Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 64/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 354

Ședința publică de la 21 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia

JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr. 4294 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Sectia a VII a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, MONDIAL SPORTS SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ,

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 27.12.02007, intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus dovada citării intimatului prin Poșta Română.

Curtea constată că procedura de citare cu intimatul este legal îndeplinită.

Recurentul prin avocat arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul exonerării de plată a pasivului debitoarei la care a fost obligat din eroare, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Referitor la cererea de a fi scoasă din cauză (pag.37), Curtea o respinge ca nefondată.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.4294/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială s-a admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 împotriva administratorilor debitoarei MONDIAL SPORTS

Ca urmare au fost obligați pârâții și la plata în solidar a pasivului societății debitoare în sumă de 415.832 lei.

S-a închis procedura față de debitoarea MONDIAL SPORTS, conform art.137 din Legea nr.64/1995 azi art.138 din Legea nr.85/2006 s-a dispus notificarea de închidere a procedurii, precum și radierea societății debitoare.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut în esență că societatea debitoare nu are bunuri mobile și imobile în patrimoniu. Că vinovați de aducerea societății în stare de insolvență sunt cei doi administratori ai societății care nu au ținut o situație financiar-contabilă în conformitate cu Legea nr.82/1991 în sensul că nu au întocmit situații financiare anuale, nu au depus bilanțuri sau raportări contabile pe perioada 30.06.2004 - 30.06.2005, că lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale menționate au creat prezumția legăturii de cauzalitate între folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, ceea ce dovedește culpa lor în ajungerea societății în incapacitate de plată.

Pentru motivele arătate s-a pronunțat sentința de mai sus.

Împotriva sentinței comerciale nr.4294/12.11.2007 a declarat recurs pârâtul care critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece numai dintr-o eroare a fost obligat în solidar la plată cu celălalt pârât, dânsul nefiind niciodată nici asociat și nici administrator, nici factor de decizie în conducerea sau contabilitatea societății; nu cunoaște nicio persoană din conducerea, administrarea sau contabilitatea societății debitoare aflată în faliment.

Menționează astfel că din anul 1992 locuiește constant în Germania împreună cu părinții, că într-adevăr a mai venit sporadic prin țară până în 2002, dar din acest an nu a mai fost niciodată în țară.

În vara anului 2007 când părinții săi s-au decis să locuiască în țară au aflat cu surprindere de existența cauzei de față și de obligarea sa la plata sumei de 415.832, când i s-a trimis la domiciliul din țară hotărârea instanței de fond.

Mai arată că prin cererea înregistrată sub nr.62314/19.01.2006 de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B creditoarea cere într-adevăr obligarea la plată a administratorului debitoarei MONDIAL SPORTS dar îl evidențiază cert în persoana pârâtului.

Mai mult, în dovedirea cererii de antrenare a răspunderii administratorului, creditoarea Sector 5 depune la dosar certificatul/adresa emisă sub nr.-/11.03.2005 din care rezultă fără dubiu că administrator al societății debitoare este doar. Nici pe această adresă nu apare nicăieri numele său.

În atare situație considerăcă numai dintr-o eroarede motivare a sentinței pe care o atacă, a fost trecut alături de unicul administrator al societății pârâte și numele său, motiv pentru care cere admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și exonerarea sa de plata sumei de 415.832 lei la care în mod nelegal a fost obligat la plată de instanța de fond.

Depune în recurs copie după actele la care face referire, precum și listingul de la nr.-/07.01.2008 (pag.25) ca urmare a cererii sale în dovedirea celor ce susține, și din care rezultă într-adevăr că din data de 08.05.2003 până la intrarea în faliment a societății, intimata-debitoare a avut ca administrator doar pe pârâtul.

astfel admiterea recursului și exonerarea sa de plata sumei de 415.832 lei.

Recursul este fondat.

Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele: din cuprinsul tuturor actelor aflate la dosar, și în special al celor ce au o importanță covârșitoare în antrenarea răspunderii pârâților în cauză, respectiv cererea Sector 5 nr.62314/19.01.2006 (pag.139-141 dosar fond) formulată pe dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995 (art.138 din Legea nr.85/2006), adresa nr.-/11.04.2005 (pag.19 dosar fond) ce a stat la baza cererii de deschidere a procedurii, precum și adresa nr.-/07.01.2008 respectiv listingul privind istoricul societății debitoare (pag.29 dosar recurs), nu rezultă că recurentul ar fi fost asociat sau administrator al MONDIAL SPORTS, numele său nefiind identificat în actele societății.

Astfel fiind și cum din documentele aflate la dosarul cauzei la instanța de fond rezultă fără putință de tăgadă faptul cărecurentul nu are nici o legătură cu litigiul de față, că a fost introdus în cauză din eroare, Curtea constată că sentința comercială nr.4294/12.11.2007 sub acest aspect este netemeinică și nelegală.

În consecință va admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr.4294/12.11.2007.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei MONDIAL SPORTS

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

La cererea recurentului, făcând aplicarea art.274 Cod procedură civilă Curtea obligă intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B la plata sumei de 3.733,80 lei cheltuieli de judecată către acesta.

Văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în B, împotriva sentinței comerciale nr.4294 din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimații: creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B, debitoarea MONDIAL SPORTS și administratorul societății debitoare.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata pasivului debitoarei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B la plata sumei de 3.733,80 lei cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21.03.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 15.04.2008

Tehnored. - 17.04.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Alecsandrina Rădulescu
Judecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Bucuresti