Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.585
Ședința publică din data de 25 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 3: Adrian
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentaAdministrația Finanțelor Publice Târgoviște -prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul D împotriva încheierii nr.925/26.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimateleSC SRLcu sediul în Târgoviște, str.-,.73,.B,.14, județul D șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,., nr.1, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și intimatele SC SRL și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, prin intermediul serviciului registratură al instanței intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, iar recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, față de lipsa părților și având în vedere că recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
- 2 -
Prin cererea înregistrată sub nr. 2449 din 21.02.2008 s-a solicitat numirea unui lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare pentru SRL.
Judecătorul delegat a constatat că societatea în cauză a fost dizolvată în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, iar prezenta cerere se întemeiază pe disp. art 237 alin. 7 din același act normativ.
Prin încheierea nr.925 din 26 februarie 2008 s-a respins ca tardiv formulată cererea DGFP D - Târgoviște prin care s-a solicitat numirea unui lichidator pentru SC SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut potrivit art. 237 alin. 7 din legea societăților comericale, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare. Cererea de numire lichidator trebuie formulată, potrivit art. 237 alin. 8, în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Susține recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște că la momentul la care cererea a fost soluționată prin încheierea recurată, nu exista o încheiere a judecătorului delegat de radierea a societății, revederile alin. 8 ale art. 237, nefiind îndeplinite, nimic nu împiedica numirea lichidatorului pentru o societate dizolvată.
Consideră recurenta că decăderea din dreptul de a formula o astfel de cerere era îndreptățită în situația în care se solicita numirea lichidatorului pentru o societate radiată.
Se solicită, admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea spre rejudecare, în vederea numirii unui lichidator.
Intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, învederând faptul că D - Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a mai formulat o cerere de numire lichidator pentru aceeași societate, cerere pe care judecătorul delegat a apreciat-o ca fiind formulată în termenul stabilit de legea societăților comerciale, dar pe care a amânat-o pentru completarea ei cu dovada rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a dispus dizolvarea.
Examinând încheierea prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- 3 -
În conformitate cu art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată, tribunalul va putea pronunța, la cererea Oficiului Național al registrului Comerțului sau a oricărei persoane interesate, dizolvarea unei societăți în situația în care societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la expirarea termenului legal, situația financiară anuală sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
Potrivit art. 237 alin. 7 și 8 din același act normativ, în situația în care, în termen de trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate numește un lichidator de pe Lista practicienilor în insolvență, iar în situația în care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de trei luni de la expirarea primului termen, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului prin încheierea judecătorului delegat.
Judecătorul delegat a reținut în mod legal că sentința de dizolvare a societății a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea IV-a la data de 2.10.2006, această sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare iar cererea de numire a lichidatorului a fost formulată la data de 1.02.2008, după expirarea termenului prevăzut de art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Curtea reține că, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, cererea de numire a lichidatorului putea fi formulată cel mai târziu la data de 2.05.2007, astfel încât în mod legal judecătorul delegat a respins această cerere ca fiind tardiv formulată.
Sancțiunea prevăzută de lege pentru lipsa formulării unei cereri într-un anumit termen imperativ este reprezentată de decăderea din dreptul de a mai formula o astfel de cerere, având semnificația stingerii dreptului subiectiv.
Susținerile recurentei privind împrejurarea că societatea nu a fost radiată din registrul comerțului până la data formulării cererii de numire a lichidatorului urmează a fi înlăturată deoarece decăderea operează de drept și nu în funcție de situația juridică a societății.
De altfel, recurenta a mai formulat, în termen legal, o cerere nu numirea lichidatorului pentru SC. SRL Târgoviște, dar prin încheierea nr. 503/7.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului s-a constatat perimată această cerere.
Recurenta a mai susținut că nu există nicio rațiune pentru ca o cerere privind desemnarea unui lichidator poate fi admisă sau respinsă ca tardivă în funcție de cuantumul datoriilor, având în vedere că pentru societățile dizolvate care au datori mai mari de 10.000 lei, s-ar putea deschide procedura insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că desemnarea lichidatorului în cadrul procedurii insolvenței se face în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, și nu conform art. 237 din Legea nr. 31/1990, iar temeiul cererii formulate de
- 4 -
recurentă este reprezentat de disp. art. 237 al. 7 din Legea nr. 31/1990, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile legale care reglementează procedura insolvenței.
Față de cele reținute, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentaAdministrația Finanțelor Publice Târgoviște -prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr.166, județul D împotriva încheierii nr.925/26.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimateleSC SRLcu sediul în Târgoviște, str.-,.73,.B,.14, județul D șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,., nr.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- G - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex./23.05.2008;
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120.
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu, Adrian