Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 583/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.583
Ședința publică din data de 25 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 3: Adrian
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta- TRANS SRLcu sediul în B, str. -, nr. 171, județul B și- TRANS SRLprin administrator G, domiciliată în comuna, sat, județul B, împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleBANK SA - sucursala, cu sediul în B, județul B,- LEASING SA, cu sediul în B, str. -,. 8,. A,. 2 și în B, str. -,. 8,. A,. 2, județul B,- COM DISTRIBUȚIE SRL,cu sediul în B, șos. -, - 7, județul B și LEASING SA, cu sediul în B, sector 1,--22,. 4.
Recursul este timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/22 aprilie 2008 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta reclamantă - TRANS SRL și intimatele pârâte BANK SA - Sucursala B, - LEASING SA, - COM DISTRIBUȚIE SRL și LEASING SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că recursul se află la al doilea termen de judecată, este motivat, timbrat, iar recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului registratură, taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr.-/22.04.2008, timbru judiciar de 0,15 lei precum și o cerere, purtând viza nr.4923/25.04.2008, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin incheierea de sedinta din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Bal uat act, in temeiul disp. art. 246.proc.civ. de renuntarea la judecata a reclamantei - TRANS SRL in contradictoriu cu paratele BANK Sucursala B, - LEASING SA, - COM DISTRIBUTIE SRL si - LEASING SA, retinand ca reclamanta a solicitat retragerea actiunii impotriva paratei Bank- Sucursala
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs reclamanta - TRANS SRL, aratand ca declaratia de renuntare la judecata a fost facuta numai impotriva unui parat, si nu a tuturor paratilor, astfel cum gresit a luat act instanta de fond.
Intimatele, legal citate, nu au formulat intampinare in termen legal.
Examinand incheierea recurata, Curtea constata ca recursul este fondat, urmand a-l admite, pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea depusa la dosarul instantei de fond la data de 30 ianuarie 2008, reclamanta - TRANS SRL a solicitat a se lua act de retragerea actiunii impotriva paratei BANK - Sucursala
Desi in considerentele incheierii, instanta de fond retine faptul ca cererea reclamantei se refera exclusiv la aceasta parata, prin dispozitivul incheierii i-a act de renuntarea la judecata cu privire la toate paratele din proces.
Prin urmare, Curtea constata ca actul de dispozitie efectuat de reclamanta in temeiul disp. art. 246.proc.civ. se referea numai la una dintre parate, incheierea pronuntata de prima instanta fiind data fara o cercetare a fondului cererii in raport cu celelalte parate. Pentru aceste considerente, in temeiul disp. Art. 312 alin.3 proc.civ. coroborat cu disp. Art 304 pct.9 proc.civ. Curtea va admite recursul si va casa in parte incheierea, trimitand cauza Tribunalului B pentru continuarea judecatii in contradictoriu cu paratii - LEASING SA, - COM DISTRIBUTIE SRL si - LEASING SA.
Curtea va mentine dispozitia incheierii privind renuntarea la judecata fata de parata BANK - Sucursala
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta- TRANS SRLcu sediul în B, str. -, nr. 171, județul B și- TRANS SRLprin administrator G, domiciliată în comuna, sat, județul B, împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleBANK SA - sucursala, cu sediul în B, județul B, - LEASING SA, cu sediul în B, str. -,. 8,. A,. 2 și în B, str. -,. 8,. A,. 2, județul B,- COM DISTRIBUȚIE SRL,cu sediul în B, șos. -, - 7, județul B și LEASING SA, cu sediul în B, sector 1,--22,. 4.
Casează în parte încheierea și trimite cauza Tribunalului Buzău pentru continuarea judecății în contradictoriu cu pârâții- LEASING SA, - COM DISTRIBUȚIE SRLși LEASING SA.
Menține dispoziția încheieirii privind renunțarea la judecată față deBANK SA - sucursala.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 25.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER,
Red.
f-;
Tribunalul Buzău;
;
3 ex./26.05.2008;
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu, Adrian