dispune radierea mențiunii de numire a lichidatorului din registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC SRL C cu sediul în C,-, jud. D, împotriva încheierii nr.248 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr.595/2008, în contradictoriu cu intimatul DGFP D cu sediul în C,-, jud. D și intimatul lichidator cu sediul în C,-,.4, jud. D, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la. prin care s-a desemnat lichidator.

Modifică încheierea nr.248 din 10 ianuarie 2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj și respinge cererea DGFP D pentru numirea lichidatorului la SC SRL

Dispune radierea mențiunii de numire a lichidatorului din Registrul Comerțului.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 martie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /03.04.2008

tehnored.B/3ex

01 Aprilie 2008

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Craiova