Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 336/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
(Nr. în format vechi 325/2008)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.336
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva încheierii nr.2292/21.01.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 29.02.2008 asociatul unic al intimatei, a depus la dosar note scrise însoțite de set de înscrisuri, iar la data de 10.03.2008 intimata prin a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.
Curtea, având în vedere faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs soluționarea cauzei în lipsa sa conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin încheierea nr.2292/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul București prin judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a B în raport cu prevederile art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 B solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și respingerea cererii ONRC.
Motivele de recurs s-au formulat în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
În esență s-a susținut că, radierea societății pârâte presupune dispariția sa ca subiect de drept în condițiile în care figurează în evidențele recurentei cu obligații fiscale restante, reprezentând debite neachitate la bugetul de stat pe care nu mai are posibilitatea să le recupereze.
Cu fișa sintetică de la 29.01.2008 recurenta susține că debitul este în valoare de 164 RON.
În drept se invocă Codul d e procedură civilă, Codul d e procedură fiscală, Legea nr.359/2004, Legea nr.31/1990 republicată.
S-a solicitat proba cu înscrisuri.
În temeiul art.242 (2) Cod procedură civilă recurenta a solicitat judecarea în lipsă și în temeiul art.26 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 coroborat cu art.229 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală s-a susținut că recurenta este scutită de plata timbrajului.
S-au anexat înscrisuri în copie.
unic al Baf ăcut cunoscut că și societatea dizolvată a formulat recurs și că fiind plecat în străinătate la tratament nu se poate prezenta la termenul din 18.03.2008 anexând înscrisuri în susținere.
Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia depus întâmpinare prin care arată că, potrivit sentinței comerciale nr.2315/18.05.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr.2107/2005 s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus dizolvarea în temeiul dispozițiilor art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Se mai arată că la 18.05.2005 s-a pronunțat dizolvarea judiciară a societății și până la 21.01.2008 când s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a, recurenta în raport cu prevederile art.237 alin.7 și 8 nu a formulat cerere de numire lichidator.
Intimatul mai arată că dispozițiile art.237 alin.10 din Legea nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare prevăd că "bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din Registrul Comerțului, în condițiile art.8 și 9, revin acționarilor", lăsând soluția la aprecierea instanței.
În temeiul art.242 (2) Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele dosarului Curtea reține că recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Întrucât societatea radiată nu a depus în termen legal situațiile financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art.237 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată și modificată s-a dispus dizolvarea de drept a acestei societăți la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Potrivit art.237 alin.7 și 8 din Legea nr.31/1990 republicată și modificată de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, dacă nu s-a formulat nici o cerere în acest sens, persoana juridică dizolvată se va radia din oficiu din Registrul Comerțului.
Or, probele nu relevă că recurenta în temeiul prevederilor legale precitate ar fi formulat cerere pentru numirea lichidatorului, radierea dispusă fiind legală.
Tot astfel nu s-a probat faptul că s-ar fi încălcat prevederile art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Împrejurarea că recurenta ar avea de recuperat unele sume de la societatea radiată nu constituie motiv pentru înlăturarea măsurii de radiere.
Altfel cum s-a arătat, recurenta putea încerca recuperarea datoriei în faza de lichidare dar în temeiul principiului disponibilității nu a valorificat acest drept conferit de lege.
Pentru aceste motive Curtea în baza art.312 (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4, împotriva încheierii nr.2292/21.01.2008 pronunțată de Tribunalul București prin judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații B și Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 26.03.2008
Tehnored. - 1.04.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Judecător delegat la
Președinte:
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar, Mioara Badea